Va deschide Europa un front de luptă în Mediterană?

Luni, Consiliul de Securitate se va reuni pentru a vedea care sunt mijloacele realiste pentru a pune capăt tragediei continue pe care o reprezintă traficul cu emigranţi clandestini care se desfăşoară acum în zona Mediteranei.

Problemă deosebit de sensibilă şi dificilă căreia, vă reamintiţi, Europa i-a consacrat un Summit de urgenţă care a luat într-adevăr nişte decizii importante, dar numai teoretice atât timp cât nu există un acord internaţional în termenii căruia să fie autorizate operaţiuni complexe de tip „militar-umanitar" constând în eventuala instaurare a unui blocaj maritim cu sprijin aerian la început în zona coastelor Libiei, dar cu perspectiva logică a extinderii la nivelul întregii regiuni magrebiene.

Apare o serie de întrebări.

În primul rând, pe plan strict militar, o asemenea operaţiune, pentru a avea măcar oarece şanse de succes, trebuie să instituie blocaje cât mai aproape de coastă, astfel încât acţiunea de interceptare să fie mai uşoară, rapidă, chiar preventivă, şi să permită întoarcea din drum a ambarcaţiunilor traficanţilor de carne vie.

Posibil, dar foarte dificil din cauza întinderii fie şi numai a coastei libiene, dar şi, în unele cazuri, datorită tipologiei de lucru adoptată de traficanţi: pentru a evita navele patrulelor de coastă, încărcarea imigranţilor clandestini pe „cargourile morţii" se face cât mai în larg, fiind duşi acolo, în tranşe, cu şalupe ultra-rapide, dotate cu sisteme radar şi, spun unele surse, dispunând în unele cazuri de sisteme de armament, tip lansatoare de rachete individuale.

Rămânând în planul planificării misiunii militare propriu-zise, discuţiile din ultimele săptămâni au trimis un mesaj foarte clar către politicieni: nu poate fi suficient un simplu blocaj maritim, chiar şi susţinut de patrule aeriene în buclă, pe de o parte de avioane AWACS de recunoştere, pe de altă parte de elicoptere şi avioane de luptă. Sigur că se va închide spaţiul libian, numai că, în haosul de acum din Africa centrală şi de nord, este absolut limpede că toate filierele vor trece la planurile de rezervă, folosind rutele din ţările vecine. Plus că se va crea un teatru de război, favorizând exponanţial creşterea migraţiei către zone învecinate, introducând un eventual haos şi în statele vecine Libiei, nici acelea într-o stare de securitate foarte bună.

Dar, aici mare atenţie, este posibilă şi credibilă şi o altă mişcare în perspectivă: animarea bruscă a celorlalte linii folosite de migranţii ilegali, adică rutele terestre, cele via Turcia până în Balcani, cele maritime din Marea Neagră sau terestre pe la nordul Mării Negre. Introducând direct România, cu mult mai mult decât până acum, pe harta cu mari probleme.

Şi atunci, spun acum experţii planificatori pentru operaţiuni speciale, eventuala încercare de revolvare, misiunea aceasta militar-umanitară, ar trebui deplasată în interiorul teritoriului african, acolo unde se află bazele de operaţiuni ale traficanţilor, dar şi taberele centrale în care ajung să fie reunite grupurile de imigranţi. Logic, numai că, pentru asta, trebuie să fie autorizate operaţiuni terestre, în logica şi formatul standard al trupelor speciale, pentru anihilarea acestor puncte de rezistenţă, centre de comandă şi baze logistice ale traficanţilor, toate organizate în sistemul militar care caracterizează activitatea noii generaţii a criminalităţii organizate internaţionale de înalt nivel.

Şi asta pare să fie logic, numai că doamna Mogherini, şefa diplomaţiei europene, va trebui să argumenteze foarte serios în ideea de a obţine tocmai un asemenea mandat exhaustiv. Invocând, în deschidere, aceeaşi argumentaţie privind „dreptul de intervenţie umanitară" care a justificat mandatul pentru NATO în cazul Kosovo, dar şi un foarte larg evantai de documente, decizii şi convenţii internaţionale în cazul în care se va merge în continuare pe dezvoltarea ideii pe care Franţa o anunţa în formula traficanţii de carne vie, organizatorii traficului cu imigranţi clandestini = acte de terorism.  

În acest moment, ţările europene membre ale Consiliului de Securitate (Franţa, Marea Britanie, Spania, Lituania) împreună cu Italia, lucrează la un proiect de rezoluţie – diverse variante circulând acum între cabinete, pe fiecare operându-se consultări cu instanţele europene civile şi militare. Textele (sau, cel puţin, cele pe care le-am putut consulta) sunt extrem de interesante, dar de văzut care este varianta care va întruni un posibil consens, mai întâi european, apoi care să dobândească şi votul celorlalţi membri ai Consiliului de Securitate.

Primul argument este că operaţiunea europeană trebuie să primească aprobarea Consiliului de Securitate deoarece ar urma să se desfăşoare în condiţiile unui vid legislativ la nivelul jurisdicţiei internaţionale în domeniu.

Într-adevăr, nici acum nu este foarte clar (sau deloc clar) în intenţiile europene afişate oficial care este mandatul specific pe care urmează să-l primească o posibilă operaţiune militar-umanitară. Ce avem este Convenţia ONU asupra dreptului maritim care stipulează obligaţia explicită ca orice navă să fie obligată să ofere asistenţă pasagerilor unei nave aflate în dificultate, dar nu se stipulează absolut nimic privind organizarea de operaţiuni de salvare în afara apelor teritorile şi nici despre asemenea operaţiuni organizate în apele teritoriale ale unei alte ţări.

Asta doar privind una dintre componentele operaţiunii europene, căci cealaltă, cea militară, impune intrarea unor nave de luptă în apele teritoriale ale unei ţări suverane, membre ONU, intrarea şi eventual instituirea unei interdicţii în spaţiul său aerian şi, la limită, intervenţia terestră.

Baza juridică pentru operaţiune ar putea fi oferită de Protocolul aferent Convenţiei de la Palermo din anul 2000 (titulatură completă Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate) pe care-l puteţi accesa aici. Plus, în sens mai larg, principiile enunţate în Convenţia Consiliului Europei privind traficul de fiinţe umane – text adoptat pe 16 mai 2005 pe care-l puteţi lectura aici în variantă bilingvă în format PDF.

Experţii jurişti care lucrează la textul ce va fi prezentat luni ca proiect de rezoluţie invocă, pe drept cuvând, existenţa unor prevederi foarte clare în Convenţia de la Palermo care permite navelor militare să tragă asupra ambarcaţiunilor folosite de traficanţi, în cooperare cu autorităţile statului sub pavilionul căruia navighează navele folosite în traficul cu imigranţi clandestini. De văzut dacă acest document va face o legătură între această operaţiune (şi mandatul care-i va fi ordonat) şi o extensie viitoare înspre sanctuarele de pe teritoriul altor ţări (Sudan, Mali, Nigeria etc.) unde se află baze de operaţiuni, combinate sau adiacente taberelor de pregătire a teroriştilor. Dar şi împotriva reţelelor de sprijin financiar, în cooperare cu autorităţile naţionale, europene şi internaţionale specializate.

În fine, rămâne deschis încă un capitol, acela al nivelului de angajament la care urmează să contribuie statele europene – totul în limitele ce urmează să fie fixate de Consiului de Securitate şi pe durata aprobată a misiunii. Oricum, e vorba despre costuri deosebit de mari, chiar şi într-o variantă minimală a misiunii, ceva asemănător cu ce a fost Operaţiunea Mare Nostrum. Sigur că o parte din costuri vor fi acoperite de bugetul european, dar, de departe, se speră la o contribuţie solidă şi pe termen destul de lung din partea Statelor Membre.

Dar, dincolo de acestă discuţie, foarte gravă şi importantă în sine, odată cu un front de luptă plin de toate primejdiile posibile, se poate deschide un precedent juridic care să poată fi folosit pe mai departe. Cât de departe? Imposibil de spus, pentru că nimeni n-a ştiut ce avea să deschidă episodul Kosovo, infinit mai puţin semnificativ faţă de ce-ar putea deschide inflamarea Magrebului, ca un final apoteotic pentru fosta Primăvară Arabă.