Alegeri SUA 2016. Obama intră în bătălia împotriva lui Donald Trump

Alegeri SUA 2016. Obama intră în bătălia împotriva lui Donald Trump

Candidatul republican la alegerile prezidenţiale, sub tirul criticilor preşedintelui SUA Barack Obama

Preşedintele SUA, democratul Barack Obama, şi-a înteţit tirurile critice la adresa candidatului republican pentru Casa Albă, Donald Turmp, pe care îl consideră total nepregătit pentru o asemenea funcţie. Mai mult, Obama a declarat că liderii lumii sunt „năuciţi' de posibila nominalizare a lui Donald Trump drept candidat al republicanilor la alegerile prezidenţiale din SUA.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele american Barack Obama l-a atacat pe Donald Trump, singurul candidat la Casa Albă al unui Partid Republican intrat în haos după ce a eşuat în blocarea ascensiunii miliardarului, comentează AFP. 
 
Preşedintele american Barack Obama a criticat miercuri propunerile lui Donald Trump de a revizui reformele de pe Wall Street pentru a le face mai blânde şi a lăudat propriul său bilanţ pe plan economic, relatează Reuters.
 
Obama a făcut declaraţiile în timpul unei vizite în oraşul Elkhart, din statul Indiana, aceeaşi localitate pe care vizitat-o la trei săptămâni după ce a devenit preşedinte şi care şi-a revenit între timp din recesiune.
 
 “Cum se poate ca cineva să propună îmblânzirea reglementărilor de pe Wall Street? Am uitat ce s-a întâmplat în urmă cu opt ani?”, a întrebat Obama.
 
“Ideea că aţi vota pentru cineva care le-ar permite să facă din nou aceleaşi lucruri care aproape că ne-au distrus economia nu are niciun sens. Nu îmi pasă dacă sunteţi republicani, democraţi sau independenţi, de ce aţi face aşa ceva?”, a adăugat el.
 
Obama, care îşi încheie cel de-al doilea mandat în ianuarie, vrea ca un democrat să îi urmeze la Casa Albă, pentru a se asigura că îi continuă proiectele pe plan economic, privind reforma asistenţei medicale şi privind schimbările climatice.
 
Prin vizita lui Elkhart, preşedintele a vrut să ilustreze succesele politicilor sale în faţa opoziţiei republicane. Vizita sa în oraş, la începutul lui 2009, a avut loc pe fondul unei adevărate lupte în Congresul american pentru aprobarea unui pachet de stimulare economică în valoare de aproximativ 800 de miliarde de dolari.
 
Elkhart avea atunci o rată de şomajului de până la 19,6%, iar în prezent aceasta a scăzut la circa 4%, a anunţat Casa Albă.
 
Guvernatorul de Indiana, republicanul Mike Pence, a declarat că oraşul şi-a revenit în pofida politicilor lui Obama, nu datorită lor.
 
“Cred că oamenii din Elkhart (...) au refăcut economia noastră, în pofida greutăţilor provocate de taxele mai mari (...) şi reglementărilor mai stricte de la Washington D.C.”, a scris el într-un articol.
 
Sîptămâna trecută, Obama declara că liderii lumii sunt „năuciţi“ de posibila nominalizare a lui Donald Trump drept candidat al republicanilor la alegerile prezidenţiale din SUA, a afirmat joi preşedintele american Barack Obama în marja summitului G7 din Japonia.
 
 Ţări din întreaga lume vor urmări 'cu foarte mare atenţie' alegerile din noiembrie din SUA, a declarat Obama presei în staţiunea japoneză Ise-Shim, adăugând că SUA "se află în centrul ordinii internaţionale".
 
"Sunt năuciţi de Trump, dintr-un motiv temeinic, deoarece multe dintre propunerile pe care el le-a făcut arată fie ignoranţă în privinţa afacerilor globale, fie o atitudine nesăbuită sau un interes de a obţine postări pe Twitter şi titluri de presă", şi mai puţin încercarea de a menţine SUA în siguranţă şi lumea 'în echilibru', a adăugat el. 
 
Obama nu şi-a exprimat susţinerea pentru fostul său secretar de stat Hillary Clinton în cursa pentru obţinerea învestiturii democrate, în faţa senatorului de Vermon Bernie Sanders, dar a spus clar că este dornic să îl ajute în campanie pe învingător.
 
Preşedintele american Barack Obama a declarat miercuri că se aşteaptă ca câştigătorul cursei pentru învestitura democrată în vederea participării la alegerile prezidenţiale din SUA să fie clar săptămâna viitoare după ce Hillary Clinton şi Bernie Sanders se vor înfrunta în alegerile primare din statele California şi New Jersey, relatează joi Reuters. 
 
 „Cred că a existat o dezbatere sănătoasă în Partidul Democrat şi aproape s-a terminat“, a declarat Obama în cadrul unei vizite în oraşul Elkhart, potrivit PBS.
 
Oamenii „vor avea probabil o idee destul de bună săptămâna viitoare“ cine va fi candidatul democrat, a spus Obama.
 
Hillary Clinton, fost secretar de stat al SUA, este principala favorită în cursa democrată. Bernie Sanders, senator american din Vermont, este mult în urmă în ceea ce priveşte numărul de candidaţi necesari pentru a obţine nominalizarea.
 
Statele California şi New Jersey, care au ambele numere mari de delegaţi, organizează alegeri primare marţea viitoare.
 
Barack Obama nu a sprijinit niciun candidat în cursa democrată, deşi a lăsat să transpară în mod clar afecţiunea şi admiraţia pentru Hillary Clinton, care i-a fost contracandidată în cursa pentru învestitura democrată din 2008. Obama a numit-o pe Clinton secretar de stat după ce câştigat alegerile în acel an, notează Reuters. 
 
Hillary Clinton, fostul secretar de stat american, care conduce în cursa pentru a dobândi nominalizarea partidului Democrat pentru a fi candidată la preşedinţia Statelor Unite, va pronunţa astazi un discurs pe teme de politică externă în care se aşteaptă să îl atace pe posibilul candidat al partidului Republican pentru Casa Alba, miliardarul Donald Trump. 
 
Discursul este anunţat pentru astăzi, în San Diego. Se aşteaptă ca Hillary Clinton să îl atace pe Donald Trump pentru declaratiile sale prea prietenoase faţă de Coreea de Nord şi prea critice faţă de aliaţii europeni ai Statelor Unite. Potrivit unor sondaje de opinie la nivel naţional, Clinton şi Trump sunt la egalitate în preferinţele electoratului american. Donald Trump este atacat mai nou şi pentru unele din acţiunile sale caritabile şi pentru modul în care şi-a condus afacerile.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările