Rusia a trimis bombardiere strategice şi avioane de luptă pentru a păzi graniţa vestică a Belarusului

Rusia a trimis bombardiere strategice şi avioane de luptă pentru a păzi graniţa vestică a Belarusului

Avion Tupolev Tu-22M FOTO Wikipedia

Rusia a trimis bombardiere strategice cu rază lungă de acţiune Tu-22M3 care să se alăture patrulelor aeriene la graniţele vestice ale aliatului Belarus, a anunţat ministrul apărării din Belarus sâmbătă, informează Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Armata belarusă a precizat că din patrule vor face parte şi avioane de luptă Su-30SM aflate în dotarea forţelor aeriene din ambele ţări.
 
Belarus se află în relaţii tensionate cu vecinii săi şi cu UE din cauza unei crize a migranţilor din Orientul Mijlociu pe care liderul autoritar Alexandr Lukaşenko a creat-o ca răzbunare pentru sancţiunile economice impuse din cauza încălcării drepturilor omului.
 
Patrule comune au fost desfăşurate la graniţa cu Belarus de la izbucnirea crizei migraţiei dintre această ţară şi Polonia pe 8 noiembrie, potrivit Califrnia18.
 
Preşedintele belarus Alexandr Lukaşenko a recunoscut că i-a cerut liderului de la Kremlin Vladimir Putin ajutor pentru asigurarea pazei la frontieră unde Moscova a trimis bombardiere strategice Tu-160 şi Tu-22.
 
Moscova sprijină Minskul în confruntarea acestuia cu Polonia şi restul Uniunii Europene.
 
La începutul lunii noiembrie, Minsk a acuzat Ucraina că i-a încălcat spaţiul aerian cu un elicopter militar, incident pe care Kievul l-a negat cu fermitate.
 
Lukaşenko a asigurat la începutul lunii septembrie că Belarus va primi curând câteva zeci de avioane de luptă ruse (Su-30CM), elicoptere, baterii antiaeriene şi posibil sisteme S-400.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările