VIDEO Joe Biden l-a pus la punct pe Paul Ryan, în duelul nominalizaţilor la vicepreşedinţia SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul Ryan (stânga) şi Joe Biden (dreapta), în timpul dezbaterii televizate premergătoare alegerilor prezidenţiale FOTO: Reuters
Paul Ryan (stânga) şi Joe Biden (dreapta), în timpul dezbaterii televizate premergătoare alegerilor prezidenţiale FOTO: Reuters

Democratul Joe Biden şi republicanul Paul Ryan, alegerile celor doi candidaţi la şefia Statelor Unite ale Americii pentru funcţia de vicepreşedinte, s-au duelat puternic pe teme de politică internă şi internaţională, în dezbaterea televizată, pe fondul sondajelor tot mai strânse înainte de alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie.

Dezbaterea de joi noapte a fost plină de schimburi de replici îndrăzneţe, privind securitatea naţională, politica externă, economia, impozitele şi asistenţa medicală, informează BBC News.

Democratul Joe Biden s-a arătat mai agresiv, întrerupându-l frecvent pe rivalul său pentru a-l apăra pe preşedintele Barack Obama. Paul Ryan, congresman al Partidului Republican Wisconsin, a fost relativ calm în dezbaterea televizată.

Dezbaterea desfăşurată la Centre College din Danville (Kentucky, SUA) a avut loc la aproximativ o săptămâna de la înfruntarea televizată a lui Obama şi a lui Romney, în care candidatul democrat la prezidenţiale a eşuat să se remarce ca un lider puternic al SUA, fiind perceput ca „prost dispus” şi „iritat”. Însuşi Obama a recunoscut că a avut „o seară proastă”, în timp ce Romney a surprins publicul. Sondajele de opinie de după prima dezbatere arătau că 67% din americani au considerat reprezentanţia republicanului mai bună decât cea a democratului.

În acest context, nominalizatul la vicepreşedinţia SUA, Joe Biden, care ocupă deja funcţi sub mandatul Obama, a fost nevoit să recupereze procentele pierdute în sondaje şi să redea buna imagine a liderului american în pragul alegerilor.

„Prietene Ryan”

La o zi de la dezbatere, sondajele arată că Biden a reuşit, mizând pe o atitudine cel puţin fermă, pe care mulţi au catalogat-o drept „agresivă”. Actualul vicepreşedinte l-a întrerupt în mod repetat pe oponentul său, Paul Ryan, chicotind, dându-şi ochii peste cap şi ridicând mâinile în semn de exasperare, chiar dacă i s-a adresat adversarului său cu „Prietene”.

Atitudinea lui Ryan a fost cât se poate de pasivă, descrisă chiar şi ca nepăsătoare. Scopul lui era să apere câştigurile recente ale lui Romney asupra unui asalt politic violent din partea lui Obama.

Dezbaterea a început pe tema ambasadorului american Chris Stevens, ucis luna trecută în Libia, incident pe care administraţia Obama nu l-a catalogat ca fiind un atac terorist. Biden a apărat poziţia Casei Albe, considerând incidentul o reacţie la filmul anti-islamic făcut în SUA. Mai mult de atât, a criticat decizia Partidului Republican de a ţine o conferinţă de presă în dimineaţa de după atac, acţiune care – în opinia sa – nu demonstrează calităţile de „leadership prezidenţial”.

Pe de altă parte, Ryan a declarat că administraţia Obama a ignorat cererile diplomaţilor „pentru mai multă siguranţă în Libia“. El a adăugat că „ceea ce vedem la televizor este destrămarea politicii externe a lui Obama“.

Atac şi eschivă din partea lui Ryan

În discuţia a fost abordată şi problema „Iranului nuclear”, dar şi relaţia dintre SUA şi Israel.

„Când a fost ales Barack Obama, Iranul avea destul material nuclear pentru a fabrica o bombă. Astăzi au destul pentru cinci“, a atras atenţia Paul Ryan.

Biden a declarat că sancţiunile internaţionale aplicate Iranului au doborât economia naţiunii şi l-a provocat pe Ryan să clarifice cu ce anume se diferenţiază politica republicanilor cu privire la Iran, faţă de cea a administraţiei prezidenţiale.

Despre problema economice, Biden a declarat că preşedintele Obama a „moştenit“ un stat în pragul ruinei – un rezultat al politicii preşedintelui republican George W. Bush, care l-a precedat.

Alegeri SUA 2012

El a apărat soluţiile actualului lider de la Casa Albă, în special programul de salvare de la faliment a producţiei auto din SUA.

„Ştiam că trebuie să acţionăm în sectorul de mijlociu. Am ieşit imediat şi am salvat General Motors. Ce a făcut Romney? Nu a lăsat oraşul Detroit să intre în faliment?“, a spusu Biden.

Spre deosebire de Obama care nu a abordat subiectul în prima dezbatere televizată, Biden a lansat critici dure împotriva comentariilor lui Romney, recent mediatizate, prin care spune că 47% dintre americanii sunt dependenţi de guvern.

A profitat de gafele lui Romney

Ryan a încercat să devieze atacul printr-o poveste în care vorbea despre generozitatea lui Romney, dar şi făcând trimitere la recordul gafelor lui Biden.

El a recunoscut că Obama a „moştenit“ o economie aproape de colaps, dar a adăugat că „se merge în direcţia greşită“. El a atras atenţia asupra ratei ridicate a şomajului, aflată în continuă creştere, dar şi asupra altor statici sumbre privind economia SUA.

„Aceasta nu arată ca o relansare reală“, a spus congresmanul Paul Ryan, promiţând că planurile fiscale ale lui Romney ar putea crea locuri de muncă şi ar putea promova creşterea economică.

Mai târziu cei doi şi-au prezentat planurile lor concurente, privind Medicare, programul de asistenţă medicală pentru persoanele trecute de 65 de ani.

Biden a apărat programul Medicare iniţiat de liderul SUA, motiv pentru care este şi supranumit Obamacare, în timp ce Ryan l-a ridiculizat susţinând că a fost, de fapt, o preluare a industriei sanitare de către Guvernul de la Washington. Mai mult de atât, nominalizatul republican pentru vicepreşedinţie a acuzat Obama ar fi tras bani de la Medicare.

Cu doar patru săptămâni distanţă de alegeri, rivalii au sarcina să păstreze competitivitatea campaniilor electorale, după cum sugerează şi sondajele, potrivit cărora Romney l-a prins din urmă şi chiar surclasat pe Obama în statele iniţial neutre, unde niciun dintre candidaţi nu depăşea pragul de 50%.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite