Simptomele bizare ale unei femei bolnave de COVID-19 de şase luni. Testele sale pentru anticorpi sunt negative

Teste test laborator coronavirus FOTO Guliver Gettyimages / Andrew Theodorakis

Monique Jackson, care locuieşte la Londra, crede că contractat virusul în martie la începutul pandemiei, dar de atunci simptomele sale nu au dispărut. Ea face parte din grupul acelor oameni cu boală prelungită, deşi virusul nu mai este detectat în corpul lor.

Aşteptând să se vindece, Monique, o femeie cu o viaţă anterior activă, a ţinut un jurnal ilustrat al luptei sale cu boala. 

În aceste zile, intrată în a 24-a săptămână de boală, se gândeşte la cum creează ciupercile ramnificaţii în păduri. Boala sa prelungită este o reacţie la infecţia cu noul coronavirus pe care oamenii de ştiinţă abia încep să o studieze.

Simptomele sale iniţiale au fost uşoare, dar apoi au apărut altele.

Monica este o fire extravertită, uneori chiar hiperactivă şi în mod normal ar practica box thailandez şi ar merge cu bicicleta la muncă, la o galerie de artă din centrul Londrei. Dar în ultimele luni viaţa i s-a schimbat dramatic. Acum îşi face liste care să o ajute să-şi economisească energia.

„Nu sunt o persoană leneşă”, spune ea, explicând că în unele zile cel mai mare efort pe care îl poate face e să coboare nişte scări.

FOTO Monique Jackson via BBC

Cum corpul său refuză să coopereze, şi-a găsit un mod de exprimare prin ilustraţii ale stării sale pe care le publică pe Instagram. Ea caută să stabilească conexiuni cu alţii în aceeaşi situaţie.

Pacienţii îndelungaţi sunt un puzzle nedezlegat al pandemiei, mai ales că cei mai mulţi dintre ei nu au avut la început decât o formă uşoară de boală.

Monique s-a îmbolnăvit în acelaşi timp cu o prietenă, după o călătorie cu trenul împreună. La început şi-au comparat simptomele care semănau perfect apoi a început să devină ciudat şi s-au oprit.

În primele două săptămâni, s-a simţit răcită, dar şi atât de obosită că nu se putea ridica din pat. La Londra vremea era rece, dar ea abia putea pune câteva haine pe ea -îi era cald şi trebuia să-şi ţină o pungă de gheaţă pe frunte să se răcorească.

Avea pesemne febră - nu a măsurat-o niciodată pentru că nu se mai găseau termometre.

„E ciudat să spun că nu ştiu exact...dar pur şi simplu nu ştii”.

Nu a fost testată, deşi a ajuns la urgenţă pentru ca nu mai putea respira. Saturaţia de oxigen era bună, şi doctorii au spus că a suferit un atac de panică.

A încercat remedii naturale: usturoi crud şi ardei iuţi. Nu le simţea gustul. Şi starea de oboseală persista.

La finalul a două săptămâni unele simptome au dispărut ca să apară altele. „Am simţit înţepături în piept şi ele s-au transformat în senzaţii de arsură. Apoi au apărut dureri atroce pe partea stângă. Am crezut că am un infarct”.

A sunat la urgenţă şi i s-a recomandat paracetamol. Durerea a dat înapoi, dar a început apoi să aibă arsuri în gât şi stomac pe care doctorii le-au pus pe seama unui ulcer. La o lună şi jumătate au apărut durerile la urinare. A luat trei antibiotice diferite până doctorul a decis că nu e infecţie bacteriană.

„A fost o agonie. Apoi pur şi simplu a trecut”.

Monique nu putea asculta ştiri legate de COVID-19 pentru că îi produceau anxietate. Îşi închipuia că va auzi despre mormane de morţi. O căutare pe Google putea însemna poveşti de groază despre noi simptome.

Apoi şi-a făcut curaj şi a rugat o prietenă să o pună la curent. Aşa a aflat că o mai mare proporţie de oameni de culoare şi de alte rase moare din cauza bolii. Cum era mulatră, şi-a închipuit imediat un scenariu în care toţi oamenii de culoare au pierit. Asta a determinat-o să-şi sune rudele din America. 

A reflectat asupra faptului că toţi cei pe care se baza, şoferii Uber, personalul medical şi alţii, sunt toţi persoane din rândurile minorităţilor. În mod normal, lucrurile stăteau diferit.

Pe măsură ce săptămânile treceau, noi simptome, din ce în ce mai bizare, apăreau: o durere în gât însoţită de o senzaţie ciudată în ureche ca şi cum cineva ar fi sfărâmat cipsuri, mâinile au devenit albăstrii şi le-a încălzit în apă caldă. Corpul i se acoperea de eczeme şi degetele de la picioare i se înroşeau. Dureri în tot corpul o trezeau noaptea din somn.

Într-o noapte vorbea cu o prietenă şi a simţit că partea dreaptă a feţei îi cade. S-a temut de un atac cerebral, dar în oglindă faţa sa arăta normal şi doctorii nu au găsit niciun semn.

Sunând la doctori, aceştia întrebau dacă nu cumva problema e mintea sa „ca şi cum aceste simptome nu erau tratabile sau durerile nu existau”. S-a străduit mult să le explice doctorilor simptomele - n-a avut niciun succes.

Prietenii ei nu puteau înţelege de ce are aceste simptome. S-a testat abia în iunie după ce guvernul a intensificat testările - nu era infectată cu coronavirus.

Asigurată astfel că nu este contagioasă, s-a mutat la familia ei. În iulie, respiraţia ei s-a îmbunătăţit. A urmat însă o nouă cădere care a pus-o la pat trei săptămâni.

Monique nu ştie ce poate face să se vindece. Testele recente de anticorpi au ieşit negative - asta nu înseamnă însă că nu a fost bolnavă.

Acum face terapie care o ajută să gestioneze situaţia stării sale de sănătate în condiţiile în care doctorii nu au tratament pentru boala sa prelungită.