Ucraina ameninţă că şi-ar putea suspenda statutul de membră a Interpol. Care este nemulţumirea Kievului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Interpol EPA

Ucraina şi-ar putea suspenda statutul de membră a Interpol în cazul în care preşedinte al acestei organizaţii va fi ales un candidat rus, a declarat luni ministrul ucrainean de Interne, Arseni Avakov.

„Ucraina va lua în considerare suspendarea statutului său de membră“, a scris Avakov pe Facebook, potrivit agenţiei Xinhua.

El a precizat că posibila preşedinţie rusă a Interpolului ar fi „contrară spiritului şi obiectivelor organizaţiei“.

Interpolul urmează să-şi aleagă preşedintele pe data de 21 noiembrie, iar  generalul-maior rus Aleksandr Prokopciuk, vicepreşedinte al acestei organizaţii şi şef al Biroului Central Naţional Interpol din cadrul Ministerului rus de Interne, este considerat favorit.

Potrivit unian.info, Prokopciuk va concura cu sud-coreeanul Kim Jong Yang, desemnat în octombrie preşedinte interimar al organizaţiei, după ce chinezul Meng Hongwei, care se afla la şefia organizaţiei, a fost arestat la sfârşitul lunii septembrie la Beijing.

Interpolul are aproape 200 de ţări membre, care conlucrează pentru combaterea criminalităţii organizate. Ucraina a devenit membră a organizaţiei în 1992.

Relaţiile dintre Kiev şi Moscova s-au deteriorat puternic din 2014, după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite