Rusia continuă să-şi întărească dispozitivul militar la frontierele Ucrainei. A adus trupe pentru misiuni de poliţie în teritoriile ocupate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldaţi rusi la granita cu Ucraina
Soldaţi rusi la granita cu Ucraina

Statele Unite au afirmat miercuri că Rusia continuă să-şi întărească dispozitivul militar la frontierele Ucrainei, într-un moment în care Franţa afirmă că are angajamentul Kremlinului astfel încât să nu existe o „escaladare” suplimentară, notează AFP.

Statele Unite au afirmat miercuri că Rusia continuă să-şi întărească dispozitivul militar la frontierele Ucrainei, într-un moment în care Franţa afirmă că are angajamentul Kremlinului astfel încât să nu existe o „escaladare” suplimentară, notează AFP.

„Am continuat să observăm, inclusiv în ultimele 24 de ore, capacităţi suplimentare care vin din alte părţi ale Rusiei către frontiera cu Ucraina şi Belarus”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, în cursul unui briefing de presă.

„Nu vom oferi date specifice, dar acestea continuă să crească”, a adăugat el, subliniind că sunt „peste 100.000” de oameni în prezent.

„De asemenea, vedem semne că alte grupuri tactice sunt pe drum”, a continuat purtătorul de cuvânt.

Preşedintele rus Vladimir Putin „continuă să-şi consolideze capacităţile militare”, a spus John Kirby. „În fiecare zi îşi oferă mai multe opţiuni, în fiecare zi îşi întăreşte capacităţile, în fiecare zi continuă să destabilizeze ceea ce este deja o situaţie foarte tensionată”, a subliniat el.

Purtătorul de cuvânt a reamintit că Statele Unite nu au intenţia de a desfăşura nicio operaţiune în Ucraina, ţară nemembră a NATO, în timp ce primii din cei 3.000 de soldaţi americani trimişi pentru a-i „linişti” pe aliaţii de pe flancul estic al Alianţei au început să se poziţioneze în Polonia şi România.

Ei ar putea participa eventual la operaţiuni de asistenţă dacă cetăţenii americani care locuiesc în Ucraina ar intra în acele ţări în cazul unei invazii ruse, dar acest lucru nu ar trebui să fie necesar, a insistat John Kirby.

Statele Unite au avertizat de mai multe săptămâni că nu intenţionează să îi evacueze cu ajutorul armatei pe americanii din Ucraina, aşa cum au făcut la Kabul vara trecută.

Federaţia Rusă a adus la graniţa cu Ucraina unităţi ale Ministerului Afacerilor Interne şi sisteme de rachete suplimentare.

În două săptămâni, Rusia va finaliza pregătirile pentru o ofensivă pe scară largă, potrivit serviciilor de informaţii ucrainene.

Rusia nu încetează să-şi consolideze prezenţa militară aproape de graniţele Ucrainei . Federaţia Rusă creşte cantitatea de echipamente militare grele, sisteme de rachete şi unităţi ale ministerului de interne pentru a putea îndeplini funcţii de poliţie în teritoriile ocupate, a declarat şeful grupului de anchetatori al echipei de informaţii privind conflictele, Kirill Mikhailov, pentru Hromadske Radio.

Potrivit observaţiilor noastre, este nevoie de încă o săptămână sau două pentru a finaliza eventualele acţiuni pregătitoare pentru o potenţială ofensivă de amploare. Aşezările în care sunt aduse aceste echipamente sunt situate la zeci de kilometri de graniţa cu regiunea Cernihiv. Acesta este echipamentul care a sosit din Siberia, acum a ajuns în regiunea Briansk, asistăm şi la transferul de elemente ale armatei a 6-a din regiunile Sankt Petersburg şi a armatei a 2-a care este dislocată în principal la graniţa cu Kazahstan”, a spus Mihailov.

În ceea ce priveşte unităţile Ministerului Afacerilor Interne care sunt trase la graniţa cu Ucraina, Mihailov consideră că funcţiile acestora, în cazul unui atac rusesc asupra Ucrainei, vor fi: controlul rutelor de aprovizionare, combaterea mişcării partizane, patrulă în teritoriile ocupate.

Serviciile de informaţii ucrainene au, de asemenea, dovezi că Rusia transferă sisteme suplimentare de rachete Buk şi Iskander din diferite regiuni ale Rusiei, în plus faţă de cele aflate deja pe teritoriul Belarus şi pe terenurile de antrenament de-a lungul graniţelor cu Ucraina.

Preşedintele Volodimir Zelenski consideră acest lucru mai degrabă un „mijloc de presiune psihologică ” decât o ameninţare reală, dar armata ucraineană este pregătită pentru orice provocare, a subliniat el. Cu o zi înainte, în regiunile de sud ale Ucrainei, a fost anunţată pregătirea de apărare teritorială pentru întărirea şi protejarea frontierei de stat.

Ceilalţi parteneri ai SUA şi ai Ucrainei au o viziune diferită. Pentagonul şi - a exprimat îngrijorarea, iar Comandamentul European al SUA a pus trupele în alertă totală la cel mai înalt nivel.

Experţi ucraineni şi străini consideră că agresiunea deschisă a Federaţiei Ruse este puţin probabilă. Dar, deşi intenţiile exacte ale lui Vladimir Putin sunt neclare, este prea devreme pentru a vă relaxa, spun analiştii.

Washingtonul acuză Moscova că pregăteşte o potenţială invazie pe scară largă a Ucrainei în termen foarte scurt, chiar dacă responsabilii americani sunt de părere că Vladimir Putin nu s-a hotărât încă dacă să treacă la ofensivă.

Şeful statului francez s-a întâlnit luni la Moscova cu preşedintele rus Vladimir Putin, apoi cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, marţi, la Kiev.

Emmanuel Macron a subliniat că a primit promisiuni de la preşedintele rus că nu va exista nicio „escaladare” suplimentară, iar Parisul afirmă că această vizită a permis „să se avanseze” pentru a detensiona situaţia.

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite