Democraţie bananieră, cu voie de la Silicon Valley

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sillicon Valley

Au devenit SUA din farul democraţiei globale o republică bananieră condusă de concernele din Silicon Valley şi asociaţii? Nimic, nici măcar pandemia, n-ar trebui să alarmeze mai rău decât cenzura grevând democraţia americană.

Lovitul ”la gioale” al partidelor (gen PNL) şi al ziarelor afiliate, pe marginea numirii pe viaţă a odiosului Florin Iordache cu sau fără voturile unor parlamentari de dreapta din USR aminteşte de o veche tradiţie bizantină. Una proprie tuturor republicilor bananiere, în care dezinformarea este rege. Procedura cu acreditarea de fake-news şi iscatul de suspiciuni în baza lor nu trebuie subapreciate. A existat o vreme în care România ceauşistă şi-a procurat enormă simpatie şi ajutoare americane, mimând independenţa de Moscova şi liberalismul chipurile pro-occidental al dictatorului comunist. Dictator, pe care dezinformatorii Securităţii şi KGB-ul lui Iuri Andropov, inspiratorul uriaşei acţiuni de agitprop şi intoxicare, îl zugrăveau în presă zi şi noapte, cu ajutorul agenţilor lor de influenţă din vest, în cele mai trandafirii culori.  

Intoxicarea a reuşit strălucit. O ştim mai cu seamă graţie generalului Pacepa, de vreme ce Andropov l-a inclus pe şeful securiştilor români în planurile sale. Occidentalii voiau cu orice preţ să creadă în escrocheriile serviciilor secrete răsăritene. La fel vrea bunica înşelată mai întâi la telefon, iar apoi tîlhărită în dormitor, să creadă cu sfinţenie că e utilă şi că la uşă bate chiar ”odrasla” ei iubită care, cu vocea prefăcută a răufăcătorului dându-se drept nepoţel,  pretinde că ar fi făcut ”un accident” şi ar avea ”urgentă nevoie” de ajutorul bătrânei.  

În naivitatea lor inconturnabilă, americanii şi britanicii au căzut şi ei în capcană. L-au invitat pe Ceauşescu peste ocean. Regina l-a plimbat în trăsura regală pe drumurile Londrei. Crezând în ”democraţia” lui cu voie de la poliţia politică rusă, dictatorului şi analfabetei lui soţii academiciene, cu patalama falsă de doctor, i-au întins nu doar covorul roşu ci şi o mână de ajutor de-o generozitate fără egal în istoria sordidă a comunismului.

Aplicaţii moderne ale unei tactici vechi

Întrucât a dat rezultate strălucite şi atunci, şi ulterior, sub Gorbaciov, sub Elţin şi mai ales sub Putin, vârâtul calului troian în cetatea inamicului a rămas o tehnică şi bine învăţată şi asiduu practicată de serviciile secrete şi propaganda regimurilor antioccidentale. 

Deloc de mirare că americanii sunt azi şi mai puţin în stare să-şi calibreze just încrederea şi mefienţa, decât în trecut, când mai aveau valori, elite proamericane, o presă funcţională, iar pandemia şi panica nu le deturnaseră complet atenţia, determinându-i pe mulţi să idolatrizeze autoritarismul şi varii metode de guvernare de mână forte.  

Căci pe vremuri, autorităţile de peste ocean aveau grijă să respecte drepturile constituţionale. De pildă, libertatea de conştiinţă. Sau religioasă. În vară, întrebat de ce s-a interzis credincioşilor accesul la servicii divine, nu însă şi adunarea miilor de demonstranţi chemaţi în stradă în siajul morţii lui George Floyd, primarul New Yorkului, de Blasio, a considerat protestele ”sacrosancte”, iar manifestările religioase ”un soi de trivialităţi”, aminteşte din Tablet Magazine. 

Nici guvernatorul statului New York nu s-a comportat mai bine. Ca şi primarul, Andrew Cuomo a manifestat dispreţ nedisimulat, de pildă faţă de comunitatea ortodoxă, evreiască, din metropolă, în ideea că ”ştiinţa” ar fi de partea măsurilor antireligioase. Or, nicio evidenţă medicală, ori ştiinţifică nu afirmă că într-un lăcaş de cult de mari dimensiuni, în care oamenii poartă măşti şi păstrează distanţa socială, ar avea loc, chipurile, contaminări.  

Dar cum de e posibil ca în SUA reprezentanţi ai clasei politice de stânga să desconsidere deschis şi cu superbie valori, precum cele religioase? Şi cum de e posibil ca presa americană, prin tradiţie foarte critică, să omită să critice asemenea aberaţii anticonstituţionale?  A devenit statul secular, din neutru faţă de religiile creştină şi evreiască, ostil temeiului iudeo-creştin al civilizaţiei? Şi s-a prefăcut ”câinele de pază al democraţiei” în lupul care o devoră?

Presa americană şi ”statul paralel”

S-a râs mult de obsesia ”statului paralel”, proprie antidemocraticului şi cleptocraticului regim Dragnea. Or, alcătuit din cei mai odioşi securişti şi nomenclaturişti deveniţi moguli şi din urmaşii lor, acest regim pesedist ştia de ce anume se temea. Fauna compunându-l, ori genitorii ei, organizaseră manipulările practicate în România în cheie antenistă şi activitatea de spălare de creiere nu mai puţin intens derulată de poliţia politică comunistă, vreme de decenii, în Apus.

Efectele polarizării societăţii şi atomizării ei prin asemenea arme, proceduri şi metode sunt azi cât se poate de vizibile peste ocean. Unde, în ajun de alegeri prezidenţiale, reţelele de socializare şi mass-media au atins un grad de inadecvare şi de înfierbântare politică şi morală, care ameninţă să delegitimeze serios şi definitiv votul. Iar în discuţie nu se va pune, durabil, doar legitimitatea şi caracterul democratic al scrutinului prezidenţial al anului 2020. Ci se vor alimenta îndoieli grave cu privire la natura statului american, la libertatea lui, la fiabilitatea separării puterilor şi controlul lor mutual într-un edificiu care nu mai e de drept.

Pentru că presa e a patra putere. Or, niciodată în trecut această putere n-a clacat în SUA mai jalnic. Niciodată nu s-a mai operat în peisajul mediatic american cu o cenzură de proporţiile celei practicate actualmente, spre a se ascunde de ochii electoratului, ori a-l dezinforma din raţiuni ideologice, atribuindu-se unei imaginare ”dezinformări ruse” acuzele credibile de corupţie planând asupra familiei fostului vicepreşedinte american Joe Biden. Niciodată presa nu s-a situat atât de departe de datoria de a informa obiectiv, de a despărţi informaţiile de opinie, de a acorda tuturor taberelor politice o platformă cât de cât neutră, la adăpost de activism politic şi militantism, şi de a reprezenta o instanţă critică la adresa ambelor.

Foarfeca şi frica 

Or, toate acestea se petrec în absenţa oricăror justificări raţionale. Motivul lor real e frica demenţială de un virtual reviriment şi succes electoral ale lui Donald Trump. Fiindcă motivul oficial, iniţial, în temeiul căruia Twitter şi, într-o măsură Facebook, au cenzurat în campania electorală informaţiile difuzate de o venerabilă publicaţie americană, e vorba de New York Post, un ziar fondat acum două secole, s-a dovedit un pretext intenabil şi inacceptabil.

Probele existente demonstrează că Twitter a născocit când a afirmat că emailurile cenzurate de reţea, sugerând că Joe Biden minte în legătură cu afacerile sulfuroase, probabil ilegale, ale fiului său, proveneau de la ”hackeri”, în speţă din activităţi de spargere a unor computere. Şi că, prin urmare, ar fi fost justificată cenzurarea lor. 

Dar chiar dacă aşa ar fi fost, ilegitimitatea cenzurii şi parţialitatea acestei reţele de socializare e vădită. Social media n-au cenzurat niciodată informaţiile potenţial chiar ucigaşe, difuzate ziarelor de Wikileaks sau de turnători, informatori şi avertizori gen Ed Snowden.  

Serviciile secrete, social media şi jurnaliştii

Şeful comunităţii de informaţii, deci al serviciilor secrete americane, John Ratcliffe, a confirmat, recent, că informaţiile difuzate de New York Post despre familia Biden ”nu sunt dezinformare rusească”. 

Aşa se acreditase încă din epoca în care relaţiile SUA cu Ucraina deveniseră prilej nu de investigare a raporturilor nebuloase ale familiei Biden cu Burisma, concernul unui oligarh ucrainean în a cărui conducere fusese cooptat Hunter Biden, în ciuda lipsei lui de calificări, altele decât ca fiul al vicepreşedinelui american, ci de suspendare din funcţie a preşedintelui în exerciţiu. 

Dar atestul oficial al şefului agenţiilor de culegere de informaţii americane nu absolvă serviciile secrete de grave bănuieli. Fiindcă tot serviciile secrete au rostogolit, din 2016, false acuze de complicitate cu Rusia lui Putin la adresa echipei de campanie electorală a preşedintelui american. Şi tot ele au întărit, dimpreună cu o presă de stânga asociată în mare măsură acestui efort, dubiile grave planând, din 2016, asupra legitimităţii scrutinului prezidenţial şi o campanie electorală, discreditate ca iremediabil afectate, după ce au devenit o ţintă a imixtiunii ruse. 

În epoca Watergate, atari nefăcute au iscat un scandal de presă de proporţii colosale. Unul soldat cu dezvăluiri incendiare şi inevitabila demisie a preşedintelui, care era, indiscutabil, vinovat. Azi nu mai provoacă decât ridicări din umeri, zâmbetele dezabuzate ale responsabililor şi dublarea eforturilor progresiste de manipulare, dezinformare şi cenzurare a informaţiilor. 

Cu aceeaşi placiditate iraţională, indicând un soi de gândire magică, înspăimântată de tabuuri, reacţionează parte din presă şi la informaţiile jenante şi pentru Joe Biden, cunoscute de fapt de mult, privind plăţi de milioane obţinute de Hunter Biden nu doar de la oligarhul ucrainean Mikola Zlocevski, ci şi de la văduva primarului mafiot al Moscovei. Sau sugestia asocierii lui Hunter cu corupţi magnaţi chinezi, falimentându-şi concernul probabil cu aprobarea partidului şi a serviciilor secrete ale regimului totalitar de la Beijing. 

În replică, tabăra democrată a candidatului la preşedinţie Joe Biden a omis să dezmintă categoric şi credibil aceste alarmante sugestii. De parcă tăcerea le-ar putea invalida. De parcă a ignora şi a aplica tactica struţului ar rezolva ceva. De parcă ar alunga pericolul potenţial la adresa securităţii naţionale americane, a aliaţilor SUA şi a NATO, reprezentat de Hunter Biden. De parcă ar discredita discreditarea potenţială a tatălui său, care a cerut şi obţinut în era Poroşenko demiterea procurorului ucrainean anchetând pentru corupţie concernul Burisma.   

Efectele devastatoare ale derapajului mediatic şi informatic

Or, e alarmant că această tactică infantilă a tăcerii şi dezangajării, bună de aburit copii de ţâţă, pare încununată de succes. După decenii de condiţionare prin dezinformare externă, presa americană a ajuns în mare parte, vai, să asculte, docilă, de comandamentele unei tabere politice şi să accepte, obedientă, şocanta poziţie a reţelelor de socializare. 

Care, deşi deţin monopolul informaţiilor digitale, cenzurează brutal şi inchizitorial, abuzând astfel, cu impunitate, de monopolul lor, ca şi cum ar fi nu crema giganţilor tehnologici şi nişte concerne globale, ci doar nişte biete firme particulare, îndrituite să publice după bunul lor plac, precum şi, la nevoie, să impună tăcerea generală, naţională şi universală. 

Toate acestea anulează nu doar credibilitatea giganţilor tehnologici şi a reţelelor de socializare. Ci îngroapă, odată cu presa, fiabilitatea informaţiilor publice, un fenomen care  plasează ferm democraţia americană pe drumul prefacerii ei în republică bananieră.

Petre M. Iancu

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite