Transatlantic Trends: UE-SUA mai apropiate ca oricând, înaintea vizitei lui Biden în Europa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Miercuri după amiază, GMF a dat publicităţii studiul Transatlantic Trends menit să verifice percepţiile cetăţenilor din ţările NATO pe cele mai importante teme de preocupare, înclinaţiile şi orientările acestora.

Sondajul e publicat în ziua în care Preşedintele SUA a decolat pentru a ajunge în prima sa vizită maraton în Europa, acolo unde se întâlneşte cu Marea Britanie şi UE, dar şi cu statele G7, într-o adevărată convergenţă a democraţiilor majore ale lumii. Tot ieri a apărut şi documentul final propus pentru summitul SUA-UE care subliniază, din nou, o apropiere mai puternică între malurile Atlanticului decât existau la finalul mandatului Obama şi o convergenţă deplină de opinii, după descinderea Secretarului de Stat Blinken în aprilie. Deja şi tema Chinei este abordată similar de către părţi, între drepturile omului, excesele militariste de dată recentă şi competiţia economică şi comercială incorectă.

Influenţă, teme de cooperare şi calitatea democraţiei

SUA, China, UE şi Rusia, în această ordine, sunt cele mai influente la nivel global, în opinia celor chestionaţi din statele nord-atlantice, considerate astfel: SUA şi Canada pe continentul american, 4 state occidentale – Germania, Franţa, Italia şi Marea Britanie, Suedia din UE, Polonia din Europa Centrală şi de Est şi Turcia. Proporţiile sunt, însă, radical diferite: SUA are o medie de 62%, cu o majoritate calificată în fiecare stat european(Italia 51%-Spania 65%) şi cote mai mari peste Ocean; China cu 20% (cu procente comparabile pe ambele maluri ale Atlanticului, de la 11% SUA la 32% Italia); UE 14%(între 10% Canada şi 22% Marea Britanie, care a resimţit gradul de impact după Brexit) şi Rusia între 2-6%, cu o medie de 4% influenţă.

Cam în aceleaşi proporţii domină Germania tema influenţei la nivel european. 60% dintre chestionaţi o situează la acest nivel, de la 59% Suedia la 81% Spania, cu Marea Britanie la 49%, Canada 35% şi SUA la 23%, ultimele privilegiind Regatul Unit, cu 36-48%, faţă de membrii UE, 5-16%, şi o medie de 19%. Restul scorurilor sunt atribuite Franţei 7% şi restul 1-2%, fiecare stat punctând în favoarea sa. Alianţa Nord- Atlantică are relevanţă şi prin scorurile acordate ca aliaţi de nădejde celorlalţi, cu peste 60%, cu excepţia Turciei, 23% şi a Poloniei cu 45%, văzute ca cele mai puţin de încredere. Încrederea în SUA este tot majoritară la nivelul tuturor statelor, de la 76% în Polonia, la 51% în Germania.

Pandemia a influenţat percepţiile privind ameninţările, care astăzi se situează în ordinea schimbări climatice cu 37% şi pandemia cu 36% din opţiunile cetăţenilor,  32% lupta contra terorismului. La jumătate se situează apărarea şi securitatea, cu 16%, China şi securitatea cibernetică cu câte 15%, iar ameninţarea Rusiei la doar 9%. Opţiunile sunt echilibrate între statele chestionate. Calitatea democraţiei este solid apreciată în majoritatea statelor, de la 51% Franţa la 76% în Suedia. În schimb, 3 state au percepţii negative ale cetăţenilor despre democraţie: Turcia, 35%-63%, Polonia cu 33% la 61% şi ultima Italia, 32% la 65%.

În domeniul securităţii şi apărării, statele vizate au percepţii comparabile în materie de informare despre politicile externe, de securitate şi apărare 53%-43% informaţi, cu statele europene Olanda, Franţa şi Italia la coada clasamentului. Ameninţările percepute rămân pandemia – 31%, schimbările climatice – 20% şi terorismul şi extremismul, cu 16%.

NATO, SUA, China şi influenţele lor globale

NATO rămâne extrem de important pentru securitatea şi apărarea tuturor statelor în cauză, de la 84% Polonia şi 74% Marea Britanie, la 65% Spania şi 52% Franţa. În ultimul caz, un rol relevant îl joacă proiectul Macron al apărării europene şi autonomiei/suveranităţii strategice, dar, ar spune gurile rele, şi nivelul redus de informare al cetăţenilor pe teme de securitate şi apărare, aşa cum am văzut mai sus.

Implicarea Statelor Unite ar trebui să fie substanţială în apărarea Europei, aşa cum o spun majoritatea cetăţenilor din toate statele, între 55% Franţa şi 89% Polonia, cu două excepţii interesante, Suedia care vede raportul relativ egal, 45-44% pentru implicare, şi Turcia, care cotează 31%-59%, optând pentru neimplicarea Statelor Unite. De altfel, când e vorba despre implicarea militară în teatrele de operaţii din Orientul Mijlociu, avem de asemenea o cvasi-similaritate a opiniilor, cu 37% care văd descreşterea implicării, 33% menţinerea ei şi doar 9% creşterea acesteia. Între state mai degrabă proporţiile sunt sensibil egale pe toate planurile.

Influenţa Chinei la nivel global este puternic negativă 56-28%. Polonia e cea mai puţin drastică, cu 44% şi Germania la cealaltă extremă, cu 67% cotă negativă. Cele mai multe voturi pozitive rămân la Italia, cu 36%. Cetăţenii din regiunea euroatlantică percep China drept rival, în proporţie de 52% şi partener doar 31%. Polonia cu 44% partener la 31% rival şi Spania, cu 49% partener şi 37% rival, sunt singurele cu opinie inversă, restul având majorităţi solide care văd China drept rival mai degrabă decât partener. Statele trebuie să aibă o poziţie mai dură faţă de China pe drepturile omului, 62%, securitate cibernetică, 57%, şi încălzire globală, 57%, urmând expansiunea teritorială în Marea Chinei de Sud, comerţul incorect şi furtul de proprietate intelectuală. Cooperarea tehnologică transatlantică e soluţia pentru a câştiga competiţia cu China, cu 58% da versus 18% nu.

Ameninţări transatlantice şi securitatea tehnologică

70% consideră că profită ţara lor din comerţul global, cu majorităţi solide la toate statele. Cooperarea economică şi comercială între SUA şi UE e susţinută de 74% din americani şi 72% dintre europeni. În ceea ce priveşte securitatea tehnologică şi forţa de a ţine pasul cu tehnologia, lucrurile sunt împărţite: Suedia cu 74% şi Marea Britanie cu 71% domină clasamentul, la coadă, în mod paradoxal, fiind Germania, cu doar 41%(50% păreri negative) şi Italia, cu 36% şi 60% păreri negative.

Deşi sunt sub influenţa momentului şi a pandemiei de Covid 19, întrebaţi asupra rolului ONU, repondenţii au menţionat, cu 73% la egalitate pacea şi securitatea globală, drepturile omului şi sănătatea publică. Diferenţe apar la dezbaterea privind migraţia, privită pozitiv de către Suedia, 65%, şi Canada, 59%, faţă de Franţa 28% şi Italia, cu 28% la coada clasamentului. De altfel, dintre cetăţenii statelor chestionate, doar americanii şi britanicii mai au opinii pozitive despre migraţie, în mod paradoxal, restul europenilor chestionaţi venind cu majorităţi cu opinii negative. De altfel, politicile restrictive sunt susţinute de Turcia, în proporţie de 62%, şi Italia, cu 56%, în timp ce Germania şi Polonia au răspunsuri echilibrate.

O asemenea convergenţă de opinie la nivelul cetăţenilor statelor euro-atlantice este fără precedent, mai bună ca vârful cooperării în perioada Obama. Un semnal consistent că asigurările administraţiei Biden şi, mai ales, consultările majore şi constante peste Atlantic pe marile teme de preocupare au dat rezultate în partea europeană, sceptică, altfel, după episodul Donald Trump.

SUA-UE la summitul convergenţei pentru îndiguirea Chinei

Vizita secretarului de stat Anthony Blinken la Bruxelles, în aprilie, arătase deja o relativă coeziune şi convergenţă a poziţiilor SUA şi ale UE. Două puncte rămăseseră în divergenţă şi aveau relevanţă în eventualele negocieri ulterioare: conducta Nord Stream 2, acolo unde Germania a avut un interes major şi respingea sancţionarea companiilor implicate, deşi era de acord, ca şi UE în întregimea sa, cu poziţia dură faţă de Rusia, mult mai aproape de poziţiile originare ale statelor Europei Centrale şi de Est; şi relaţia cu China, acolo unde UE era ceva mai rezervată, iar pentru a depăşi diferenţele, cele două părţi, SUA şi UE au creat un grup de lucru pe temele relaţiei cu China.

Relaţia cu China a început de pe o poziţie şi afirmaţie nefericită şi prost interpretată: Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă, Joseph Borrell, a declarat că UE va fi echidistantă între SUA şi China, la primele audieri din Parlamentul European şi primele momente după preluarea mandatului. Reacţiile au dus la revizuirea poziţiei, ajunsă la tonuri şi formulări mai normale, respectiv UE şi SUA împărtăşesc aceleaşi principii şi valori şi, pe această bază, sigur că UE nu poate fi echidistantă. Au urmat criticile europene în siajul comunicării din martie 2019 pe China şi a rezultatelor întâlnirii de la Paris între Xi Jinping, Emmanuel Macron, Angela Merkel şi reprezentanţii UE, pe atunci Jean Claude Juncker şi Donald Tusk, respectiv acordul de investiţii – incomplet – semnat în decembrie de UE cu China în ciuda rugăminţii preşedintelui ales Joe Biden, acord care a fost retras de la ratificare din cauza opoziţiei evidente.

Lucrurile au evoluat în sensul convergenţei euro-atlantice naturale: Joseph Borrell a propus planurile de delocalizare a producţiei manufacturiere spre Nordul Africii, într-o abordare strategică de rezolvare a distanţei şi accesului la produse utile în criză – criza pandemică fiind învăţătură de minte – din care rezultă şi creştere economică, şi stabilizarea migraţiei şi stabilizarea forţei de muncă în Magreb. Apoi a urmat abordarea UE privind competiţia cu produsele ce au înglobată muncă forţată a uigurilor, încălzire globală, emisii de bioxid de carbon şi încălcarea drepturilor omului, cu ţintă directă China.

Iată că şi draftul documentului ce urmează a fi semnat la Bruxelles clarifică definitiv convergenţa transatlantică a abordării Chinei. Liderii Uniunii Europene şi preşedintele american Joe Biden se vor angaja la summitul din 15 iunie să coopereze pentru combaterea schimbărilor climatice, să înceteze disputele comerciale, să coopereze în politica faţă de China şi pentru susţinerea eforturilor de vaccinare a populaţiei mondiale, potrivit documentului.

La summitul de la Bruxelles cele două părţi vor mai conveni să fie unite în faţa Rusiei şi vor pleda pentru realizarea unui nou studiu ''transparent'' şi ''lipsit de interferenţe'' asupra originii pandemiei COVID-19. Abordarea comună a SUA şi UE privind China este o mare realizare pentru administraţia Biden, care caută aliaţi în toate democraţiile lumii în faţa Beijingului. Expansiunea militară chineză şi detenţiile în masă ale uigurilor musulmani au provocat nemulţumiri la Bruxelles, iar abordarea rezultată este complexă, şi “include elemente de cooperare, concurenţă şi rivalitate sistemică''.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite