- Domnule ambasador, la 9 mai 1945, militarii statelor aliate au reuşit să învingă regimul nazist. Cum comentaţi acest moment istoric şi care sunt lecţiile de învăţat, pentru viitor?

- Într-adevăr, ziua de 9 mai este o zi istorică, în epoca civilizaţiei moderne. 9 mai este data când trupele sovietice au luat Berlinul, este data când trupele sovietice au luat Praga, un pic mai devreme, pe data de 26 aprilie 1945 a avut loc întâlnirea istorică de pe Elba, a trupelor sovietice, cu trupele aliate din SUA şi Marea Britanie. Şi bineînţeles data de 9 mai este data sfârşitului nazismului. Această zi a devenit un punct de cotitură în istoria omenirii. Acum, când au trecut mai mult de 70 de ani de atunci, se pot trage unele concluzii, se pot înţelege unele lecţii care sunt mai evidente, la momentul de faţă. Dar, în primul rând, democraţia formală nu dă imunitate unor asemenea regimuri totalitare. Asta pentru că naziştii au ajuns la putere pe cale democratică în Germania. Adică, în societate trebuie să existe un antidot împotriva unor asemenea ideologii naziste. Al doilea lucru este acela că de la prima etapă a contracarării nazismului trebuie eforturi comune. Nu este un secret că lipsa de unire a forţelor antinaziste, din Europa, în toate ţările, inclusiv în Uniunea Sovietică, în Marea Britanie, în Franţa şi în alte ţări, a dus la faptul că nazismul practic a subjugat toată Europa continentală. A treia lecţie este că nu există nazişti buni, chiar dacă în anii ’30 nu au planificat să atace Uniunea Sovietică, oricum este un rău absolut care nu poate fi tolerat. Şi acum, aducându-ne aminte de victimele Holocaustului, de milioane de civili ucişi, din Uniunea Sovietică, de milioane de evrei, romi, de cetăţeni simpli ai Europei ucişi, trebuie să înţelegem clar că nu se poate să permitem ca ideologiile naziste să reînvieze. Şi tocmai împotriva ideologiilor moderne naziste, este îndreptată acea rezoluţie care este adoptată în fiecare an de Adunarea Generală a ONU, la iniţiativa Rusiei. Pe mine, într-adevăr, mă îngrijorează atunci când în ţările baltice, cu susţinerea clasei politice şi a tinerilor, se organizează marşurile foştilor legionari SS. Pe mine într-adevăr mă îngrijorează faptul că în Ucraina a reînviat ideologia lui Bandera, ai cărui oameni au fost aliaţii lui Hitler şi ai naziştilor şi pe mâinile cărora s-a vărsat sângele polonezilor, evreilor, belaruşilor, ruşilor şi ucrainenilor înşişi. Iar acum este un erou naţional. Şi să ştiţi că există şi în alte ţări asemenea curente, care reiau ideologia naziştilor. Şi mi se pare mie că, în primul rând, reacţia Europei, la toate faptele acestea este destul de flască. Acest fapt este periculos şi ameninţă şi Europa în viitor. De aceea eu cred că contracararea nazismului este una dintre mişcările care ne unesc acum şi care trebuie să ajute Europa să-şi determine viitorul. Şi vorbind de Europa, eu înţeleg Europa ”mare”. Dar există şi ameninţări mai noi, care tot impun eforturi unite. De exemplu terorismul. Şi noi trebuie să fim atenţi, nu putem să ignorăm această ameninţare. În sensul acesta trebuie un răspuns comun.

- Cum evaluaţi contribuţia României la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial?

- Bineînţeles, istoria celui de-Al Doilea Război Mondial este foarte complicată, multilaterală. Cred că atât istoricii din România, cât şi istoricii din Rusia şi din alte ţări au studiat cu mare atenţie această perioadă, o studiază la momentul de faţă şi o vor studia şi în viitor. Cred că multe chestiuni ar putea să aibă înţelegeri diferite. Dar sunt de părere că unele evenimente sunt inechivoce şi nu pot să fie abordate diferit. Şi mă refer aici şi la 23 august 1944. Ştiţi că eu mă aflu aici mai mult de patru ani şi mi se pare că nu este destul de apreciat rolul regelui Mihai şi a pasului lui curajos şi hotărât. Practic, pasul lui curajos, în multe sensuri a salvat România, a asigurat faptul că România a încheiat războiul în coaliţia antihitleristă. Şi în cea mai mare parte a teritoriului României nu au avut loc bătălii atât de mari, precum, de exemplu, a fost în cazul Germaniei. Mă refer la teritoriul care include Bucureşti, Dobrogea, Moldova. Dar nu putem subestima nici contribuţia armatei române la victoria asupra nazismului, în general. Eu am destul de multă comunicare, vorbesc destul de mult cu veteranii români, cu domnul general Marin Badea Dragnea, de exemplu, şi înţeleg că contribuţia lor a fost foarte mare. Practic, împreună cu ostaşii sovietici, ostaşii români au eliberat tot teritoriul României şi au participat şi la eliberarea altor ţări din Europa, de nazism. România a participat la facerea bilanţului de partea învingătorilor. Regele Mihai a primit cea mai mare distincţie, a Uniunii Sovietice, Ordinul Victoriei. Şi nu uităm niciodată lucrul acesta. Zeci de mii de soldaţi sovietici şi români şi-au dat vieţile pentru eliberarea României. Şi nu uităm niciodată nici de faptul acesta. Şi mă bucur că şi autorităţile României nu uită, nici ele, de acest fapt. De aceea, monumentele ostaşilor sovietici, care se află pe teritoriul României, sunt într-o stare bună şi sunt îngrijite. Am făcut, în acest sens, tot ce am putut şi, în continuare fac tot ce pot ca această memorie să se păstreze şi ca aceasta să fie unul dintre factorii relaţiei noastre bilaterale.

111

- Care este poziţia oficială, a autorităţilor de la Moscova, privind încetarea efectelor pactului de neagresiune germano-sovietic, din 23 august 1939, în condiţiile în care azi Bucovina de Nord şi Basarabia sunt teritorii care nu fac parte nici din România, nici din Federaţia Rusă, ci sunt parte a unor state aflate între România şi Federaţia Rusă?

- Aş vrea să spun aici că istoria europeană, de dinainte de război, are foarte multe componente. Pactul germano-sovietic de neagresiune este doar un element al acelei istorii de dinainte de război. În acelaşi context trebuie privit şi Anschluss-ul Austriei, care s-a făcut cu acordul tuturor ţărilor europene. Şi la fel a fost şi aşa-zisul Acord de la München, când a fost decisă soarta Cehoslovaciei. Şi, din păcate, eşecul eforturilor de creare a coaliţiei antihitleriste, în anii 30. În acele condiţii, fiecare ţară a decis să îşi asigure singură securitatea. Şi experienţa ne-a arătat că această tactică a fost una greşită. Pe aceeaşi cale a mers şi Uniunea Sovietică, aceea de a încheia un pact separat cu Germania, care nu a prevenit războiul, dar, probabil că l-a amânat. Încă în anul 1989, Parlamentul, de atunci, al URSS, a decis că toate consecinţele acestui tratat au încetat să existe din data de 22 iunie 1941. Noile concluzii de drept internaţional ale războiului, au fost rezumate în acordurile încheiate după război, în Carta Naţiunilor Unite, precum şi în documentele Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare, care şi dau răspunsurile la întrebarea dumneavoastră.

- Vă mulţumesc. Ca unul care am studiat în Germania, alături de ofiţeri europeni, inclusiv ruşi, înţeleg rolul pe care trebuie să îl aibă Federaţia Rusă, în Europa. Din această perspectivă vă întreb: credeţi în necesitatea reluării dialogului, la niveluri diferite, pentru ca să fie normalizate relaţiile dintre România şi Federaţia Rusă?

- Conducerea ţării noastre, conducerea Federaţiei Ruse a afirmat, în mai multe rânduri, că noi întotdeauna suntem deschişi pentru dialog. Când am ajuns aici, în misiune, prima mea sarcină a fost de a revigora, dialogul acesta. Şi au fost unele reuşite. Acum dialogul acesta se păstrează, dar la un nivel destul de scăzut. Nu a fost iniţiativa Rusiei să fie îngheţate contactele la nivelul politic înalt. În principiu credem că contactele dintre conducerea Rusiei şi conducerile altor ţări sunt foarte benefice. Destul de multe ţări europene au păstrat dialogul cu Rusia, la nivel înalt. Totul depinde de faptul dacă conducerea României ar dori să depăşească această pauză şi de ce anume este gata să spună. Adică dacă există un interes naţional, Rusia este întotdeauna gata să îl susţină.

- România este ţară membră a NATO. Rusia este ţară membră a Consiliului NATO-Rusia. Ce speranţe aveţi de menţinere a acestui dialog, în Consiliul NATO-Rusia, în situaţii de criză?

- După cum vă aduceţi aminte, Consiliul Rusia-NATO a fost creat pentru a asigura menţinerea nivelului constant al contactelor, în domenii diferite, dintre cei doi actori, de pe arena globală, Rusia şi statele NATO. Atunci au fost obţinute unele rezultate, nu foarte mari, dar totuşi au fost obţinute. Au fost unele programe de interacţiune, în privinţa Afganistanului, au fost elemente de interacţiune în privinţa operaţiunilor concrete din Oceanul Indian, în alte regiuni, au fost programe de telemedicină NATO-Rusia, programe coordonate, din partea NATO, de către România, precum şi alte proiecte. Au fost unele convorbiri grele, care nu au dat rezultate, privind dezvoltarea infrastructurii NATO înspre graniţele Rusiei. Din păcate, aproape că nu a fost un dialog constructiv, în ceea ce priveşte sistemele antirachetă. Şi încă o serie de teme a fost mai puţin evidentă. Dar instituţia Consiliului Rusia-NATO a fost una folositoare, care permitea să fie evitate unele evoluţii ale situaţiilor mai puţin aşteptate. Nu a fost Rusia cea care a întrerupt lucrările Consiliului. Rezultatul lipsei contactelor a fost o înmulţire a întrebărilor. Tocmai în luna aprilie şi-a reluat activitatea Consiliul Rusia-NATO. Este destul de devreme să facem evaluări a ceea ce se întâmplă. Vom vedea. Vom vedea, pentru că lucrurile pot fi făcute doar pe baza respectului reciproc şi a interacţiunii egale în drepturi. În momentul de faţă, după cum înţeleg eu, este o discrepanţă, destul de mare, în evaluarea situaţiei. Dar prezenţa comunicării ar putea să dea mai multă înţelegere poziţiei fiecărei părţi. Deci vom aştepta. Aşa cum am şi spus, în principiu, Rusia este deschisă, pentru dialog.

- Cum ar putea fi dezvoltată colaborarea economică, dintre România şi Federaţia Rusă?

- Ar putea să se dezvolte bine, dar nu se dezvoltă bine. În principiu avem o compatibilitate destul de mare a domeniilor economice. În ciuda aprecierilor diferite nu putem uita totuşi faptul că timp de 45 de ani ne dezvoltasem în acelaşi grup economic. De aceea, o parte destul de mare, a producţiei României, a fost căutată pe piaţa din Uniunea Sovietică şi acum este căutată pe piaţa Rusiei. De exemplu, putem vorbi de construcţia utilajelor din industria petrolieră şi industria gazelor. Putem vorbi despre cercetări ştiinţifice, în domeniul extracţiei petrolului, putem vorbi, în general, de construcţia de maşini, putem vorbi despre agricultură, putem vorbi despre farmaceutică, mobilă şi industria uşoară. Adică mă refer la noi, România şi Rusia. Şi înainte de anul 2014, volumul schimburilor comerciale dintre Rusia şi România a depăşit cinci miliarde de dolari. Şi a fost în plan să fie extins comerţul. A fost în plan şi dezvoltarea colaborării pe plan de investiţii, pentru că un număr de companii mari, din Rusia, a fost gata să investească sume destul de mari în industria din România. Acum, din păcate, dinamica este una negativă. Comerţul a scăzut cu peste 30%, şi acest declin continuă.Practic, România pierde piaţa din Rusia. Practic, ceea ce se păstrează este Renault, care nu este tocmai o companie din România. Planurile de investiţii, din partea companiilor din Rusia, încă nu se realizează. Iar comerţul, acum, este foarte limitat de sancţiuni. Sancţiunile vor fi ridicate, dar nu o să se dezvolte lucrurile foarte repede, după aceasta. Nu o să se dezvolte repede. Problema este că, în economie, se pierde încrederea. Şi să reconstruieşti încrederea este mult mai greu decât să o distrugi. Nu ştiu cine a pierdut mai mult, pentru că, pentru România piaţa din Rusia totuşi, ca potenţial, a avut un volum foarte mare. Tocmai pentru industria din România. Am călătorit aici, am fost în vizită în unele uzine, din România, care se mai mişcă un pic. Contactele cu consumatori din Rusia ar putea să le susţină. Dar...

- Am avut şansa, când aţi început mandatul de ambasador, ca să fiu primul ziarist care v-a pus întrebări şi mi-aţi acordat primul interviu. Atunci aţi vorbit de diplomaţia culturală. Sunteţi mulţumit de diplomaţia culturală pe care aţi promovat-o, pe timpul mandatului dumneavoastră în România?

- Şi da şi nu. Într-adevăr, am încercat să punem un accent mare pe diplomaţia culturală, în sensul larg al cuvântului. Mă refer atât la cultura în sine, cât şi la schimbul de studenţi, la interacţiunea dintre universităţi. Mă refer, în acelaşi fel şi la studiile ştiinţifice, la studierea limbilor, la studiile istorice, şi chiar şi la sport. În primul rând nu sunt mulţumit de faptul că nu sunt destui bani. În situaţia actuală din lume banii sunt alocaţi mai greu către cultură. Iar sponsorii nu sunt aşa de uşor de găsit. Şi cu toate acestea, în fiecare an reuşim să desfăşurăm aici Zilele Culturii Ruse. Federaţia Rusă participă la Târgurile de carte Gaudeamus. Trupele noastre de teatru, de toate felurile, vin destul de regulat în România.Acum, doar cu câteva zile în urmă, la festivalul Shakespeare, de la Craiova, a participat un teatru de la Sankt Petersburg, cu drama Macbeth. Sper că în luna iunie o să vină o trupă de teatru, de la noi, la festivalul de la Sibiu.Probabil că vă aduceţi aminte că în luna septembrie, a anului trecut, au fost aici două ansambluri ale Armatei Ruse. Au ajuns ambele în aceeaşi lună, dar totuşi sălile au fost pline. Funcţionează acordul privind schimbul de studenţi. Ştiu că şi Ambasada României, de la Moscova, încearcă să desfăşoare evenimente culturale. Am semnat Acordul, privind deschiderea centrelor culturale şi acum un an s-a deschis, la Bucureşti, Centrul Rus de Ştiinţă şi Cultură. Acum centrul acesta acumulează forţă şi aproape în fiecare zi acolo se întâmplă variate evenimente. Acolo funcţionează cursurile de limbă rusă, diverse cercuri pentru diferite vârste, pentru copii, pentru studenţi. Mai activă devine interacţiunea privind problematica spaţiului cosmic. Îi mulţumesc foarte mult primului şi singurului cosmonaut din România, domnul Dumitru Prunariu, care a organizat vizita aici, în România, a unui cosmonaut din Rusia. Şi cred că în luna mai o să organizeze încă o întrevedere, cu un grup de cosmonauţi, din Federaţia Rusă. Toate lucrurile acestea sunt folositoare.Mai ales trebuie susţinute contactele dintre profesionişti. Noi pur şi simplu le numim contacte dintre oameni. Pentru că aceste contacte interumane creează temelia de securitate, pentru că asigură păstrarea relaţiei. Prin aceste contacte oamenii se cunosc mai bine, în primul rând oamenii din generaţie tânără. Şi asta poate să ducă la apariţia ideilor noi, la crearea unor forme noi de cooperare, care o să fie căutate, sunt sigur de acest lucru.

- Excelenţa Voastră, sunteţi apreciat, în presa din România, drept cel mai bun comunicator, dintre toţi ambasadorii Rusiei - după cel de-Al Doilea Război Mondial -, în România. Din această perspectivă, ce mesaj aveţi pentru românii care doresc o cooperare bilaterală pe bază de respect reciproc şi respectarea intereselor naţionale ale Rusiei şi României?

- În primul rând, vă mulţumesc frumos pentru o estimare aşa de mare. Nu cred că o merit 100%. Dar, în vremuri grele, încerc, într-adevăr, să contribui la păstrarea relaţiilor noastre. Ce aş dori să urez de Ziua Victoriei, de Ziua Victoriei Europei asupra fascismului, de Ziua Victoriei în întreaga lume, asupra fascismului? Să ştiţi că am citit destul de multă literatură memorialistică, din acea perioadă. Şi una dintre inspiraţiile cele mai mari a fost faptul că, până la urmă, ne-am unit. Din păcate, istoria s-a clădit în aşa fel încât, ulterior, am fost cu toţii divizaţi, de ziduri, de graniţe, de sârmă, de ideologii. La începutul anilor 90 am încercat, din nou, să clădim un spaţiu unit, o Europă mare. Acum vedem, din nou, situaţia când apar zidurile care divizează Europa, în Est şi Vest. Apar zidurile şi înăuntrul Uniunii Europene, care încep să releve graniţele naţionale. Putem să pierdem perspectiva. Aş dori să urez atât românilor, cât şi tuturor celorlalţi, dar mă adresez, în primul rând telespectatorilor români, să nu piardă această perspectivă a lumii mari în care trăim. Şi ca să o păstrăm, trebuie să fim mai deschişi, să interacţionăm mai mult şi să ne ascultăm şi să ne înţelegem mai mult, unii pe ceilalţi. Istoria nu trebuie să ne divizeze, deşi este interpretată altfel, în diferite ţări. Istoria trebuie să ne dea posibilitatea să învăţăm lecţii, să evităm greşelile, şi să găsim deciziile optimale, pe viitor. De aceea vă propun să nu uităm unii de ceilalţi şi să rămânem deschişi unii faţă de ceilalţi.

- Domnule ambasador vă mulţumesc frumos pentru acest interviu acordat postului 6TV.

- Mulţumesc.

- Am onoarea să vă salut.