Stratfor: Interesele individuale ale statelor occidentale ameninţă  capacitatea Vestului de a face front comun pe probleme importante

Stratfor: Interesele individuale ale statelor occidentale ameninţă  capacitatea Vestului de a face front comun pe probleme importante

Fie că sunt într-o cursă a înarmărilor cu Rusia, într-o competiţie economică cu China sau că încearcă să limiteze ambiţiile unor actori fără scrupule precum Coreea de Nord sau Iranul, statele care alcătuiesc aşa-numitul Occident s-au coalizat deseori de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, notează Stratfor.

Lumea occidentală, centrală ideii de putere globală şi înglobată în mai multe tratate, organizaţii şi alianţe de-a lungul ultimului secol, este incredibil de diversă în ideologie, identitate şi scopuri. Până acum, alinierea relativă a intereselor dintre ţările occidentale, guverne şi actori nonstatali a făcut ca această diversitate să fie uşor de gestionat. Însă odată cu intensificarea competiţiei dintre marile puteri globale, interesele statelor occidentale individuale vor continua să fie din ce în ce mai divergente, ameninţând capacitatea Vestului de a prezenta un front comun pe anumite probleme.
 
Îndeosebi relaţia dintre Statele Unite şi Europa a arătat semne de tensiune. În timp ce ambele părţi ale acestui parteneriat sunt dedicate în menţinerea unei relaţii de cooperare cu restul lumii, o situaţie globală mai tensionată exacerbează fricţiunile deja existente şi contribuie la o „întindere transatlantică” în relaţia lor. Europa şi Statele Unite nu se apropie în mod iminent de o ruptură; avantajele de a forma un front comun în această lume extrem de competitivă şi de a împărţi responsabilitatea de menţinere a ordinii globale depăşesc riscurile ca aceşti actori să pornească pe căi diferite. Însă există din ce în ce mai multe semne de lipsă de unitate.
 

Semne de dezbinare

 
Rezistenţa relaţiei SUA-Europa se menţine, parţial, prin diferenţele inerente: atunci când vine vorba despre punerea în aplicare a politicii externe, SUA are o poziţie mult mai puternică decât Europa. 
 
Natura Uniunii Europene, alcătuită din multe state cu nevoi şi ambiţii divergente şi din numeroase structuri complexe, aduce provocări abilităţii blocului de a-şi aplica politicile în mod eficient. Acest fapt consolidează valoarea colaborării cu Statele Unite în cazuri în care o acţiune puternică este necesară, dar şi împiedică Europa din a forma o rezistenţă uniformă faţă de politica externă a Statelor Unite.
 
Spre exemplu, în mai 2018, SUA şi-au anunţat retragerea din JCPOA (Tratatul nuclear cu Iranul), contrar strategiei politice a majorităţii statelor europene – în special a celor două mari puteri de pe continent, Franţa şi Germania, care rămân semnatare ale JCPOA. Puterile europene s-au străduit să menţină JCPOA, în contextul unor noi sancţiuni impuse de americani Iranului. Şi deşi SUA i-a forţat pe alţi semnatari ai acordului să-i adopte strategia în ceea ce priveşte Iranul, abilitatea sa de a ameninţa cu sancţiuni care ar afecta economia europeană au împiedicat până acum Franţa şi Germania să submineze strategia SUA, chiar şi cu sprijin venit de la Rusia şi China.
 
Nu numai că Europa nu a putut pune piedici politicii SUA, dar a fost forţată să-şi ajusteze propria politică pentru a respecta cerinţele Statelor Unite, ca în situaţia în care preşedintele Donald Trump a insistat ca partenerii săi europeni ai NATO să-şi crească cheltuielile pentru apărare. Până la un punct, majoritatea statelor membre au urmat această directivă în primă fază, deşi Germania a respins de atunci cererea şi şi-a scăzut din nou bugetul pentru apărare. De asemenea, a respins achiziţionarea de avioane de luptă F-35, pentru a se concentra în schimb pe dezvoltarea în comun cu Franţa a unei noi generaţii de avioane. Această cooperare dintre Franţa şi Germania din domeniul apărării a stârnit îngrijorare pentru Statele Unite: pe lângă introducerea posibilităţii unei capacităţi militare europene independente care ar putea dăuna relaţiei transatlantice, ameninţă şi vânzarea de armament pe continent de către SUA.
 

Ce motivează Statele Unite 

 
Statele Unite sunt interesate să modeleze politicile europene atât pentru a îmbunătăţi relaţia bilaterală, cât şi pentru a influenţa poziţia Europei în ceea ce priveşte competitorii globali ai SUA, precum Rusia şi China. Asemeni Angliei secolului al XIX-lea, Statele Unite nu pot permite puterilor europene să se alinieze puterilor estice (în acest caz Moscova şi Beijingul) şi să formeze o ameninţare eurasiatică mai mare. 
 
O alianţă politică puternică între Rusia şi statele vest-europene nu e la acest moment o ameninţare realistă, având în vedere comportamentul agresiv al Rusiei faţă de statele aflate la periferia sa vestică, dar consumul european de gaz rusesc afectează strategia externă a SUA în ceea ce priveşte Federaţia Rusă. Washingtonul s-a opus vehement conductei Nord Stream 2, care ar consolida relaţia comercială între UE şi Rusia cu o infrastructură fizică şi a încercat, în schimb, să forţeze propriul său LNG statelor europene. În mod similar, SUA s-au opus intenţiei Europei de a coopera cu gigantul tehnologic chinez Huawei pentru dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii 5G, Washingtonul temându-se că proiectul ar putea ajuta eforturile Chinei de a obţine supremaţia tehnologică.
 

Echilibrând alinierea şi divergenţele

 
La acest moment, liderii de ambele părţi reuşesc cu succes să rezolve divergenţele din relaţia SUA-Europa şi Europa încă prioritizează multe dintre interesele sale politice. Nord Stream 2 (care probabil va fi încheiat indiferent de tentativele SUA de a preveni acest lucru) vine alături de scopul îndelungat al Europei de a încerca să diversifice dependenţa de gazul rusesc. În ceea ce priveşte Huawei, mai multe state membre UE şi-au exprimat îndoielile privind legăturile companiei cu Guvernul chinez şi au ales să limiteze accesul Huawei la furnizorii lor 5G, chiar şi fără presiunea venită din partea SUA. 
 
Un alt punct sensibil în relaţia dintre SUA şi Europa este reprezentat de negocierile comerciale dintre cele două părţi. Trump a ameninţat că va impune tarife Europei pe automobilele importate, făcând acuzaţii legate de bariere comerciale inechitabile.Deşi UE a ameninţat cu tarife de retorsiune dacă Trump îşi va duce la bun sfârşit ameninţările, cele două părţi au continuat să coopereze în alte domenii pentru a menţine o relaţie puternică.
 
SUA şi Europa sunt prea interconectate ca măcar să se apropie de o ruptură transatlantică. Însă odată cu presiunile care continuă să se adune, în special prin confruntări directe precum ameninţările tarifelor SUA pe automobilele europene şi măsurile de retorsiune ale Europei, cei doi parteneri vor continua să se plaseze de părţi opuse la masa de negociere. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: