FOTO Summitul G20 s-a încheiat fără un  plan de salvare pentru Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Summitul G20 s-a încheiat fără niciun consens în privinţa conflictului din Siria. Preşedintele american Barack Obama a încercat să câştige sprijinul liderilor internaţionali în eventualitatea unei acţiuni militare împotriva regimului sirian, acuzat de genocid cu arme chimice, însă eforturile lui au rămas fără răspuns, în timp ce Vladimir Putin a condus opoziţia faţă de posibilul atac unilateral al SUA.

Liderii internaţionali reuniţi vineri în Sankt Petersburg, Rusia, nu au reuşit să treacă peste diferenţele de opinie cu privire la posibilitatea unei intervenţii militare în Siria, pentru a sancţiona regimul preşedintelui Bashar al-Assad.

„G20 tocmai a încheiat întâlnirea de la cină, în cadrul căreia au fost confirmate divergenţele în ce priveşte Siria”, a transmis premierul italian Enrico Letta prin intermediul contului său de Twitter.

Rusia, un aliat puternic al Siriei, a condus opoziţia faţă de iniţiativa Statelor Unite împotriva regimului sirian, acuzat că a atacat rebelii din Damasc cu gaz neurotoxic, pe 21 august. Grupurile de monitorizare au transmis că presupusul atac chimic a făcut peste 1.400 de victime. Moscova este sceptică cu privire la autenticitatea dovezilor deţinute de americani, evidenţiind posibilitatea ca rebelii să fie vinovaţi de eliberarea gazului toxic.

Pe lângă misiunea dificilă de a convinge Rusia să i se alăture, Barack Obama s-a lovit de opoziţia majorităţii liderilor participanţi. China, membru cu drept de veto în Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, şi-a exprimat „îngrijorările serioase” cu privire la eventualele atacuri militare unilaterale.

„Războiul nu poate rezolva problema din Siria”, a declarat Qin Gabng, purtătorul de cuvânt al delegaţiei chineze care a participat la summit. Singura modalitate de a pune capăt crizei din Siria este o soluţie politică, paşnică, potrivit unui oficial chinez, care a avertizat joi liderii internaţionali că trebuie să fie „deosebit de prudenţi”.

Mai mult, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a declarat ulterior în faţa celor 20 de lideri că orice acţiune militară trebuiă să aibă aprobarea Consilului de Securitate. „Să nu uităm: fiecare zi pe care o pierdem este o zi în care zeci de civili nevinovaţi mor. Nu există o soluţie militară”, a mai spus oficialul.

Papa Francisc a intervenit în dezbaterea internaţională şi a trimis o scrisoare deschisă participanţilor la summit. Liderul de la Vatican a cerut o soluţie paşnică, avertizând împotriva „iniţiativelor inutile de a găsi o soluţie militară”.

Cancelarul german Angela Mekel a subliniat opoziţia ţării ei de a participa la o eventuală ofensivă condusă de armata americană, alături de premierul britanic David Cameron care nu a primit aprobarea parlamentului de la Londra.

Preşedintele Uniunii Europene, Herman van Rompuy, a susţinut că nu există „o soluţie militară pentru conflictul din Sirian”, deşi anterior a declarat că presupusul atac chimic de la Damasc este „o crimă împotriva umanităţii”.

Cu toate acestea, Franţa s-a remarcat drept singura ţară gata să sprijine o intervenţie a Statelor Unite, susţinând că preşedintele sirian trebuie să plătească pentru moartea celor 1.400 de oameni, majoritatea civili.

 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite