După ce a reafirmat că „ceea ce vom vedea în continuare este că Rusia va fi făcută responsabilă dacă invadează (Ucraina, n.n.)...depinde de ceea ce va face” , a aruncat remarca ce poate schimba nu numai enorm de multe dintre raţionamentele de securitate, ci şi să modifice termenii negocierilor din fazele următoare: „una este dacă e vorba despre o incursiune minoră şi atunci vom sfârşi prin a trebui să ne certăm despre ce trebuie sau să facem”.

Ce înseamnă „incursiune minoră”? Biden a răspuns vorbind despre atacuri cibernetice şi despre prezenţa unor ofiţeri ruşi de informaţii care deja se află în Ucraina, sugerând că doar o mişcare masivă de trupe ruseşti care să intre în Ucraina ar însemna un „casus belli”. Lovitura ultimă a venit atunci când a confirmat ceea ce pentru mulţi este un secret al lui Polichinelle: „dacă Putin va lansa doar o incursiune minoră, există diferenţe în cadrul NATO privind ceea ce ţările doresc să facă...dar dacă forţele ruseşti trec frontiera...cred că asta ar schimba totul”.

Ne aducem din nou aminte de toate teoriile ventilate în perioada Războiului Rece de diverşi generali care au reuşit să convingă - şi cu ce preţ tragic - diverşii lor lideri politici de beneficiile aşa numitelor „conflicte militare limitate” care să fie tot atâtea „lovituri cu precizie chirurgicală” împotriva ţintelor inamice? Ar trebui, atâta timp cât, din nou, se doreşte să se pună un covor cât mai gros asupra consecinţelor în timp ale acţiunilor respective care, uneori timp de decenii şi chiar mai mult (priviţi la ce se întâmplă în Orientul Apropiat) au provocat în mod decisiv dezechilibrul social şi politic al unor ţări sau întregi regiuni.

Drept care, acum, care ar putea fi consecinţele faptului că Statele Unite admit în modul cel mai oficial posibil că există o diferenţă reală între „incursiunile minore” care ar putea fi tolerate pentru ca lumea civilizaţilor să scape de probleme morale şi „incursiunile majore” care ar reprezenta într-adevăr o problemă? În consecinţă, prima dintre întrebări este legată mai puţin de zona militară, una mereu de execuţie oarbă şi care nu admite raţionamente sau dispute în raport cu prioritate executării ordinului, ci a teoriei şi practicii relaţiilor internaţionale.

Atunci când se vor întâlni următoarele echipe de negociatori, există oare o convenţie, un acord sau măcar o intenţie comună care să permită o precizare a nivelului maximal pe care-l poate atinge o „incursiune minoră”, cu descrierea daunelor materiale şi pierderilor umane considerabile drept admisibile? În acest sens, situaţia de Crimeea cum poate fi analizată şi prezentată şi, de ce nu, trecută în modul minor? Acolo ce-a fost? Întrebarea este esenţială nu pentru a reveni cumva la tema statutului regiunii care de acum este parte integrantă a Federaţiei Ruse, ci pentru a vedea dacă există cumva, de acum înainte, un consens asupra modului în care Occidentul va putea - dacă va dori, dacă va fi în stare - să reacţioneze la alte „incursiuni minore” pe care Rusia sau oricare altă ţară le-ar exercita împotriva teritoriului şi naţiunii unui alt stat. Iar un atac cibernetic poate fi la fel de distrugător ca unul convenţional, anihilând pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă infrastructurile critice naţionale sau chiar regionale. În cazul acesta, până ne lămurim, ne aflăm în situaţia în care, chiar şi în condiţiile tensiunilor extreme de acum, Preşedintele Biden anunţă că în NATO există diferenţe de opinii între aliaţi asupra a ceea ce trebuie făcut chiar dacă nivelul de ameninţare este considerat iminent şi la un nivel deosebit de înalt.

Reacţiile nu au întârziat şi, după părerea mea, nu lămuresc mare lucru, fiind de fapt variante artistice pe aceeaşi temă dată de consilierul de imagine pentru a răspunde la o situaţie de criză. Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt prezidenţială a ieşit prima pe metereze cu o declaraţie scrisă:Preşedintele Biden, dintr-o lungă experienţă, ştie că ruşii au o agendă largă de agresiuni pe baza unor acţini militare pe termen scurt, incluzând atacuri cibernetice şi tactici paramilitare. A afirmat azi că agresiunii ruseşti i se va răspunde cu o acţiune decisivă, în termeni de reciprocitate şi unitară...Preşedintele Biden a fost clar cu Preşedintele Putin: dacă forţele militare ruseşti trec frontiera ucrainiană, această nouă invazie va primi un răspuns rapid, sever şi unitar”.

La rândul său, Emily Horne, purtătoarea de cuvânt a Consiliului de Securitate Naţională, a spus că Biden „s-a referit la diferenţa între acţiunile militare şi non-militare/paramilitare/cibernetice ruseşti...”

Un alt semnal important în contextul convorbirilor de de vineri de la Geneva dintre miniştrii de externe Blinken şi Lavrov este că Biden s-a declarat deschis unui Summit cu Vladimir Putin în speranţa înlăturării perspectivei unei posibile invazii ruseşti în Ucraina. În acelaşi timp, Biden i-a transmis lui Putin că trupele ruseşti ar putea suferi pierderi grele în cazul unui conflict major cu Ucraina, chiar dacă, în final, este posibil ca Rusia să câştige. Caz în care Biden a repetat că SUA vor impune „consecinţe economice severe”, adăugând totuşi că nu crede că Putin îşi doreşte „un nou Război Rece” cu Occidentul. Foarte interesantă este referirea foarte precisă făcută la solicitările Rusiei:

...cele două lucruri pe care mi le-a spus că şi le doreşte...unul este ca Ucraina să nu facă niciodată parte din NATO. Al doilea este ca în Ucraina să nu existe niciodată arme strategice. Putem discuta ceva asupra celui de-al doilea punct...În cazul primului punct, avem un număr de tratate, internaţionale şi europene care spun că ai libertatea să decizi cu cine vrei să te aliezi...”.

Dar întrebările foarte serioase rămân totuşi fără răspuns:

- ce înseamnă „răspuns la nivel de reciprocitate”? Asta presupune existenţa unei decizii americane sau la nivel NATO că, spre exemplu, unui atac cibernetic i se va răspunde exclusiv cu un alt atac cibernetic, că aplicarea tacticilor specifice unităţilor paramilitare li se va răspunde exact pe acelaşi nivel? Cu ce tip de unităţi şi unde şi de cine antrenate în tabere naţionale sau aflate pe teritoriul altor ţări, eventual acţionând ca „armate de eliberare”? Dacă va exista o invazie, i se va răspunde cu o altă contra-invazie, chiar dacă, cel puţin până acum, poziţia SUA şi a NATO a fost că nu va exista o replică posibilă în care să fie implicate forţe americane sau NATO?

Desigur, nu putem cere comentarii oficialilor noştri, ar fi nedrept şi oricum au altele pe cap. Dar mâine vom vedea ce se va spune la Geneva şi, mai ales, interesant vor fi semnalele către Bruxelles, în continuarea mesajului american trimis ţărilor iniţiale cu care se discută acum la Berlin unde Blinken îşi întâlneşte omologii german, francez şi britanic.

Ce vrea să facă Europa? Macron este ferm: „este bine ca Europa şi SUA să se coordoneze, dar este vital ca Europa să aibă propriul său dialog cu Rusia”.

Pe fond, dacă despre asta e vorba şi asta este poziţia reală a blocului european în NATO?