Pe cine se sprijină „regimul Erdogan“
0Contestată acum în stradă de segmentul liberal al societăţii turce, timp de aproape un deceniu guvernarea premierului Tayyp Recep Erdogan s-a bazat pe largi victorii electorale, obţinute mai ales în zonele rurale, conservatoare, dar şi în cele urbane, antreprenoriale.
În iunie 2011, înaintea alegerilor generale, FP România publica o discuţie cu politologul turc Kerem Öktem, care făcea o excelentă analiză a bazinului electoral al Partidului Dreptate şi Dezvoltare (AKP), formaţiunea premierului Erdogan: de la conservatori sociali rurali la antreprenori dinamici urbani, incluzând chiar şi kurzi marginalizaţi.
După două mandate ale premierului Erdogan, Turcia avea o evoluţie economică remarcabilă şi o geo-strategie care depăşeşte „cucerirea” fostului imperiu otoman. Cu mari şanse pentru o nouă victorie electorală, rămâne de văzut cum va evolua politica AKP: câtă islamizare a societăţii, câtă separare de Europa – scria atunci FP România.
Care este bazinul electoral natural al AKP? Cum pot fi explicate victoriile electorale semnificative ale acestuia?
AKP se află la putere de aproape un deceniu, iar bazinul său electoral s-a lărgit, în mod constant, în toată această perioadă. Totul a început cu alegerile din 2002, când două mari blocuri electorale au interacţionat: foştii susţinători ai Partidului islamist Fazilet (al Virtuţii) şi electoratul dezamăgit din toate păturile sociale, care au vrut să pună capăt coaliţiilor guvernamentale ineficiente din anii '90, coaliţii ce au împins ţara la marginea colapsului economic şi politic. Din ce în ce mai mulţi reprezentanţi ai clasei de mijloc, proprietari de companii mici şi mijlocii, dar şi mulţi etnici kurzi s-au raliat în jurul AKP, făcând din acesta un veritabil partid al centrului societăţii.
De-a lungul celor zece ani, şi în ciuda serioaselor conflicte politice şi etnice, la care se adaugă şi provocările armatei, guvernul AKP a reuşit, în mare parte, să ofere două lucruri esenţiale: o relativă stabilitate politică, completată de rate ridicate de creştere economică. Datorită unui amestec de politici de succes privind creşterea economică, a operelor de caritate islamice şi a redistribuirii, numărul oamenilor care trăiesc la limita sărăciei s-a redus considerabil. Cu toate că programul guvernamental este, în mare măsură, de orientare neoliberală - bazat pe globalizare şi privatizarea entităţilor şi a serviciilor publice -, reducerea sărăciei şi extinderea clasei de mijloc au stat la baza succesului electoral. Unele dintre politicile pro-kurde i-au îmbunătăţit statutul şi în sud-estul kurd. În consecinţă, dar şi ca urmare a lipsei unei alternative serioase, AKP este astăzi singurul partid politic care se bucură de un sprijin destul de ridicat, în toată ţara, inclusiv în regiunea kurdă.
Puterea opoziţiei
Are AKP rival la alegerile generale din iunie? Care sunt consecinţele unei noi victorii?
În perspectiva următorului ciclu electoral, nu există un rival serios. Partidul Republican al Poporului (CHP) ar putea câştiga câteva voturi în plus şi chiar ar putea depăşi 20 de procente. Însă partidul suferă de pe urma moştenirii sale ca instituţie a statului kemalist, al anilor 1920-1940, şi de incapacitatea de a găsi o cale de mijloc viabilă între secularimul extrem şi kemaliştii naţionalişti, pe de-o parte, şi adepţii mai puţin numeroşi ai democraţiei sociale moderne, pe de altă parte. Alegerea unei persoane cultivate, precum Kemal Kiliçdaroğlu, în funcţia de preşedinte a fost percepută de către unii observatori ca o renunţare la naţionalismul agresiv, pe care partidul ajunsese să-l simbolizeze, dar se pare că el se străduieşte să păstreze un echilibru între cele două grupări. Până în prezent, CHP s-a arătat capabil să fie atractiv doar pentru clasele de mijloc cu orientare occidentală - care nu au reuşit să participe, în totalitate, în programele AKP privind creşterea economică şi identitatea islamică -, la membrii sectei Alevi - mai liberali din punct de vedere religios (circa 15% din populaţie) - şi la eşalonul superior al birocraţiei şi armatei kemaliste. Totuşi, aceasta nu este o coaliţie progresivă a sectoarelor dinamice ale societăţii, ci o alianţă a perdanţilor, care se tem de globalizarea economiei Turciei, se opun drepturilor kurzilor şi se simt vizaţi de politicile sociale conservatoare ale AKP. De aici, e foarte posibil ca AKP să celebreze o a treia victorie în alegeri.
Consecinţele depind de o serie de factori: cât de mare va fi procentul obţinut de AKP la alegeri, ce rol vor juca celelalte partide în opoziţie? De asemenea, cum va fi afectată Turcia de mişcările revoluţionare din Orientul Mijlociu şi dacă UE va continua să menţină Turcia implicată sau îndelung aşteptata ciocnire (de trenuri) se va produce, în cele din urmă?
Vor exista cu certitudine eforturi pentru redactarea unei noi constituţii, însă factorii pe care i-am menţionat sunt la fel de importanţi. Cred că AKP va fi prins între două obiective: pe de-o parte, acela de a crea un spaţiu politic civil (lipsit de influenţa armatei), în care reprezentanţii aleşi să aibă controlul deplin asupra tuturor aspectelor vieţii politice, pe de altă parte nevoia de a-şi consolida baza electorală şi de a pătrunde în instituţii precum Înalta Curte de Apel şi alte organisme ale statului. În acest context, o combinaţie între un procent foarte ridicat de voturi obţinute şi o respingere din partea UE vor îndepărta guvernul, aproape sigur, de proiectul liberal, determinând, probabil, o poziţie şi mai autoritară şi o încredere mai mare în forţele proprii.
Democraţia islamică
Este înţelegerea democraţiei de către AKP diferită de concepţia occidentală?
Răspunsul depinde de ce înţelegem prin Occident. Avem în vedere UE, SUA, diferite guverne ori formaţiuni politice? Dacă ar fi să ne limităm la contextul european, cred, într-adevăr, că majoritatea factorilor de decizie europeni, reprezentanţii pentru extinderea UE şi grupările politice din Parlamentul European înţeleg perfect AKP, ca pe un partid politic conservator inspirat de Islam, care face anumite lucruri bine şi pe altele mai puţin bine. AKP este la fel de democrat precum orice partid obişnuit de centru-stânga din Europa de Sud-Est: uneori modernişti fervenţi, alteori populişti, membrii săi oscilează între liberalism economic, conservatorism social, dar şi politici clientelare şi patronaj. Ceea ce e mai important este faptul că, în absenţa unui sistem real de „checks and balances”, adică a unei opoziţii politice puternice sau a unei a doua camere a parlamentului, guvernul a dat dovadă de tot mai multe reflexe autoritare. Premierul Erdogan are carismă, dar uneori te întrebi dacă nu cumva se gândeşte mai mult la Putin decât la Angela Merkel ca model de urmat pentru afirmarea leadershipului său. O întoarcere spre autoritarism nu e imposibilă, mai ales dacă Erdogan reuşeşte, prin programul său, să creeze un sistem semiprezidenţial. La urma urmelor, autoritarismul cu greu poate fi considerat un fenomen cultural!
Liberalismul conservatorilor
Care sunt ingredientele principale ale pachetului de reforme constituţionale al AKP? Îşi va menţine armata atributele instituţionale pentru a apăra şi proteja moştenirea kemalistă, a unui stat secular?
Pachetul de reforme constituţionale al AKP, aprobat, în urma unui referendum, în septembrie 2010, a reprezentat un amestec de schimbări particulare; nu a fost marea lovitură necesară pentru a izbăvi ţara de constituţia din 1982, pe care au impus-o generalii ca urmare a loviturii de stat militare din 1980. Reforma a fost salutată de UE şi a permis accesul judecătorilor de rang inferior în sistemul juridic, punând sistemul închis al Înaltei Curţi de Apel să dea socoteală opiniei publice. Însă reforma constituţională nu s-a ocupat şi de mentalitatea naţionalist-autoritarist care încă străbate întregul document.
O constituţie democratică şi liberală ar trebui, prin definiţie, să fie curăţată de toate elementele moştenirii kemaliste, care sunt incompatibile cu valorile democraţiei liberale. Mai presus de toate, aş dori să subliniez aici, că statul kemalist nu a fost un stat secular. Aceasta este o concepţie greşită, care se poate explica prin relativul succes al strategiei de PR a Republicii Turce. Chiar şi în perioada de glorie a reformelor kemaliste, din anii '20, Islamul nu a fost niciodată abolit. Directoratul pentru Probleme Religioase – Diyanet - a fost întotdeauna o instituţie de stat care a promovat şi, adesea, a impus tuturor cetăţenilor o anumită viziune şi practică a islamului sunnit. În Turcia modernă, identitatea naţională a fost întotdeauna definită prin denominare religioasă - foarte asemănător cu Grecia vecină -, iar un non-musulman a fost privit mereu ca un individ tolerat, şi nu ca un cetăţean. “Laicitatea” în lumea turcă, înseamnă că religia majorităţii este definită, organizată, condusă şi, apoi, promovată de stat. Dar nu are nimic în comun cu ceea ce înţelem noi prin secularism.
După o reformă mai profundă, armatei nu i se va permite să joace alt rol decât acela de securizare a graniţelor Turciei, împotriva unei invazii externe. Nici termenii kemalişti de definire a cetăţeniei pe criterii etno-rasiale nu vor supravieţui schimbării. O nouă constituţie menită să servească toţi cetăţenii Turciei va trebui să includă, explicit ori măcar implicit, referinţe la grupurile etnice şi religioase care, împreună, alcătuiesc structura de la baza Turciei moderne. Şi, mai presus de toate, va trebui să protejeze drepturile politice şi culturale ale kurzilor şi ale altor minorităţi. E greu de spus dacă guvernul AKP va reuşi să se distanţeze, într-o asemenea măsură, de tradiţia kemalistă. În cele din urmă, mulţi dintre susţinătorii AKP sunt şi naţionalişti.
Diviziunea turcă
Ciocnirea decisivă din societatea turcă de astăzi este cea dintre elitele kemaliste, seculare, şi elitele AKP, islamiste?
Competiţia dintre kemalişti şi elitele AKP este cu siguranţă una dintre multele fisuri care marchează societatea Turciei moderne. Şi într-adevăr, majoritatea discursurilor politice se concentrează pe polarizarea dintre o tabără kemalistă şi una „islamistă”. Dar aceasta are legătură şi cu faptul că scena politică a Turciei a fost întotdeauna extrem de polarizată, iar retorica a fost, adesea, foarte violentă. Dacă vreţi, puteţi adăuga şi alte fisuri, precum cea dintre turci şi kurzi. Dar, la nivel societal, divizarea nu este niciodată atât de mare pe cât vor politicienii să o facă să pară. Realitatea e că, cel puţin pentru moment, ţara traversează o creştere rapidă, şi mulţi vor să profite de asta.
Kerem Öktem este cercetător la European Studies Centre, St. Antony’s College, Universitatea Oxford. Este autor al cărţii în curs de apariţie Angry Nation - Turkey since 1989.
Interviu realizat de Octavian Manea
CITEŞTE TOATE ARTICOLELE DESPRE PROTESTELE DIN TURCIA
Mii de manifestanţi au ocupat din nou, luni după-amiază, Piaţa Taksim din Istanbul, forţele de ordine intervenind cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. Multe voci se întreabă, în caz că situaţia va degerera, dacă armata va interveni şi de partea cui.
Prima victorie a pieţei în faţa lui Erdogan
Premierul Recep Tayyip Erdogan a dat înapoi duminică şi a anunţat că nu va mai construi un mall în Piaţa Taksim, însă acest gest nu a pus capăt protestelor naţionale.
EDITORIAL Proteste în Turcia: de ce ţine MAE cu poliţia turcă?
Ministerul român de Externe pur şi simplu cauţionează o intervenţie poliţienească larg criticată drept excesivă. Cel puţin aşa se exprimă.
Preşedintele Abdullah Gul şi premierul Tayyip Erdogan au viziuni diferite când vine vorba de protestele ce au cuprins cele mai importante oraşe din Turcia.
Context Politic: Piaţa Taksim vs. Piaţa Universităţii (începuturi)
Notă: majoritatea textelor preluate mai jos sunt de vineri seara / sâmbătă dimineaţa. Deja atunci manifestaţiile din Turcia erau cu un ordin de mărime faţă de ce am avut noi în România şi la fel erau şi represiunile. Sâmbătă seara, conform unor rapoarte, vorbeam deja de două ordine de mărime peste ce am avut în România, adică sute de mii de oameni.
Protestatarii din Turcia au creat o campanie pe site-ul de crowdfunding Indiegogo pentru a strânge banii necesari cumpărării unei pagini de publicitate în ziarele „New York Times“ sau „Washington Post“.
Atunci când Recep Tayyip Erdogan vindea simiţi şi limonadă pe străzile vechiului Istanbul, Turcia era prinsă într-un vârtej de lovituri de stat date cu ajutorul armatei. Ţara tânjea la marginea Europei, iar turcii tradiţionalişti erau consideraţi pătura inferioară a societăţii. În 2011, ţara condusă de politicianul condamnat la închisoare pentru declaraţiile extremiste avea una dintre cele mai mari rate mondiale de creştere economică.
Cum au apărut protestele în Turcia după decenii de linişte politică şi prosperitate
Chiar şi în acest moment, mii de turci continuă să protesteze faţă de guvern şi de acţiunile sale profund nedemocratice. Televiziunile locale transmit imagini cu atacurile brutale ale poliţiei împotriva demonstranţilor paşnici care au ajuns să-şi verse năduful în Piaţa Taksim din Istanbul.
Cursul de schimb al monedei naţionale a Turciei şi acţiunile companiilor autohtone au fost afectate negativ de incidentele violente care s-au amplificat în ultimele zile, reflectând îngrijorarea pieţelor internaţionale faţă de problemele din Turcia.
Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a făcut apel la calm luni, după un sfârşit de săptămână marcat de proteste violente, cerând oamenilor să nu se lase provocaţi de manifestaţii organizate, în opinia sa, de „elemente extremiste”, transmite Reuters. Erdogan a spus că serviciile secrete turce investighează posibila implicare a unor ţări străine în organizarea protestelor din ultima săptămână.
FOTO VIDEO Protestele din Turcia, în imagini
Protestele din Turcia, declanşate sâmbătă în Piaţa Taksim din centrul Istanbulului, s-au extins în peste 60 de oraşe. Mai bine de 1.700 de oameni au fost reţinuţi de forţele de ordine în primele trei zile de manifestaţii, iscate pe fondul unui protest ecologist susţinut faţă de construirea unui mall în Piaţa Taksim.
Protestele violente din toată ţara l-au făcut pe premierul turc Recep Tayyip Erdogan să dea înapoi în ceea ce priveşte mall-ul care urma să fie construit în cazarma ce va înlocui piaţa Taksim din Istanbul. Erdogan, care este tot mai des criticat pentru „islamizarea” ţării, a anunţat că va construi o moschee în simbolica piaţă, scrie pe prima pagină de luni a cotidianului turc „Hurriyet”.
Zeci de mii de oameni au luat cu asalt bulevardele celor mai importante oraşe din Turcia şi s-au bătut cu poliţia începând cu noaptea de duminică şi până în zorii zilei de luni. Au fost cele mai dure confruntări după patru zile de proteste.
Mai mulţi protestatari turci s-au luptat cu poliţiştii din Istanbul încă de la primele ore ale zilei de luni. Unele dintre sediile locale ale Partidului Dreptăţii şi Dezvoltării, condus de premierul Recep Tayyip Erdogan, au fost incendiate duminică noapte, marcând intrarea în cea de-a patra zi de proteste violente.
Protestele care au avut loc pe Bulevardul Istikal, centrul vibrant al Istanbului, acolo unde sunt cele mai importante magazine si locurile de distracţie ale turcilor, nu înseamnă chiar ceva nou.
Piaţa Taksim este una dintre emblemele oraşului Istanbul. Aici este locul in care locuitorii se adună fie la petrecerile de Revelion, fie ori de câte ori doresc să îşi ceară drepturile.
VIDEO De ce au dat foc turcii Istanbulului
O manifestaţie ecologistă, declanşată în urmă cu o săptămână la Istanbul, s-a transformat într-o mişcare anti-guvernamentală de proporţii ce s-a extins în aproape toată ţara.
EDITORIAL: Suleyman contra premierului Erdogan
„Ei spun că masacrăm copacii. Noi am plantat aproximativ două miliarde de copaci“, spune premierul Erdogan (citat de CNN) în timp ce nu înţelege – sau se face că nu înţelege – de ce au ieşit oamenii furioşi în centrul oraşului Istanbul. Oamenii îşi cer drepturile, iar politicianul le răspunde „veniţi să-mi număraţi copacii!“. Este un tip de discurs arogant care cred că vă sună cunoscut, scrie Liviu Iolu, jurnalist, pe blogul său de pe adevarul.ro.
VIDEO „Suleyman Magnificul“, în mijlocul protestatarilor din Turcia
Printre manifestanţi, jurnaliştii l-au surprins pe actorul Halit Ergenc, care-l interpretează pe sultanul Suleyman, în serialul „Suleyman Magnificul”.
Cenzura mass-media din Turcia creează dezinformare şi confuzie printre cetăţeni
Protestele din Turcia au trecut la un alt nivel odată cu încălcarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, în timp ce administraţia premierului Recep Erdogan abuzează de putere. Mare parte din turci sunt privaţi de informaţii, mass-media şi reţelele sociale fiind cenzurate, ceea ce a creat confuzie în rîndul cetăţenilor.
Gazele lacromigene, furtunurile cu apă şi scandările au pus stăpânire pe Istanbul. La scurt timp, protestele au cuprins şi alte oraşe, ca Ankara, Izmir, Bodrum. Moldovenii care se află în aceste zile în Turcia spun că au simţit gazul lacrimogen care a fost împrăştiat în cantităţi mari.
FOTO VIDEO Cum s-a transformat protestul ecologist din Turcia într-unul antiguvernamental violent
Zeci de răniţi şi aproape o mie de persoane arestate. Acesta este bilanţul a două zile de confruntări violente cu poliţia în numeroase oraşe ale Turciei, unde o manifestaţie împotriva planurilor de renunţare la un parc din Istanbul s-a transformat într-o mişcare antiguvernamentală de proporţii.
Se încarcă comentariile...
