VIDEO 35 de morţi în Bagdad în urma a două explozii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două explozii care au avut loc miercuri lângă o moschee şiită din Bagdad au ucis cel puţin 35 de persoane, potrivit autorităţilor irakiene, citate de BBC.

Alte cel puţin 55 de persoane au fost rănite în urma unui atac petrecut într-un cartier şiit din Kasra când victimele au fost atacate în momentul în care ieşeau din moschee.  Atacul nu a fost revendicat încă, dar există suspiciuni că a fost realizat de militanţii sunniţi.

Tot miercuri, o bombă care viza un convoi de poliţie din Mosul a provocat moartea unui ofiţer de poliţie şi rănirea altor trei.

Violenţele dintre cele două grupuri religioase s-au intensificat în ultimele luni, atingând cel mai ridicat nivel începând cu 2008.

Mai mult de 5.000 de persoane au fost ucise, iar aproape 12.000 au fost rănite, potrivit unui raport realizat de Organizaţia Naţiunilor Unite.

Violenţele din ultimele luni decizia autorităţilor guvernamentale să ia măsuri şi astfel, în luna aprilie, a avut loc un raid al armatei într-o tabără sunnită anti-guvernamentală. De asemenea, în ultima perioadă forţele de securitate irakiene au anunţat arestarea a sute de persoane cu presupuse legături cu Al-Qaeda.

Bagdad: O maşină capcană a fost aruncată în aer, iar peste 30 de oameni au murit

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite