Din perspectiva extinderii, cel mai important e faptul că albanezii şi macedonenii au primit promisiuni din partea Consiliului că, în vara viitoare, ar putea porni negocierile. Muntenegrenii au deschis 31 de capitole, iar sârbii 19. Bosnia şi Herţegovina speră să capete statutul de ţară candidată la anul, în vremea preşedinţiei române a Consiliului UE. Kosovarii sunt încă departe de o asemenea speranţă, ei aşteptând deocamdată să poată circula liber în ţările europene.

În plan regional, schimbările par mult mai serioase. E vorba, mai întâi de toate, despre înţelegerea dintre premierul grec şi cel macedonean, referitoare la numele ţării cu capitala la Skopje, care ar urma să se cheme Macedonia de Nord. Pe 30 septembrie a.c., acordul va fi supus la vot în ceea ce ONU recunoaşte deocamdată ca FYROM, pentru ca după aceea – în caz de validare – Parlamentul de la Atena să se pronunţe şi el. În ambele ţări, partidele de opoziţie au hotărât să blocheze cu orice preţ acordul Ţipras-Zaev. Ruşii le dau o mână de ajutor.

În Bosnia şi Herţegovina, urmează alegeri pe 7 octombrie. O nouă lege electorală, cerută de croaţi, nu a putut fi adoptată. Au blocat-o bosniacii, numele politic dat musulmanilor din această ţară (ca şi din Muntenegru). Conflictul dintre cele două comunităţi are o natură pur etnică şi a trezit numeroase îngrijorări în privinţa posibilităţii de a forma una dintre camere şi, mai ales, un nou guvern după alegeri. Sârbii – vorbesc despre cei din Republika Srpska – sunt şi ei scindaţi între opţiunea pentru un radical apropiat de Moscova (Milorad Dodik) şi moderaţii pro-europeni. În această entitate, simpatia pentru UE e semnificativ mai mică decât în Federacija Bosne i Hercegovine, cealaltă entitate a unei ţări cu o structură politică mai mult decât originală.

Se mişcă Balcanii? Da. Încotro? Probabil spre un mozaic la fel de bizar ca şi-n trecut, în care amestecarea factorului etnic cu ambiţia de integrare în UE va fi domolită de birocraţii de la Bruxelles.

Cea mai interesantă evoluţie ar putea fi legată de dialogul Belgrad-Priştina, început – sub auspiciile UE – acum cinci ani. Recent, preşedinţii Vučić şi Thaçi au anunţat că sunt pe cale să realizeze un acord. S-a speculat că o asemenea înţelegere ar putea include un schimb de teritorii. Unii au mers până acolo încât au afirmat că sârbii ar putea primi nordul provinciei Kosovo, iar kosovarii – valea Preševo, în acest fel fiecare recuperându-şi etnicii care locuiesc în teritoriu „străin”. De fapt, nimeni nu ştie ce anume se negociază. Cu toate astea, au apărut deja vocile pro şi contra. Cei care susţin o înţelegere – fie ea şi bazată pe o viziune politică pur etnică – afirmă că un acord Belgrad-Priştina ar soluţiona problema recunoaşterii statalităţii kosovare şi ar încheia astfel un dosar considerat de majoritatea comunităţii internaţionale drept un caz sui generis. Scepticii cred că revenirea la o politică de modificare a frontierelor ar putea destabiliza întreaga regiune. Mogherini, Înalta Reprezentantă, şi Hahn, comisarul pentru extindere şi vecinătate, au fost rezervaţi în declaraţii, afirmând că UE susţine orice reconciliere. Cel mai prost scenariu ar fi următorul: dialogul Vučić-Thaçi nu rezolvă nimic, în schimb, ambiţiile suscitate de perspectiva unor schimburi de teritorii dau foc altei ţări din regiune.

Se mişcă Balcanii? Da. Încotro? Probabil spre un mozaic la fel de bizar ca şi-n trecut, în care amestecarea factorului etnic cu ambiţia de integrare în UE va fi domolită de birocraţii de la Bruxelles.