Deputat francez: Dialogul cu Bashar al-Assad este un element-cheie în rezolvarea conflictului sirian. Reuniune la Paris pe tema Siriei, fără Rusia şi Iran

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procesul de soluţionare a conflictului din Siria implică în mod necesar dialogul cu Bashar al-Assad, a afirmat marţi deputatul francez din cadrul opoziţie Jean-Frédéric Poisson, care a ajuns la Damasc alături de doi colegi, pentru a se întâlni cu preşedintele sirian, informează cotidianul Le Figaro.

„Reglementarea situaţiei politice siriene implică în mod necesar dialogul cu preşedintele sirian actual şi care este ales de poporul sirian“, a declarat Jean-Frédéric Poisson la sfârşitul unei întâlniri cu preşedintele Parlamentului sirian, Jihad al-Lahham, potrivit Mediafax. „Nu ţările străine decid cine trebuie să conducă Siria, ci sirienii“, a adăugat el .

Jean-Frédéric Poisson este preşedintele şi singurul deputat al Partidului Creştin Democrat, o formaţiune-satelit a Partidului Republicanii (LR) al fostului preşedinte Nicolas Sarkozy. El este însoţit în Siria de Xavier Breton (LR) şi de Véronique Besse, aleasă dintr-un partid suveranist. Cei doi colegi ai săi conduc în Adunarea Naţională două grupuri de studii, unul privind Vaticanul şi celălalt dedicat creştinilor din Orientul Mijlociu.

Bashar al-Assad afirmă că va dialoga cu opoziţia abia după eliminarea „terorismului“

Pe de altă parte, preşedintele sirian a declarat marţi, conform unui comunicat, că prioritatea o reprezintă eliminarea terorismului, după care pot fi analizate iniţiative de pace.

„Nicio iniţiativă şi nicio idee de pace nu pot fi implementate, succesul lor nu poate fi garantat, înainte de eliminarea terorismului şi de restabilirea securităţii şi stabilităţii în întreaga Sirie“, a transmis liderul de la Damasc într-un comunicat al Preşedinţiei Siriei citat de site-ul agenţiei Reuters.

Regimul Bashar al-Assad consideră toate grupurile armate din Siria drept „organizaţii teroriste“, indiferent că este vorba de grupuri islamiste precum Frontul Al-Nusra (afiliat reţelei Al-Qaida), de gruparea fundamentalistă sunnită Statul Islamic sau de miliţii ale opoziţiei - precum Armata Siriană Liberă.

Rusia şi Iranul, principalii aliaţi ai Siriei, pledează pentru menţinerea la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, în timp ce Statele Unite cer înlăturarea regimului sirian.

Săptămâna trecută, după vizita efectuată de Bashar al-Assad în Rusia, Moscova a semnalat intenţia preşedintelui Siriei de a dialoga cu opoziţia moderată şi de a organiza alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate.

Însă reacţia de marţi a Preşedinţiei Siriei pare să semnaleze că regimul Bashar al-Assad nu vrea negocieri cu opoziţia susţinută de Occident.

Reuniune la Paris pe tema Siriei

Absentă de la negocierile care au avut loc vinerea trecută la Viena între trioul Washington-Ankara-Riad şi Moscova, Franţa încearcă să revină în soluţionarea crizei siriene, prin organizarea unei reuniuni la Paris cu „principalii parteneri din regiune“, dar fără Rusia şi Iran, aliaţii fideli ai lui Bashar al-Assad.

Reprezentanţi ai Statelor Unite, Marii Britanii, Italiei, Germaniei, Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite, Iordaniei, Qatarului şi Turciei sunt prezenţi la Paris pentru a participa la o cină de lucru astăzi alături de ministrul francez de Externe, Laurent Fabius. Statele Unite vor fi reprezentate de Antony Blinken, adjunctul secretarului de Stat american.

Reuniunea de la Paris urmează să se concentreze pe lupta împotriva organizaţiei extremiste Statul Islamic, protejarea populaţiilor din regiune şi rezoluţia referitoare la bombardamentele cu butoaie cu explozivi pe care Franţa o va depune în cursul acestei săptămâni la Consiliul de Securitate al ONU.

Totodată, diplomaţii prezenţi la Paris „vor evoca mijloacele necesare pentru o tranziţie politică spre o Sirie unită şi democratică“, a anunţat Laurent Fabius, citat într-un comunicat.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Statul Islamic (Statul Islamic în Irak şi Siria / Statul Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeste 250.000 de morţi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite