Preşedintele a fost înrebat ce părere are despre „propunerea unui savant rus ca zona Arcticii să fie transmisă sub controlul comunităţii internaţionale”.

Reacţia lui Putin a fost una dură: „un prostănac” – aşa l-a catalogat pe omul de ştiinţă care şi-a exprimat opinia pe reţeaua de socializare Facebook.

„Arctica reprezintă partea integrantă a Federaţiei Ruse, care se află sub suveranitatea noastră pe parcursul a mai multor secole. Deci, acest statut va fi păstrat în continuare” – a mai adăugat preşedintele rus.

Vladimir Putin a mai menţionat că în apropierea coastelor Norvegiei se află submarinele nucleare americane. „Timpul de zbor al acestor rachete până la Moscova ar fi de aproximativ 16-17 minute, iar în aceste condiţii vorbiţi de faptul că această regiune ar trebui plasată sub controlul cuiva – un non-sens. Această poziţie este nu numai anti-naţională, dar chiar şi nepatriotică”, a mai declarat liderul rus.

El a menţionat că armata rusă va reface o bază militară din perioada sovietică în Insulele Siberiene, care a fost închisă după dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice, şi a apreciat că baza este importantă pentru protejarea rutelor maritime din Oceanul Arctic.

Profesorul de la Şcoala Superioară de Economie din cadrul Universităţii Naţionale de Cercetare, Serghey Medvedev, a postat pe contul său de Facebook:

„Rusiei trebuie să i se ia toate drepturile asupra Arcticii, ca unui proprietar iresponsabil. Mergând după modelul Antarctidei, zona trebuie să treacă sub jurisdicţia internaţională adăugându-se interzicerea totală a activităţilor economice şi militare”

„Locuind de ceva timp în regiunea Chukotka, eu ştiu foarte bine că Rusia nu a adus nimic bun Arcticii. Această regiune este un obiect unic şi fragil al patrimoniului universal. URSS a transformat ecosistemul fragil arctic în zonă cu pompe pentru extragerea petrolului, radioactivă, împânzită de milioane de butoaie din fier ruginite”, a mai adăugat profesorul.

Profesorul Medvedev este şi coordonatorul unor programe istorice şi jurnalistice la postul de televiziune „Cultura”, fiind şi colaborator al ziarului Vedomosty şi al revistei Forbes.

Pe site-ul Universităţii Naţionale de Cercetare este specificat faptul că profesorul Medvedev este specializat în istoria modernă a Rusiei, pe probleme legate de democraţie şi globalizare, societatea informaţională, teoria postmodernismului, antropologie, cultură şi semiotică. Lucrând în cadrul Departamentul de Ştiinţe Politice Aplicate, în 2012 şi 2013 a devenit cel mai bun profesor de economie din cadrul universităţii.

Ţîbrigan Nicolae - absolvent al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti, expert Fundaţia Universitară a Mării Negre (FUMN).