Foreign Affairs Council, 10 janvier 2020

The Council discussed recent developments in Libya, including the military escalation around Tripoli and, in the margins of the meeting, had the opportunity to be briefed by the UN Special Representative and Head of the United Nations Support Mission in Libya (UNSMIL), Ghassan Salamé.

Ministers expressed their agreement about the need for the EU to engage strongly to avoid that the current crisis spirals out of control, and gave a mandate to the EU's High Representative for Foreign Affairs, Josep Borrell, to engage with all actors with the objective of moving towards a political solution in the framework of the Berlin process and the UN-led mediated efforts.

Recent developments in Iraq

The Council was briefed on the latest developments in Iraq, including through an informal exchange with the Secretary General of NATO, Jens Stoltenberg.

Ministers were invited to assess the consequences of the recent escalation of tension and major security incidents in Iraq and in the region and discussed the impact of these developments on the international coalition engaged in the fight against Da'esh.

Ministers have given me a strong mandate to carry out diplomatic efforts with all parties to contribute to de-escalation in the region, support political dialogue and promote a political regional solution.

Josep Borrell, High Representative for Foreign Affairs and Security Policy

The Council called for urgent de-escalation and maximum restraint. It also condemned every attack on coalition forces engaged in the fight against Da'esh and restated that this fight remains a EU priority.

Foreign affairs ministers stressed their continued support for Iraq's stability and reconstruction, as well as for the preservation of the Joint Comprehensive Plan of Action (JCPoA), as a key element of the global nuclear non-proliferation architecture. At the same time, ministers called on Iran to go back to full compliance with the JCPoA without delay.

Finally the Council gave a mandate to the EU's High Representative to carry out diplomatic efforts with all parties to contribute to de-escalation in the region, support political dialogue and promote a political regional solution.

Nimic din ce nu se mai spuse deja? Totuşi, nu vă grăbiţi să spuneţi asta, căci în text se ascunde o afirmaţie esenţială care confirmă ruptura majoră în spaţiul euro-atlantic privind mersul de adoptat pentru soluţionarea crizei iraniene. Ignorând apelurile în forţă venite din partea Administraţiei Trump, europenii nu vor să renunţe la acordul nuclear cu Iranul, poziţie susţinută de Rusia şi China, ceilalţi semnatari ai documentului iniţial. Cu o condiţie: asumarea de către Iran a respectării depline a termenilor agreaţi în documentul JCPOA.

Simple vorbe fără acoperire în timp ce ameninarea războiului bate la uşă? Nu cred. Mai degrabă, din punctul meu de vedere, aş spune că, simultan, se joacă la mai multe mese.

Există o masă la care sunt reuniţi adepţii soluţiei dure şi care au avansat până foarte aproape de o imaginară linie roşie, ştiind însă că, pe fond, nimeni nu vrea s-o treacă şi să-şi asume consecinţele teribile. Dar mai există şi masa unde sunt reuniţi emisarii «soluţiei negociate». Ana multiplex pentru simplul motiv că nici americanii şi nici iranienii nu vor să accepte o soluţie care să nu implice angajamente internaţionale, poate chiar mai puternice şi mai precise decât cele definite în «acordul nuclear iranian».

Există semnale că aşa ceva ar fi posibil ? Da. La începutul lunii decembrie 2019, preşedintele Hassan Rohani al Iranului declara că ţara sa era gata să discute cu cei de la Washington dacă SUA ridicau sancţile împotriva Iranului. Asemenea discuţii, spunea atunci Rohani, ar putea avea loc în cadrul de la Viena, acel format 5+1: China, SUA, Franţa, Marea Britanie, Rusia, Germania. În urmă cu două zile, Kelly Craft, ambasadoarea SUA la ONU, într-o scrisoare adresată Consiliului de Securitate, afirma că «suntem gata să începem negocieri serioase şi necondiţionate cu Iranul». Evident că obiectivul acestor negocieri ar fi evitarea unor noi riscuri pentru pace şi securitate internaţională precum şi noi acte care să ducă la escaladarea situaţiei.

Se va putea ?

Poate că da, dat fiind că situaţia din teren devine din ce în ce mai greu sustenabilă, mai ales pe noul teren de conflict care redevine Irakul, speriat că va fi din nou victima unui alt război care să se extindă şi înspre Liban. Presiunea este deja foarte mare şi o soluţie de tip multilateral condusă de un mediator european, eventual Josep Borrell, noul şef al diplomaţiei europene, ar putea fi considerată acceptabilă dat fiind că prezintă garanţia unei performanţe bune de negociere în perioada în care a fost Preşedintele Parlamentului European. Şi, în acest context, este posibil ca o soluţie de tip «buffer zone» să înceapă să fie desemnat în cazul Irakului.

Şi nu doar în cadrul Irakului, căci UE vrea să se implice foarte activ în găsirea unei soluţii politice şi în cazul Libiei, sprijinind procesul de negocieri de la Berlin. Charels Michel, preşedintele Consiliului European (împreună cu Josep Borrell) s-au întâlnit la Bruxelles, cu două zile înaintea reuniunii miniştrilor de Externe, cu Fayez al-Sarraj, preşedintele guvernului acordului naţional din Libia. Ocazie cu care europenii au încercat să echilibreze balanţa lansând pe de o parte o condamnare a atacului forţelor rebele împotriva unei unităţi de învăţământ din Tripoli şi, de de altă parte, afirmând (atenţie!) că acordul libiano-turc este nul şi neavenit în ce priveşte consecinţele asupra delimitării zonelor economice exclusive din Mediterana. Semn că europenii şi-ar dori să creeze şi să controleze o «buffer zone» pentru a opri rapid confruntarea între forţele rebele şi guvernul de la Tripoli pe care-l consideră singurul legitim? Sigur, dar speranţa la Bruxelles este ca Turcia pe de o parte, şi pe ce altă parte toate unităţile de mercenari de o parte şi de alta a tranşeelor, să fie separaţi de o forţă de interpunere susţinută de un acord de pace şi stabilizare.

Cine va vrea să se implice ca putere garantă? Poate asta să fie întrebarea pe care, azi, Angela Merkel s-o pună lui Vladimir Putin.

Poate că se va considera că a venit timpul să se şi facă ceva. Poate că, acolo, departe, să se zică şi să se decidă ceva. Altfel, politicienii noştri tac cu îndârjire, la fel europarlamentarii. Poate au şi dreptate, astea nu-s probleme de nivelul nostru, noi vom face ce se va spune să facem, la timp, corect şi cu asta gata.