ONU, Rusia, Turcia: Haosul din Libia în faţa testului retragerii luptătorilor străini

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Eforturi disperate şi teste majore pentru ONU, Rusia şi Turcia în Libia, în perspectiva retragerii trupelor străine, de mercenari şi stoparea aprovizionării cu arme a părţilor rivale şi a puzderiei de miliţii de tot felul, pentru a încerca trimiterea în negocieri politice de pace a haosului libian.

Acordul militar de încetare a focului semnat vineri la Geneva e un pas înainte, dar suspiciunile şi rezervele sunt de înţeles prin prisma absenţei unei asumări directe de către generalul rebel Khalifa Haftar. Începe un drum lung de reconstrucţie a statului cel mai bogat în resurse petroliere din Africa pentru care dispariţia lui Muammar el-Kaddafi în 2011 a deschis luptele fratricide pentru controlul veniturilor din petrol şi conducerea statului magrebian, după primăvara arabă.

Acord de responsabilitate Parlament-Guvern

Totul a pornit în luna august, când cele două părţi cu bază majoră de legitimitate – Premierul Fayed Al Sarraj, al Guvernului Acordului Naţional de la Tripoli, şi speakerul parlamentului libian de la Tobruk, Aguila Saleh, au anunţat, în două declaraţii separate, că au convenit o încetare extinsă a focului la nivelul întregului teritoriu al Libiei şi care să fie respectată de către toate forţele politice. Cele două părţi sunt rezultatul unicelor alegeri din Libia, cu o participare de doar 18% din populaţie, în 2014, atunci când multiplele miliţii rivale din diferite localităţi au blocat procesul, iar Parlamentul nu a mai recunoscut guvernul, susţinându-l pe generalul rebel Khalifa Haftar.

E adevărat că părţile nu au căzut atunci de acord asupra componentei de demilitarizare a zonei ce asigură exportul de petrol al Libiei, zona Sirte şi Jufra, cum cerea Sarraj, doar Sirte fără a menţiona Jufra, potrivit lui Saleh, care ţinea cont de existenţa la Jufra a unei baze aeriene vitale a lui Haftar. Acest gest al celor doi lideri rămâne însă unul extrem de important deoarece îl privează de legitimitate pe Haftar, cel care a încercat din 2019 să cucerească Tripoli şi să preia controlul Libiei, susţinut de Rusia, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Franţa, la început. De partea cealaltă, Guvernul recunoscut de ONU al lui Sarraj a fost sprijinit de Turcia, care a inversat raportul de forţe.

Mai trebuie spus că acordul a intervenit la presiunea internaţională care a cerut oprirea luptelor pentru oraşul strategic Sirte, poarta de intrare a terminalelor principale de export de petrol ale Libiei. Acest pas a deschis drumul spre acordul militar de vineri, de la Geneva. Un semn consistent asupra perspectivei de aplicare a acordului şi seriozităţii acestei deschideri spre încetarea focului este deschiderea porturilor petroliere Ras Lanuf şi al Sidr pentru relansarea producţiei şi a exportului de petrol.

Cum resursele de petrol se află în partea Estică a Libiei, în special, zona controlată de Haftar şi de numeroase miliţii, generalul rebel a blocat câmpurile petroliere din ianuarie prin intermediul unui grup înarmat fidel şi loial, fapt care a costat miliarde de dolari bugetul libian. Embargoul a fost ridicat parţial în august, dar a vizat doar petrolul stocat în porturile de export, nu şi noua producţie. Este motivul pentru care Generalul Khalifa Haftar este văzut ca o ameninţare la adresa unui flux stabil de petrol din Libia, motiv pentru care, de altfel, contractele cu Libia sunt subiect al unor riscuri majore şi sunt considerate instabile.

Formatul militar 5+5 şi impactul asupra controlului miliţiilor autonome


Medierea a fost făcută de către trimisul special al ONU pentru Libia, Stephanie Williams, şeful interimar al United Nations Support Mission in Libya (UNSMIL) şi s-a concretizat prin acordul de la Geneva de vineri, 23 octombrie, al formatului Comisiei Militare Comune 5+5 care prevede armistiţiul total pe tot teritoriul Libiei. El a fost semnat de către Ali Abushahma, comandant al trupelor administraţiei Guvernului Acordului Naţional al lui Al Sarraj de la Tripoli, şi de Amraja Alamami, şeful delegaţiei lui Haftar din Armata Naţională Libiană(LNA) a sa.

Acordul presupune încetarea focului, retragerea mercenarilor şi a tuturor luptătorilor străini de pe teritoriul libian în cel mult trei luni, stoparea aprovizionării cu arme a diferitelor grupări şi miliţii, prin încălcarea embargoului stabilit de către ONU, retragerea tuturor miliţiilor şi grupuri înarmate în cazărmi şi în locurile de origine, în taberele fiecăreia, acordul intrând în vigoare imediat. Producţia şi exporturile de petrol se reiau deopotrivă, în timp ce vineri a zburat şi prima cursă regulată civilă de pasageri de la Tripoli la Benghazi, legând capitalele celor două părţi ale Libiei, Tripolitania şi Cyrenaica.

Nu se ştie cum va fi impusă respectarea acordului de încetare a focului, din cauza numeroaselor miliţii relativ independente pe care se bazează părţile. În plus, cel mai dificil este retragerea luptătorilor străini, a mercenarilor şi miliţiilor private ce le susţin. Perspectiva este cea a formării unei forţe militare comune a părţilor care să devină armata libiană, după ce toate forţele armate vor fi curăţate de elementele străine, neprofesioniste şi de cele implicate în crime de război.

Ali Abushahma, şeful trupelor terestre ale GNA şi şef al delegaţiei militare a lui Sarraj, a declarat: “Am suferit îndeajuns, a fost deajunsă baia de sânge. Fac apel la Libia: haideţi să devenim o singură mână”, avertizând despre polarizarea diferitelor fracţiuni. De partea cealaltă, Amraja Alamami, şeful delegaţiei lui Haftar, care a vorbit foarte puţin despre “implementarea a ceea ce s-a decis la Geneva”.

Azi, guvernul de la Tripoli controlează capitala şi împrejurimile, respectiv partea vestică a statului african, în timp ce forţele lui Haftar controlează cea mai mare parte a estului şi sudului Libiei. Turcia este principalul susţinător al guvernului recunoscut de ONU, în timp ce Emiratele Arabe Unite, Egiptul şi Rusia sunt susţinătoarele lui Haftar. Ambele părţi sunt susţinute de o puzderie de miliţii locale, puternic înarmate, cele care au blocat până astăzi orice încercare de acord de încetare a focului.

Acordul de la Geneva şi posibilităţile sale de implementare. Reticenţa lui Erdogan şi tăcerea lui Haftar


Reconstrucţia Libiei este afectată de câteva elemente fundamentale, asupra cărora nu a căzut nimeni de acord: împărţirea veniturilor ce rezultă din vânzările de petrol şi controlul militar respectiv împărţirea ministerelor. Cum generalul rebel Khalifa Haftar controlează mare parte din teritoriu şi majoritatea resurselor – nu şi porturile şi rutele de export – şi cum deţine o parte importantă din forţa armată, poziţia sa este vitală pentru a putea stabili şansele acestui acord.

Până una-alta, toate statele implicate au salutat acordul de încetare a focului. Emiratele Arabe Unite au lipsit până la ora scrierii acestui text, Khalifa Haftar nu a dat nici un semn – deşi Fayed al Sarraj a Salutat acordul. Acest fapt ilustrează starea de deplină suspiciune, precauţie, lipsă de încredere funciară între părţile din conflict, dar mai ales reticenţa lui Haftar de a da din mână ceea ce controlează pe teren. Presiunea statelor sponsor pentru aplicarea acordului de către cele două părţi e vitală. Şi nu mai vorbim aici de miliţiile diverse şi autonome.

În acelaşi timp, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarant tot vineri că acordul “nu pare credibil”, pentru că nu este realizat de reprezentanţii “de la cel mai înalt nivel”, cu referire la rangul inferior al reprezentanţilor celor două delegaţii militare. Reticenţa sa este împărtăşită de o serie de oficiali şi analişti. Succesul acordului permanent de încetare a focului depinde de influenţa forţelor externe şi de seriozitatea părţilor, de capacitatea de reconstrucţie a încrederii între părţi.

Toate statele vecine, din regiune, dar şi cele străine implicate în Libia au anunţat formal susţinerea acordului. Contează însă sinceritatea tuturor dar şi acompanierea acordului cu o fermitate internaţională mult mai mare, inclusiv anunţul unor sancţiuni pentru cei ce nu respectă acordul. O revenire la opţiunea militară ar aduce şi mai mult haos în contextul polarizat şi complex al crizei libiene.

De altfel, Mohamed Gonono, purtător de cuvânt al forţelor guvernului libian, a declarat sâmbătă că are dubii în legătură cu intenţiile armatei lui Haftar de a retrage cei peste 5000 de mercenari care luptă sub comanda sa. El a recomandat misiunii ONU să investigheze "transporturile de mercenari străini" ale armatei rivale din Est prin oraşul Sirte şi Jufra către Libia centrală şi oraşul sudic Brak. Pe de altă parte, un acord tehnic militar ar trebui să urmeze actualului pas pentru a fi credibil şi a produce efecte.

Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă, Josep Borrell, a salutat acordul. Motivul principal este faptul că Libia este una dintre ţările cheie de tranzit a migranţilor către Europa şi tot aici trebuie stabilizată situaţia celor care merg după o viaţă mai bună pe continent, întărind numărul migranţilor economici către Europa. ONU şi UE speră că încheierea acestor acorduri va aduce măcar parte dintre refugiaţi şi, mai ales, migranţi înapoi în Libia şi pe continental african. Fireşte că o componentă economică şi de reconstrucţie trebuie stabilită, într-un acord comprehensiv, aşa cum a făcut-o deja Italia pentru a-şi rezolva problemele de migraţie într-un acord cu miliţiile rebele.

Negocierile politice din Tunisia după demisia lui Fayaz al Sarraj


Acordul de la Geneva la nivelul delegaţiilor militare a determinat şi relansarea dialogului politic, la nivelul Forumului pentru Dialog Politic Libian (LPDF). Fondat la origine la Berlin, la 19 ianuarie, acesta nu a avut sorţi de izbândă şi nu a putut activa. Este vorba despre un forum care conţine 75 de libieni din diferite părţi ale ţării, care intră deja în formatul online de discuţii de luni, 26 octombrie.

Cei 75 reprezintă toate zonele geografice, grupurile entice, politice şi tribale, o reprezentare social echilibrată, bazată pe principiile inclusivităţii, grup stabilit de către ONU şi invitat nominal şi individual. Obiectivul său este acela de a genera consensul naţional şi de a obţine un spaţiu de guvernanţă comună, care să poată realiza aranjamentele necesare între diferitele părţi, grupări şi miliţii, pentru a putea pregăti organizarea alegerilor la nivel naţional în cel mai scurt timp posibil.

De altfel, premierul Guvernului Acordului Naţional, Fayed al Sarraj, a anunţat că se va retrage din funcţie la sfârşitul lui octombrie, urmare a acordului cu speakerul Parlamentului ce va fi şi el dizolvat în perspectiva viitoarelor alegeri, pentru a deschide calea alegerilor generale pentru un viitor Parlament şi un nou Guvern. De altfel, Forumul pentru Dialog Politic Libian (LPDF) urmează să se reunească fizic la 9 noiembrie în Tunisia pentru a continua negocierea la partea cea mai sensibilă a acordului.

Actualul acord este subiect a două imponderabile: mai întâi reacţia reală a generalului rebel Khalifa Haftar, care a rămas tăcut după acorduri. Apoi poziţia diferitelor state şi grupuri de mercenari, companii militare private şi trupe regulate respectiv consilieri militari prezenţi în Libia, cu precădere Rusia, Turcia, Emiratele Arabe Unite şi Egiptul. La toate acestea se adaugă şi reacţiile diferitelor miliţii din Libia. Prea multe imponderabile, pentru a fi un drum simplu şi uşor. Totuşi, lipsit de legitimitatea Parlamentului, Khalifa Haftar va avea probleme să acţioneze doar în forţă, iar miliţiile fără sprijinul uneia dintre părţi vor putea fi măturate în final, dacă nu intră în formula unificatoare a viitoarei armate, poliţii şi structuri de intelligence naţionale libiene.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite