Principalii vectori ai Apocalipsei cu care intrăm în „secolul asiatic”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un articol din Washington Post în care se anunţa că la Casa Albă a existat o discuţie privind o posibilă reluare de către partea americană a testelor nucleare (întrerupte din 1992), totul în contextul tensiunilor din ce în ce mai dure în relaţiile internaţionale, a stârnit mari îngijorări.

Acestea sunt dublate de teama de a vedea că Preşedintele Trump ar putea continua procesul de retragere a ţării sale din diversele tratate de limitare a riscurilor nuclerare, singura garanţie cât de cât operaţională împotriva  unui Holocaust nuclear. 

Dezbaterile care au urmat au degenerat, s-au inflamat şi s-au otrăvit, aşa cum este regula în această perioadă. Dar care este baza discuţiilor, de ce această temere continuă care motivează atacuri din ce în ce mai dure şi ameninţări de toate felurile, în plină degradare a relaţii euro-atlantice cu perspectiva din ce în ce mai clară a viitorului "secol asiatic"? După părerea mea, ameninţarea de bază o reprezintă dispariţia tratatelor fundamentale.

Primul acord de acest gen, Tratatul de interdicţie parţială a testelor nucleare, a fost semnat pe 5 august 1963, la puţin timp după "criza rachetelor" din Cuba şi prevede interzicerea testării armelor nucleare în atmosferă, în spaţiul extra-atmosferic şi în cel submarin (testele subterane erau exceptate, cu condiţia ca eventualele lor efecte să nu fie resimţite pe teritoriul altor ţări). Tratatul a fost precedat în noiembrie 1958 de un moratoriu semnat de Marea Britanie, URSS şi SUA, apoi de un prim tratat în domeniu semnat în 1960. După ce iniţial fuseseră extrem de reticente, Franţa şi China semnează totuşi în 1980, apoi a urmat India.

Al doilea tratat de acest fel, TICE, Tratatul de interzicere completă a testelor nucleare, a fost deschis pentru semnare la New York, pe 24 septembrie 1966. Dar, pentru ca el să fie aplicat, trebuie ca cele 44 de state care sunt pomenite în anexa la tratat să ratifice textul, numai că, până în 2019, doar 36 de state au făcut asta. China, Egiptul, Statele Unite, Iranul şi Israelul au semnat Tratatul, dar nu l-au ratificat, iar Coreea de Nord, India şi Pakistanul nici nu au ratificat şi nici nu au semnat Tratatul şi, în consecinţă, juridic vorbind, sunt libere să acţioneze pe piaţa testelor nucleare de toate tipurile. România a ratificat acest tratat la data de 5 octombrie 1999.

În arhitectura tratatelor internaţionale de acest tip, funcţionale sau rămase deschise, alături de TICEN avem Tratatul de neproliferare al armelor nucleare din 1968 şi Tratatul de interdicţie a armelor nuclerare (TIAN) din 2017.

Au fost utile? Mai degrabă au fost expresia spaimei comune a statelor lumii care au văzut efectele celor două bombe atomice americane lansate asupra celor două oraşe japoneze, singurul exemplu din istorie de folosire a acestui tip de arme. Asta a creat şi mai creează o enormă presiune asupra liderilor politici. Dar nu într-atât de mare încât, pe de o parte, să fi oprit pe cineva în dezvoltarea unor enorme stocuri de arme nucleare de toate felurile şi, pe de altă parte, neimpunând o conduită internaţională responsabilă, ceea ce face ca, în acest moment, să existe - cum vedeţi -state care şi-au păstrat perfect deschisă posibilitatea legală de testare a oricărui tip de armă nucleară şi în ortrice mediu: submarin, subteran, terestru, în atmosferă şi în spaţiul cosmic.

A doua arhitectură de tratate fundamentale pentru supravieţuirea în pace a planetei o reprezintă cele de dezarmare şi control al armamentelor.

În primul rând, iată structura de tratate concepute pentru stabilizarea relaţiei SUA-URSS (Rusia):

Imagine indisponibilă

În mod normal, asemenea tratate cu acţiune coroborată ar fi trebuit să fie mai mult decât suficiente. Dar logica prorie începutului de confruntare de tip "Al Doilea Război Rece" avea să primeze: în 2002, Preşedintele George W.Bush ordonă retragerea din Tratatul ABM care limita posibilitatea desfăşurării de rachete; în august 2019, SUA se retrag în mod oficial şi unilateral din Tratatul privind armele nucleare cu rază medie de acţiune şi, astfel, crează un vid strategic în Europa şi în lume. În plus, la începutul lunii ianuarie, de la Casa Albă a venit anunţul ridicării unor anumite restricţii în ce priveşte folosirea minelor antipersonal, cu toate că ele sunt formal interzise prin Covenţia de la Ottawa din 1997 (printre semnatarii căreia nu se află şi americanii) dar ale cărei recomandări le aplicau până acum, asta în afară de Coreea.

Tensiunea creşte odată cu decizia lui Trump de a se retrage dintr-un alt Tratat extrem de important din perioada Războiului Rece, Tratatul "Cer Deschis", aducând astfel un plus de vulnerabilităţi strategice majore pentru aliaţii europeni.

Dar ceea ce ar mai putea să se petreacă în perioada următoare este o decizie a lui Trump ca SUA să abandoneze, evident iarăşi unilateral, Tratatul "New Start" de limitare a armamentelor strategice (iniţiat de Obama, fapt impardonabil) care, teoretic, ar trebui reînnoit în luna februarie a anului viitor. Din cauza pandemiei, a fost anulată o reuniune prevăzută să se desfăşoare la Viena în cadrul procesului de analiză a Tratului de non-proliferare (TNP) şi, din păcate, Trump refuză să dea precizări suplimentare.

Ca o ironie tragică a sorţii, se suprapun acum două semnale:

Imagine indisponibilă

Pe de o parte, cel privind încheierea perioadei de supremaţie strategică americană şi intrarea în "secolul asiatic". Pe de altă parte, "orologiul Apocalipsei" (simbol atât de discutat pro şi contra al iminenţei unui cataclism planetar) arată că, dacă sfârşitul lumii ar fi la miezul nopţii, doar două minute ne-ar despărţi de acest moment. Creat în 1947, "orologiul Apocalipsei" este o formulă simbolică de alertă la stabilirea căruia contribuie un colectiv de 15 laureaţi ai Premiilor Nobel, oameni de ştiinţă şi cercetători în cele mai diverse domenii care stabilesc nivelul de creştere planetar al ameninţării nucleare. La finele Războiului Rece, simbolic, arăta 17 minute până la miezul nopţii.

Semnalul de alarmă trebuie luat în serios?

Depide ce vrem. Dar ştim cu adevărat ce vrem?

Întreb asta deoarece pentru o asemenea evaluare corectă, ar trebui să aveţi la îndemână ceea ce numesc fără teama de a greşi "statisticile Apocalipsei", date extrem de precise care arată cât de mare, uriaşă şi necontrolată este piaţa armamentelor nucleare în datele existente la nivelul anului trecut cel puţin în cazul Chinei şi ale acestui an pentru Rusia, SUA şi Pakistan. Sunt multe date, foarte amănunţite provenind dintr-o sursă extrem de bine informată, FAS Nuclear Notebook. În plus, am adăugat o listare (sursa Wikipedia) a tratatelor, convenţiilor şi acordurilor existente în ce priveşte limitarea şi controlul armamentelor. Găsiţi toate acestea, prin bunăvoinţa colegilor mei care editează pagina web adevarul.ro, sub forma unei fişe tehnice adăugată în finalul acestui text.

Asta nu mai este propagandă, în orice caz nu face parte din pachetele de intoxicare transmise spre difuzare celor puşi să le disemineze prin comentarii lor pe reţelele sociale. Din păcate, datele sunt absolut reale şi arată care este baza pentru toate situaţiile şi discursurile de tip confrontaţional din acest moment. Distrugerea Tratatelor este ultimul semn că dezastrul este aproape, amintiţi-vă că exact aşa s-au petrecut lucrurile înaintea marilor conflagraţii mondiale. Din care n-am învăţat nimic.

====================================================

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite