VIDEO În discursul privind starea uniunii, Barack Obama a anunţat lansarea negocierilor privind o zonă de liber-schimb UE-SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barack Obama, discurs în Congres privind starea uniunii FOTO Reuters
Barack Obama, discurs în Congres privind starea uniunii FOTO Reuters

Preşedintele Barack Obama a anunţat lansarea negocierilor între Statele Unite şi Uniunea Europeană, privind instaurarea uneia dintre cele mai importante zone de liber-schimb din lume, potrivit agenţiilor internaţionate de presă.

„Am lansat discuţiile cu privire la un acord transatlantic global asupra comerţului şi investiţiilor cu Uniunea Europeană deoarece un comerţi liber şi echitabil de o parte şi de alta a Atlanticului va susţine milioane de locuri de muncă americane bine plătite", a declarat Obama în cadrul discursului său referitor la stareau uniuniii, de la Washington.

Considerat de câţiva ani, un acord de liber-schimb americano-european, a căpătat un nou avânt de la sfârşitului lui 2011, după un nou eşec al negocierilor internaţionale realizate sub egida Organizaţiei mondiale a Comerţului (OMC).

Procesul trebuie totuşi lansat formal la nivel politic pentru ca discuţiile să intre în miezul problemei.

„Chiar dacă ne protejăm populaţia, trebuie să ne amintim că lumea de azi prezintă anumite pericole dar şi anumite oportunităţi", a subliniat preşedintele american.

În discursul său, Obama nu a dat alte detalii cu privire la spaţiul economic care ar grupa doi giganţi economici şi peste 800 de milioane de consumatori.

Schimburile comerciale dintre cei doi parteneri au progresat uşor în 2012 pentru a atinge 645,9 miliarde de dolari.

Taxele vamale între cele două blocuri sunt în prezent relativ scăzute însă există în continuare, mai ales de partea americană, sectoare protejate unde barierele comerciale sunt încă ridicate.

De partea europeană, liberalizarea schimburilor ar aduce în dezbatere agricultura, in special cu privire la problema organismelor modificate genetic (OMG), curente în Statele Unite şi proscrise în Uniunea Europeană.

Negocieri cu Rusia pentru reducerea arsenalului nuclear

Preşedintele Statelor Unite ale Americii Barack Obama şi-a mai anunţat intenţia de a negocia cu Rusia o reducere suplimentară a arsenalului nuclear al celor două ţări după adoptarea tratatului START privind dezarmarea nucleară la sfârşitul lui 2010.

„Vom începe discuţii cu Rusia în vederea unor reduceri suplimentare ale arsenalurilor noastre nucleare“, a afirmat Obama, citat de AFP.

De la ratificarea tratatului Tratatul pentru Reducerea Armelor Strategice (START), care a fost semnat la 8 aprilie 2010 de preşedintele Obama şi omologul său rus Dmitri Medvedev, discuţiile asupra dezarmării nucleare dintre cei doi foşti rivali din perioada Războiului Rece au intrat într-un con de umbră.

Tratatul, cu o valabilitate de zece ani, prevede un maximum de 1.550 de focoase nucleare desfăşurate şi 700 de vectori (rachete şi bombardiere strategice) pentru fiecare dintre cele două ţări, ceea ce reprezintă o reducere de 30%.

Washingtonul este de părere că ambele ţări pot renunţa, fără prejudicii la adresa propriei securităţi, la jumătate din focoase. Consilierul prezidenţial pe probleme de securitate naţională Tom Donilon va merge la Moscova în martie pentru a pregăti cadrul discuţiilor.

Mână întinsă către Iran

Liderul de la Casa Albă a solicitat Iranului să încheie un compromis diplomatic pentru a pune capăt crizei provocate de programul nuclear controversat, cu două săptămâni înainte de o întâlnire între Teheran şi marile puteri..

"Liderii iranieni trebuie să admită că este timpul acum pentru (a găsi) o soluţie diplomatică deoarece o coaliţie este unită în a le solicita să îşi îndeplinească obligaţiile" internaţionale, a declarat preşedintele Obama, în cadrul discursului său în faţa Congresului privind starea naţiunii.

Acţiune fermă la adresa Phenianului

 Obama a promis o "acţiune fermă" în faţa "provocărilor" Coreei de Nord, care a efectuat recent cel de-al treilea test nuclear. „Provocări ca cele pe care le-am văzut noaptea trecută nu fac decât să izoleze mai mult (Coreea de Nord), în timp ce noi suntem alături de aliaţii noştri, ne întărim apărarea antirachetă şi conducem comunitatea internaţională pentru a realiza o acţiune fermă ca răspuns la aceste ameninţări“, a declarat preşedintele Obama, în cadrul discursului său în faţa Congresului privind starea naţiunii.

"Regimul din Coreea de Nord trebuie să ştie că numai prin îndeplinirea obligaţiilor sale internaţionale va fi prosper şi în siguranţă", a afirmat preşedintele, asigurând că "America va continua să deschidă drumul pentru a împiedica proliferarea armelor cele mai periculoase de pe planetă".

BUGET

Preşedintele american a apreciat că a lăsa să intre în vigoare tăieri bugetare drastice constituie "o idee cu adevărat proastă" şi i-a îndemnat pe congresmeni să adopte o "abordare echilibrată" în vederea reducerii deficitului. Aceste tăieri "ne vor încetini cu siguranţă relansarea economică şi ne vor costa sute de mii de locuri de muncă".

Controlul armelor

"Fiecare dintre aceste propuneri merită să fie adoptată de către Congres. Dacă vreţi să votaţi împotrivă, este opţiunea dumneavoastră. Dar aceste propuneri merită să fie adoptate".

După atacul armat de la Newtown, "peste 1.000 de aniversări, de înmânări de diplome şi de sărbătoriri au fost îndoliate de glonţul unei arme".

Victimele armelor de foc "merită o lege. Gabby Giffords merită o lege. Familiile din Newtown merită o lege. Familiile din Aurora merită o lege".

MODIFICĂRI CLIMATICE

"Voi ordona Cabinetului meu să îmi prezinte textele pe care le putem adopta, acum şi în viitor, în vederea reducerii poluării, pregătirii comunităţilor noastre pentru consecinţele modificărilor climatice şi accelerării tranziţiei către mai multe surse de energie regenerabilă".

Preşedintele american a stabilit "un nou obiectiv al Americii, şi anume să reducă cu jumătate energia consumată în casele şi întreprinderile noastre în decursul următorilor 20 de ani".

IMIGRATIE

Barack Obama a îndemnat Congresul să adopte o lege "globală" de reformare a sistemului imigraţiei "în lunile viitoare".

"Economia noastră este mai puternică atunci când exploatăm talentele şi ingeniozitatea unor imigranţi plini de speranţă". Această reformă va necesita "o securitate solidă a frontierelor", dar este necesar ca ea să ofere "o cale" către cetăţenie.

AFGANISTAN

"În această (marţi) seara, pot să anunţ că, în cursul anului viitor, 34.000 de militari americani se vor întoarce acasă din Afgnaistan". "În această primăvară forţele noastre vor trece la un rol de susţinere, cu forţele afgane în prima linie".

Liderul de la Casa Albă a mai spus că în viitor, Statele Unite nu vor disloca contingente ale armatei în străinătate pentru activitate antiteroristă.

În acelaşi timp, el a menţionat că Statele Unite „trebuie să ajute aliaţii la lupta antiteroristă, aşa cum procedăm în Mali”. „Acolo unde este necesar noi vom continua acţiunile împotriva teroriştilor care prezintă pericol pentru americani”, a subliniat Barack Obama.

AL-QAIDA

În contextul în care organizaţia teroristă responsabilă de atentatele de la 11 septembrie abia dacă mai este "umbra ei înseşi", "au apărut diferite filiale Al-Qaida şi grupări extremiste, începând din Peninsula Arabică şi până în Africa. Ameninţarea reprezentată de aceste grupări evoluează".
 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite