Reacţia WikiLeaks faţă de verdictul primit de Bradley Manning: „Un exemplu de extremism a securităţii naţionale”
0Australianul Julian Assange a caracterizat procesul de judecată al militarului american Bradley Manning, care a furnizat mii de documente secrete organizaţiei WikiLeaks, drept un exemplu de „extremism al securităţii naţionale”, în timp ce alţi susţinători ai informatorului s-au arătat încântaţi că a fost achitat de cea mai gravă dintre acuzaţii. Însă oficialii serviciilor secrete ale SUA spun că „s-a făcut dreptate”.
De la spectatorii procesului până la locuitorii marilor oraşe ale lumii, oamenii au încercat să înţeleagă semnificaţia verdictului de marţi, care nu l-a făcut vinovat pe militarul american de sprijinirea inamicului. În caz contrar, Manning risca să primească pedeapsa cu moartea.
Însă celelalte 20 de capete de acuzare pot însemna întreaga viaţă după gratii, cu o pedeapsă maximă de 136 de ani. Procedurile de stabilire a sentinţei sunt prevăzute să înceapă miercuri, relatează agenţia de ştiri Associated Press.
În Washington, liderii democraţi şi republicani ai Comisiei serviciilor de informaţii au formulat o declaraţie comună, prin care spuneau că „s-a făcut dreptate”. „Manning ne-a afectat securitatea naţională, a trădat încrederea publică, iar acum este vinovat de numeroase infracţiuni grave”, a spus Mike Rogers, preşedintele Comisiei.
Assange, fondatorul grupului care a fost canalul de răspândire a informaţiilor furate de militarul american, nu a găsit niciun motiv de bucurie atunci când a aflat verdictul judecătorilor. „Este un precedent periculos şi un exemplu de extremism a securităţii naţionale”, a declarat Assange reporterilor care l-au intervievat la ambasada Ecuadorului din Londra. „Nu a fost niciun moment un proces corect”.
Jurnalistul american Glenn Greenwald, primul care a primit o parte din informaţiile furate de programatorul Edward Snowden, a spus că achitarea lui Manning de la acuzaţia de sprijinire a a inamicului este „o mică dovadă de justiţie”.
Însă grupul de activişti Reporteri Fără Frontiere a spus că hotărârea magistraţilor este o avertizare pentru informatori, „împotriva cărora administraţia Obama a dus o ofensivă fără precedent”. Membrii organizaţiei se tem pentru viitorul jurnalismului de investigaţie, deoarece sursele sunt intimidate de autorităţi.
Un alt susţinător al transparenţei sporite a programelor guvernamentale, Steven Aftergood din partea Federaţiei Cercetătorilor Americani, analizează implicaţiile cazului Manning care s-ar putea răsfrânge asupra altor informatori.
„Oare înseamnă asta că orice scurgere de informaţii dezvăluită de orice jurnalist are şanse să aibă aceleaşi consecinţe?”, a întrebat Aftergood. „Nu, nu e aşa. Majoritatea jurnaliştilor nu publică documente strict secrete, ci transmit ştiri, fiind o activitate diferită. Nu sunt veşti bune pentru domeniul jurnalismului, dar nu este nici sfârşitul lumii”.
Daniel Ellsberg, care a dezvăluit la începutul anilor 1970 minciunile guvernului SUA legate de Războiul din Vietnam, a vorbit despre verdictul lui Manning, care pune o mare presiune pe libertatea presei. „Democraţia americană tocmai ce a evitat un glonţ, probabil un glonţ fatal. Mă refer la libertatea presei, pe care o consider sângele dătător de viaţă al democraţiei”, a declarat Ellsberg.