Motivele stupide pentru care URSS şi SUA au vrut să detoneze bombe nucleare pe Lună

Motivele stupide pentru care URSS şi SUA au vrut să detoneze bombe nucleare pe Lună

Cursa pentru cucerirea spaţiului dintre URSS şi Statele Unite a luat uneori forme monstruoase. Moscova a studiat chiar posibilitatea unei explozii nucleare pe suprafaţa satelitului natural al Pământului pentru a-şi dovedi superioritatea. Şi SUA s-au gândit la ceva asemănător.

În anii '50, Războiul Rece dintre URSS şi Statele Unite era la cote maxime.  Concurenţa nu se mai limita la cantitatea sau puterea focoaselor nucleare, ci se extindea deja în spaţiu. Era nevoie de rachete pentru a şterge inamicul de pe suprafaţa Pământului. În ceea ce priveşte cursa spaţială, era mai degrabă vorba de prestigiu – să arăţi lumii supremaţia în cucerirea spaţiului.
 
Pentru aceasta, academicienii sovietici au examinat posibilitatea de a efectua o lovitură nucleară pe Lună. Mai târziu, se va dovedi că Washingtonul a studiat acelaşi scenariu, notează portalul rbth.com
 
Americanul Neil Armstrong a devenit primul om care a pus piciorul pe Lună în 1969.  Sovieticii erau supăraţi că nu au putut să trimită un cosmonaut pe satelitul natural al Pământului.
 
Cu toate acestea, cu un deceniu mai devreme, Uniunea Sovietică se afla în fruntea cursei lunare: la 14 septembrie 1959, sonda spaţială sovietică Luna 2 a fost prima din lume care a ajuns pe suprafaţa Lunii. Acest zbor nu prevedea şi o întoarcere: oamenii de ştiinţă sovietici trimis-o de pe cosmodromul Baikonur, iar sonda, după 33 de ore de zbor, a ajuns pe suprafaţa Lunii pentru a rămâne acolo pentru totdeauna.  
 
Desigur, în spatele zborului de succes al sondei Luna 2 se ascundeau multe încercări nereuşite şi proiecte respinse. Unul dintre cele mai teribile a fost studiat cu un an înainte de lansarea sondei. În 1958, fizicianul atomist Iakov Zeldovici le-a sugerat conducătorilor programului spaţial sovietic Serghei Korolev şi Mstislav Keldici nu numai să trimită o sondă pe satelitul natural al Pământului, ci să o înzestreze cu o încătură nucleară.
 
Prin aceasta, URSS voia să se facă remarcată în Occident. Ori trimiterea unei sonde ar fi trecut neobservată. Dacă ar fi fost însoţită de explozia unei bombe nucleare mici, efectul ar fi fost cu totul altul, credeau sovieticii.
 
„S-a presupus că explozia atomică în momentul impactului asupra Lunii va fi însoţită de lumină puternică care ar fi fost uşor de înregistrat de toate observatoarele care monitorizau luna”, a explicat în cartea sa „Rachete şi bărbaţii“ Boris Certok, unul dintre cei mai apropiaţi asistenţi ai lui Korolev.
 
Până la urmă Certok şi Keldiş au reuşit să-l descurajeze mai întâi Korolev, apoi autorul ideii, Zeldovici. Proiectul era prea periculos: dacă tirul de rachetă ar fi  eşuat în faza iniţială, încărcătura nucleară ar fi putut cădea chiar în URSS. Dacă s-ar fi întânplat ceva mai târziu, în spaţiu, sonda periculoasă ar fi put cădea şi exploda oriunde altundeva, ceea ce ar fi putut declanşa un al treilea război mondial.
 
Drept urmare, pentru ca  „succesul“ zborului Luna 2 să fie observat în străinătate, sovieticii l-au avertizat pe directorul Observatorului Britanic care urmărea ultimele etape ale zborului şi care ulterior a confirmat informaţia americanilor. Nimeni nu s-a îndoit de triumful sovieticilor.
 
Şi în Statele Unite, un astfel de proiect a fost susţinut nu de academicieni, ci de militari. La sfârşitul anilor 90 a fost declasificat „Proiectul A119” în care oamenii de ştiinţă de la NASA au luat în considerare, în anii 1950, posibilitatea bombardării Lunii pentru a arăta puterea militară a SUA.
 
 „Era clar că principalul scop al unei astfel de explozii era acela de a-şi face publicitate şi de a demonstra superioritatea Americii”, a spus fizicianul Leonard Reifel, responsabil pentru dezvoltarea proiectului, într-un interviu acordat ziarului The Guardian. Cu toate acestea, nu şi-a ascuns iritarea faţă de această idee. „Am arătat clar că ştiinţa va suferi pierderi uriaşe din cauza distrugerii suprafeţei lunare fragile [printr-o lovitură nucleară]“. 
 
Dar încă o dată, bunul simţ a prevalat: oamenii de ştiinţă americani au reuşit să-i convingă pe militarii că nu merita efortul, iar proiectul a fost abandonat. Atât Moscova, cât şi Washingtonul şi-au dat seama că a lovi cu o armă distructivă unicul satelit natural al Pământului nu era doar periculos pentru umanitate, dar mai ales extrem de stupid.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: