Informatorul Bradley Manning îşi cere scuze pentru faptele sale. Problemele mintale, motivul dezvăluirilor masive

Informatorul Bradley Manning îşi cere scuze pentru faptele sale. Problemele mintale, motivul dezvăluirilor masive

Bradley Manning a trimis psihologului său o poză în care purta o perucă blondă şi cu buzele rujate, pentru a-i explica tulburările sale de identitate de gen

Militarul Bradley Manning a prezentat magistraţilor propria mărturiile, în timpul audierii de miercuri. Informatorul WikiLeaks şi-a cerut iertare pentru faptele sale, exprimându-şi dorinţa de a merge la o facultate şi de a deveni un cetăţean productiv. Mărturiile unora dintre martori au dezvăluit că Manning suferea de probleme mintale, printre care identitatea de gen şi o formă de autism.

Ştiri pe aceeaşi temă

Manning s-a adresat judecătorilor în aceeaşi zi în care au fost audiaţi membrii ai familiei lui şi un psiholog. Aceştia au vorbit despre copilăria problematică prin care a trecut soldatul şi despre presiune uriaşă căreia a fost nevoit să-i facă faţă în mediul armatei „hiper-masculinizat”, din cauza unor tulburări de identitate de gen. Medicul a spus că Manning se simţea asemenea unei „femei captive în corpul unui bărbat”.

„Îmi pare rău că faptele mele au rănit oameni. Îmi pare rău că au afectat Statele Unite”, a spus Manning la începutul pledoariei sale. Soldatul a continuat susţinând că nu era conştient de pericolul la care şi-a expus ţara atunci când a transmis peste 700.000 de documente secrete către WikiLeaks.

În continuare, Manning a spus că este conştient de faptele sale şi că trebuia să se implice mai mult în „interiorul sistemului” pentru a atrage atenţia asupra temerilor sale legate de felul în care era dus războiul din Irak. El a adăugat că doreşte să obţină o diplomă de facultate şi să devină un membru mai productiv al societăţii.

Tonul umil folosit miercuri de Bradley Manning contrazice atitudinea acuzatoare pe care a avut-o în timpul audierilor din februarie, când a condamnat acţiunile soldaţilor americani trimişi în Irak, spunând că sunt „însetaţi de sânge”.

Deşi în ultimele două luni şi jumătate de când a început procesul Manning nu s-a exteriorizat în faţa magistraţilor, militarul părea că se luptă cu propriile emoţii atunci când rudele sale şi doi consilieri pe probleme mintale vorbeau despre el.

Avocaţii lui Manning au susţinut că soldatul prezentase semne clare ale deteriorării sănătăţii mintale, înainte şi după ce a primit împuternicirea de a activa în domeniul informaţiilor clasificate, care ar fi trebui să-i împiedice pe comandanţii lui să-l însărcineze cu o misiune într-o zonă de război.

Apărătorii lui Manning, în mijlocul luptei

Manning s-a destăinuit căpitanului Michael Worsley, psiholog clinician, şi i-a trimis prin email o poză în care purta o perucă blondă şi avea buzele rujate. Fotografia era ataşată unei scrisori cu titlul „Problema mea”, prin care americanul descria lupta cu sine. Totodată, îşi exprima speranţa că o carieră militară îl va ajuta „să scape de asta”.

Căpitalul David Moulton, psihiatrul care a discutat timp de 21 de ore cu Manning după arestarea lui, a spus judecătorilor că tulburările de identitate de gen ale soldatului, combinate cu o personalitate narcisistă, cu idealismul lui şi cu lipsa de prieteni cât timp a fost în Irak l-au determinat să creadă că va schimba lumea dacă va dezvălui informaţii secrete.

De asemenea, Moulton a spus că informatorul prezintă simptome ale sindromului alcoolismului fetal şi ale sindromului Asperger, o formă de autism.

WikiLeaks a adoptat propria poziţie faţă de cursul evenimentelor petrecute miercuri, spunând că atitudinea umilă a militarului se datorează tratamentului nedrept la care a fost supus de guvern în ultimii trei ani în care şi-a aşteptat procesul. Pe site-ul grupului a fost postată declaraţia potrivit căreia mărturia depusă de Manning a fost obţinută forţat, în urma abuzurilor şi a excesului de zel din partea sistemului de justiţie al armatei.

WikiLeaks face apel la eforturile susţinătorilor lui Bradley Manning pentru a intensifica presiunea publică asupra instanţei care îl judecă pe informator, înainte ca sentinţa să fie pronunţată. În încheiere, organizaţia îşi declară încă o dată sprijinul necondiţionat pentru fostul analist militar.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările