Preşedintele Africii de Sud cere lumii întregi „să se roage pentru Nelson Mandela“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veştile referitoare la sănătatea fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela, spitalizat pentru o infecţie pulmonară la vârsta de 94 de ani, nu au fost niciodată atât de  proaste, a declarat actualul preşedinte, Jacob Zuma.

Zuma a discutat cu medicii, duminică seara, la spitalul în care se află internat Mandela.

„Medicii fac tot posibilul pentru ca starea sa să se îmbunătăţească şi se asigură că Madiba este bine îngrijit. Se află pe mâini bune“, a declarat Zuma, citat de agenţia France Presse, adăugând că ar dori ca lumea întreagă să se roage pentru sănătatea acestuia. 

Duminică, oficialii de la Casa Albă au declarat că gândurile preşedintelui american se îndreaptă către Nelson Mandela, după ce au aflat că fostul lider se află într-o stare critică, în timp ce preşedintele Obama se pregăteşte să efectueze o vizită oficială în Africa.

După o săptămână de linişte, preşedinţia a declarat sâmbătă că starea lui Mandela este gravă, dar stabilă, imediat după ce postul de televiziune CBS a relatat că situaţia este de fapt una mult mai serioasă decât vor să recunoască oficialii sud-africani.

Potrivit CBS, rinichii lui Mandela funcţionau la 50% din capacitatea normală, iar el nu mai reacţionează şi nu a mai deschis ochii de câteva zile.

Pe de altă parte, potrivit CNN, fiica lui Mandela a dezminţit informaţiile, afirmând că tatăl ei se trezeşte din când în când.

Între timp, în ţară persistă starea de nelinişte şi de tristeţe care s-a instalat imediat după ce Mandela a fost internat. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite