Moştenirea Trump aruncă în aer Orientul Mijlociu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Biden se vede confruntat, cu mult mai devreme decât credea, cu perspectiva de a fi implicat ca actor direct în ceea ce este deja conflict deschis de mare intensitate între palestinieni şi israelieni.

Ca scenariu minimal, conform tradiţiei, israelienii vor cere şi vor obţine susţinerea diplomatică necondiţionată a americanilor în toate forurile internaţionale, inclusiv în Consiliul de Securitate, dacă - aşa cum se auzea azi-noapte din diverse capitale, din lumea arabă şi nu numai - urmează o solicitare de convocare a Consiliului de Securitate. Unde lucrurile să se blocheze cu un simplu veto, Numai că, din scenariile epocii Trump, s-a pus la punct şi procedeul invers, adică scrierea unui proiect de Rezoluţie care să fie introdus pe agenda Adunării Generale. Dar, în acest stadiu, cu tot cu Rezoluţie votată, discuţia ar rămâne la punctul mort clasic, fără a se trece la un nivel superior. Vorbărie goală care nu mai impresionează pe nimeni.

Numai că, în teren, de data asta, aţi văzut ce se petrece şi măsura gravităţii situaţiei este dată, printre altele, de scara cu totul excepţională a angajamentului militar care depăşeşte cu mult stadiul unor confruntări de gherilă. Pe de altă parte, pentru prima oară în istoria Israelului după 1966, primul ministru Netanyahu a declarat impunerea stării de urgenţă în Lod, zonă aflată sub administraţia militară israeliană. Şi, foarte previzibil, acesta este sensul viitoarelor decizii care să ducă la implicarea din ce în ce mai mare a armatei în zonă.

Este extrem de probabil că evenimentele din acest moment să-l facă pe Netanyahu să accelereze programul de anexare a 30% din teritoriile palestiniene din Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat de Israel în urma războiului din 1967 şi aflat acum sub coordonarea Autorităţii Palestiniene, conform acordurilor şi tratatelor de pace recunoscute de comunitatea internaţională. Şi, în orice caz, să ia măsurile rapide de evacuare a rcât mai mulţi dintre rezidenţii arabi din Ierusalimul de est.

Conflict care riscă oricând să se internaţionalizeze, anihilând astfel tot ce mai înseamnă oarecare echilibru între lumea occidentală şi cea musulmană. Anexarea Văii Iordanului şi a celor 130 de colonii evreieşti din zona respectivă, considerate ca ilegale de organismele internaţionale în lumina reglementărilor actuale dar oficial recunoscute de Israel, plus crearea unui Stat Palestinian cu un teritoriu mult redus şi fără Ierusalimul de est drept capitală, acestea sunt punctele de bază ale planului american prezentat drept „Acordului secolului“ şi cea mai mare realizare diplomatică a „erei Trump“. Şi iarăşi putem vedea cum conflictul israelo-palestinian devine focar de tensiuni regionale şi, posibil, staţie desemnată pentru un eventual atac asupra Iranului.

Ce va vrea Biden, cel care, în urmă cu câteva săptămâni, într-un gest poate premonitoriu, ordonase reluarea ajutorului umanitar pentru palestinieni, evident suspendat de predecesorul său Trump? Ave o declaraţie mult comentată la vremea ei a actualului preşedinte american care spunea în campania electorală că „Israelul trebuie să înceteze ameninţările cu anexarea şi să stopeze orice construcţie de aşezare în zonă - deoarece distruge orice şansă de pace...“. Probleme tehnice sau care ţin de doar de evoluţia relaţiilor şi aşa derutant de complicate între statele din zonă? Sigur că aşa e, numai că aceste probleme tehnice sunt infinit mai grave decât par la prima vedere deoarece, tot pe plan tehnic, pun problema recunoaşterii pe plan internaţional a dreptului unei ţări - oricare ar fi ea - să anexeze teritorii în urma unei acţiuni armate pentru ca, apoi, să integreze aceste teritorii în cadrul entităţii sale naţionale, schimbând astfel conturul frontierelor statului, compoziţia sa demografică şi extinzând aplicarea legislaţiei naţionale la un nou grup de populaţie.

Totul în contextul în care toate organizaţiile internaţionale recunosc existenţa legală a Autorităţii Palestiniene şi sprijină „Soluţia celor două state“. Dar Administraţia Trump a arătat că Statele Unite susţin total abordarea israeliană şi, astfel, pot impune un precedent teribil de periculos: o supra-putere poate susţine unilateral anexarea de teritorii de către o ţara aliată, asta fiind absolut suficient, chiar în condiţiile în care se încalcă toate reglementările internaţionale valabile în acest moment. Pe cale de consecinţă, aşa poate proceda orice ţară care revendică teritorii şi este aliata sau dobândeşte sprijinul unei super-puteri? În acest caz, nu vorbim doar despre cazul Israel versus Autoritatea Palestiniană, ci despre orice scenariu mai aproape sau mai departe de noi care poate implica asemenea situaţii create de ameninţarea aplicării unei forţe superioare. Sprijinul SUA pentru acţiunea de anexare pe care o propune Israelul nu poate fi descris drept o „decizie excepţională, aplicabilă într-un context unic şi valabilă exclusiv pentru acest caz şi niciodată repetabilă“. Nimeni, la caz de nevoie sau de conjunctură favorabilă, nu o va înţelege astfel ci, dimpotrivă, o va invoca drept pretext întru justificarea unei anexiuni, a oricărei acţiuni ilegale de anexiune de teritoriu. Se va înţelege exact ce spun acum americanii: este permisă „extinderea de suveranitate“.

Viitorul va arăta ca politica asasinatelor nu se va sfârşi odată cu Hamas. Liderii Hamas doresc sa fie martiri şi nu sunt înspăimântaţi de moarte. Jihadul va continua până când fie vom invinge, fie vom deveni martiri. Şeicul A. Yassin

Ceea ce se petrece acum în Orientul Apropiat arată că speranţele pentru o solutie diplomatică aducătoare de echilibru şi pace în zonă nu au fost altceva decât visurile geo-politice ale unor planificatori americani ce-şi doreau sa găsească un „exit“ cât mai elegant după înfrângerile din Irak şi Afganistan. Calcul prost facut, dramatic de naiv aplicat în practică, ducând la apariţia unor structuri de putere despre care toată lumea ştia că nu vor dura nici câteva ore după plecarea trupelor coaliţiei. Acestea sunt condiţiile în care au atâta audienţă mişcările de tip Hamas sau Hezbollah. De mult timp, ele au trecut de la nivelul nucleelor armate la cel de reţele infiltrate şi conexate în plasa de păianjen care pare să acopere acum întreg Orientul Apropiat. Cu multiple extensii în alte zone ale lumii.

În acest context, de urmărit acum sunt reacţiile lumii arabe şi, la fel de interesant şi relevant, ce va anunţa armata israeliană ca obiective ale represaliilor care, fără niciun fel de îndoială, vor fi extinse şi teribile. Sigur că vor lovi cu forţă maximă obiective Hamas şi organizaţiile cu care colaborează, Hezbollah în primul rând. Până unde vor merge? Vor distruge baze de antrenament şi depozite de muniţii. Baze de unde? Doar din Liban? Sau si taberele de antrenament din Siria, Iran, sudul Afganistanului şi zona de frontieră cu Pakistanul? Sau şi mai departe, în zona Maghrebului? În care ţări proxime din Africa? În ce moment şi, mai ales, cum va fi legata această acţiune de altele posibile împotriva celorlalte miliţii din Palestina, dar şi a susţinătorilor Hamas din alte ţări arabe? Raţionamentele astea implică şi „ţinta Iran“?

O singură certitudine: Israelul nu mai poate da acum înapoi. Dar, măcar teoretic, până unde poate merge? Păi, practic vorbind, totul depinde de sprijinul internaţional de care se va bucura o operaţiune de tip regional de curăţare a reţelelor teroriste existente.

Dar şansele de pace? Ce va face ONU în afară de rezoluţii? Trupe de menţinerea păcii nu prea are pe care frontieră să trimită din moment ce ţinta sunt organizaţii teroriste şi nu alte state.

Între timp, prima reacţie majoră din lumea musulmană care ar trebui să dea de gândit, dat fiind că, în mod absolut cert, nici Erdogan nu va lăsa să-i scape prilejul de a se afirma ca sprijinitor al palestinienilor şi cauzei sfinte a unităţii islamice. Lansează deja prima condamnare în termeni duri a a atitudinii americane şi a sprijinului oferit Israelului prin declararea atacurilor contra Hamas drept „exercitarea dreptului la auto-apărare“. Iată ce spune Fahrettin Altun, directorul de comunicaţii al Turciei:

Ce va urma? Israelul va acţional doar în funcţie de ceea ce Biden îi va permite să facă. Asta în scenariul logic al dependenţelor de până acum. Dar dacă nu? Mai bine să nu evocăm acum acest scenariu care ar da foc Mediteranei şi Orientului Apropiat. Dar, la fel de bine e să ştim că el există.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite