Si vis pacem, para bellum: Reuniune la NATO pe tema diferendului între Grecia şi Turcia. Plus (îngrijorător de multe) exerciţii militare în Mediterana şi Belarus

Nave participând la exerciţiul naval „EUMOMIA“ în largul Ciprului

Reuniunea de la NATO care ar trebui să faciliteze o discuţie tip negociere-mediere între Grecia şi Turcia va avea loc mâine, după ce fusese amânată cu câteva zile. Se speră, cu mare moderaţie, că s-ar putea repeta miracolul din martie 1987, când, în ultima clipă, a fost negociată o soluţie la ceea ce se anunţa ca un conflict iminent.

Era vorba tot de Grecia şi Turcia, criza fiind declanşată de intenţia Ankarei de a trimite o navă de cercetări, Sismik 1, „pentru a începe explorări petroliere în zonele internaţionale ale Mării Egee“. PPrim-ministrul turc de atunci, Turgut Ozal, afirma atunci că „dacă Atena avea să împiedice acest lucru, Turcia va considera asta drept un act de război“. Interesantă declaraţia primului ministru grec Andreas Papandreu pentru care perspectiva „eventualităţii unui război în Mediterana de est“ era o posibilitate absolut reală, astfel încât „a ţinut să pună NATO şi SUA, care susţin forţa militară a Turciei, în faţa responsabilităţilor care le revin“, adăugând că „în caz de război, Grecia ameninţa să închidă bazele americane de pe teritoriul său“.

Atunci negocierile au avut succes. Dar acum, în noul context politico-militar din zonă şi din moment ce mizele economice sunt infinit mai mari decât au fost vreodată, odată cu descoperirea progresivă a noi şi noi zăcăminte în care sunt în mod direct interesate state NATO (riverane Mediteranei şi mai ales nu) şi state nemembre NATO (şi nu neapărat numai riverane). Dar contextul militar este extrem de diferit din moment ce, acum, Turcia acţionează din ce în ce mai mult ca un actor ofensiv care-şi extinde pretenţiile teritoriale, pe de plin încrezătoare în continuare pe unicitatea poziţiei sale strategice care o face profund dezirabilă pentru orice tip de aliat. Aceştia de acum şi ceilalţi, cei cu care a început marea arhitectură strategică din Siria.

În consecinţă, cred că aceasta este perspectiva în care trebuie să privim jocurile politice şi militare în care este angrenat acum Erdogan, la capătul de sud a liniei de separare între NATO/UE şi Eurasia.

Uitaţi-vă mai întâi la manevrele militare „Furtună în Mediterana“ convocate în urgenţă de Turcia în zona autoproclamatei Republici turceşti a Ciprului de nord, scopul fiind ca Ankara să fie sigură că, în orice situaţie, conaţionalii lor de pe acest teritoriu ocupat militar din Cipru, „vor putea beneficia de bogăţia reprezentată de rezervele de gaze şi petrol din zona lor economică exclusivă“. Atenţie, acum nu mai este vorba doar de contenciosul din Marea Egee, ci de acesta în privinţa Ciprului. Dacă vor cumva pace, aliaţii din NATO vor trebui să ia în discuţie şi acest subiect extrem de neplăcut deoarece orice negociere în care să se pomenească măcar de existenţa auto-proclamatei Republici turceşti a Ciprului de nord ar însemna a recunoaşte existenţa legală a acestei entităţii. Care, acum, beneficiază de recunoaştere doar din partea Turciei. Tehnic, este foarte complicat, politic este exploziv.

Dar se mai adaugă ceva la acest exerciţiu naval, terestru şi aerian între armata trucă şi forţele de securitate din zona Ciprului de nord. Problemă în perspectivă imediată deoarece , exact înainte de începerea discuţiilor la NATO, când nu numai că Turcia are propriul său exerciţiu militar, dar a şi emis şi două note de informare navale (NAVTEX) pentru a anunţa intenţia Rusiei de a organiza două exerciţii militare navale cu tiruri reale primul în perioada 8 septembrie-22 septembrie şi al doilea între 17 şi 25 septembrie. Exact în regiunea cea mai sensibilă, acolo unde Turcia face cercetările cu nava sa seismică.

Pe de altă parte, tot pentru a transmite acelaşi tip de semnal, nu uitaţi că şi Grecia a organizat în zonă propriul său exerciţiu militar important, „Eumomia“) implicând, alături de forţele proprii, efective ale armatelor Republicii Cipru, Italiei şi Franţei. Asta după ce, cu o zi înainte, Grecia organizase un exerciţiu separat cu americanii în zona maritimă la sud de Cipru. Grecii au mobilizat o fregată, un submarin T214 şi şase avioane de luptă, iar americanii au adus distrugătorul USS Winston S.Churchill şi elicoptere de luptă.

Dar de ce a fost amânată reuniunea de la NATO? Pe surse, se spune că amânarea era necesară în contextul reevaluării situaţiei de securitate din zona Mediteranei de est şi întreg Orientului Apropiat dacă azi Trump va anunţa într-adevăr o retragere importantă de trupe în Irak şi şi demararea unei noi etape a retragerii promise din Afganistan. Ar fi o confirmare a destabilizării în continuare a ceea ce a fost odinioară pilonul de securitate previzibil şi puternic al americanilor, iar unda de şoc se poate extinde în spaţiul Mediteranei, poate influenţa Turcia şi repune în discuţie aranjamentele „arhitecturii de securitate“ promise pentru Marea Neagră.

De ce am insistat asupra numărului neobişnuit de mare de manevre militare complexe care se desfăşoară în ultimele zile? Deoarece, în termeni strict militari, este vizibil că toate sunt axate pe aproximativ acelaşi tip de scenariu: apărarea unei zone importanţă strategică împotriva unui atac punctual, intens şi de scurtă durată, termenul folosit din ce în ce mai des fiind de „forţe teroriste care încearcă o infiltrare în zone strategice aparţinând teritoriului naţional al statului ţintă“. Ca atare, sunt implicate în primul rând forţe specifice de răspuns, rapide, eventual forţe speciale din efectivele navale, aeriene şi maritime. Şi, poate chiar este o întâmplare, teritoriul ţintă vizat este mic spre mijlociu, face parte dintr-o alianţă militară, reprezintă cheia strategică pentru deschiderea oricărei ofensive de mai mare amploare şi implică, cel puţin în prima fază, operaţiuni militare intense care să dureze maximum trei zile.  

Acesta este cadrul general. Dar vă aminteam de linia de care desparte NATO/UE şi Rusia unde acest tip de presiune este menţinută în continuare la cote foarte înalte. Asta se întâmplă acum şi în Belarus, altă zonă de uriaş interes strategic şi acum foarte aproape de a deveni explozie directă, împreună cu regimul Lukaşenko. Vă mai amintiţi de episodul Crimeea şi tipul de unităţi care au fost atunci folosite? Iată, începe o nouă ediţie a unui exerciţiu militar complex, „Slavic Broterhood 2020“ la care participă trupe din Belarus, Rusia şi Serbia. şi, după puţin timp, va urma exerciţiul „Kavkaz 2020“ (vi l-am prezentat în detaliu în urmă cu ceva timp) cu participarea trupelor din Belarus şi Rusia. Tehnic, atrage atenţia participarea unor elemente masive din unitatea specială de intervenţie rapidă din Belarus, Brigada 38 aeropurtată. Ruşii şi sârbii trimit majoritar acelaşi tip de unităţi.  

Pentru a desena mai precis contextul, iată şi declaraţia ministrului rus de Externe Serghei Lavrov:

„Republica Belarus, pesemne pentru prima oară, face faţă unei serioase ameninţări cu destablizarea şi această destabilizare, aceste eforturi nu se fac fără un puternic amestec străin. Condamnăm presiunea pe care unele state o exercită asupra autorităţilor legitime din Belarus, sprijinind în acelaşi timp forţele de opoziţie“. În acest context apare şi caracteristica exerciţiilor de care este vorba acum, de luptă antiteroristă şi pentru împiedicarea acţiunilor de sabotaj.

Poate, inversând situaţia, presiunea şi forţa de influenţă a statelor din NATO să fie suficientă şi lucrurile să se oprească aici. Dacă nu, vom vedea ce urmează.