Serbia îşi roagă locuitorii să nu arunce grenadele la gunoi

Serbia îşi roagă locuitorii să nu arunce grenadele la gunoi

„Ministerul face apel la cetăţenii săi să nu arunce grenadele sau dispozitivele explozibile în containerele de gunoi“, se arată într-un comunicat

Guvernul sârb a rugat locuitorii ţării să nu mai arunce grenadele sau alte tipuri de arme şi muniţii la gunoi. Astfel oficialii speră să minimizeze numărul accidentelor, în timp ce impune şi un control mai strict asupra armelor, multe dintre ele ilegale, rămase după războaiele care au măcinat fosta Iugoslavie în anii '90.

Ştiri pe aceeaşi temă

În Serbia ar exista sute de mii de arme neînregistrate, multe dintre ele ascunse după războaiele din anii '90 din fosta Iugoslavie.  Acestea ar fi în plus faţă de cele peste un milion de arme înregistrate, în ţara care numără peste 7,3 milioane de locuitori, notează „Reuters“.
 
Parlamentul sârb a votat o lege, în cursul lunii trecute, prin care stabileşte condiţii mai stricte privind deţinerea unei arme de foc, inclusiv necesitatea unor controale medicale şi psihologice. Această decizie a fost luată după o creştere alarmantă a crimelor realizate cu arme de foc.
 
Locuitorii ţării pot preda armele direct poliţiei, fiind protejaţi de o amnistie ce va fi în vigoare până pe 4 iunie 2015, sau pot fi condamnaţi cu până la cinci ani de închisoare dacă sunt descoperiţi cu arme ilegale. Însă, de teama că oamenii îşi vor arunca pur şi simplu armele la gunoi, Ministerul de Interne a dat marţi un comunicat:
 
Ministerul face apel la cetăţenii săi să nu arunce grenadele sau dispozitivele explozibile în containerele de gunoi sau în alte locuri asemănătoare. În loc de aşa ceva, ar trebui să sune la cea mai apropiată secţie de poliţie şi ofiţerii vor sosi cât de repede se poate pentru a prelua asemenea obiecte.
 
Nu avem o idee clară despre cât de multe arme sunt deţinute ilegal. Estimăm că acest număr variază între 200.000 şi 900.000, aşadar cu cât mai multe vom prelua cu ajutorul amnistiei, cu atât mai bine“, a declarat pentru „Reuters“ un oficial din poliţie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: