Un eurodeputat Fidesz solicită socialiştilor să adopte o poziţie în PE faţă de situaţia României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul grupului eurodeputaţilor ungari PPE, Andras Gyurk, i-a solicitat miercuri liderului partidului socialist (de opoziţie) Attila Mesterhazy să ceară eurodeputaţilor să sprijine introducerea unei dezbateri pe tema situaţiei din România pe agenda Parlamentului European (PE), relatează MTI

Într-o scrisoare deschisă postată pe pagina de Facebook a grupului Fidesz (la putere), Gyurk afirmă că majoritatea socialistă din cadrul PE, cu sprijinul grupului socialiştilor din Ungaria, a împiedicat ca o propunere de dezbatere a încălcărilor constituţionale din România să fie introdusă pe agenda PE.

„Guvernul social-liberal de la Bucureşti, învestit recent, a depăşit limitele legalităţii atunci când a interferat în funcţionarea unor instituţii democratice independente", se arată în scrisoare, care adaugă că Guvernul român a „aprobat şi măsuri în detrimentul minorităţii maghiare".

Liderul PPE Wilfried Martens şi liderul grupului formaţiunii în cadrul PE Joseph Daul şi-au exprimat, de asemenea, îngrijoararea cu privire la evoluţia evenimentelor din România, într-un comunicat.

Referitor la procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, Martens şi Daul scriau, la mijlocul lui aprilie, că „este regretabil faptul că o ţară ca România, care a aderat recent la Uniunea Europeană, a ajuns în această situaţie de criză instituţională".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite