Oricum, exact în acest moment când blocurilor occidentale, NATO şi UE, li s-ar cere să fie impecabile în comportamentul lor unitar care să impulsioneze populaţia într-un elan european de luat armele, la nevoie, împotriva duşmanului venit din stepă, ce vedem sunt semnale absolut contradictorii.

Contradictorii şi care pot duce la dezvoltări ulterioare ciudate, căci, în orice caz, oricum vor sta lucrurile, nimeni nu va putea ignora refuzul Preşedintelui Croaţiei de a-şi angaja forţele militare ale ţării sale alături de cele ale NATO, tocmai acum când ar putea veni un apel major la arme în favoarea Ucrainei. Nu e singurul care se opune unei exacerbări a situaţiei cu implicarea posibilă a NATO. Ministrul de externe de la Budapesta, Peter Szijarto, a afirmat extrem de clar în cadrul reuniunii cu omologii săi la Bruxelles, în Consiliul relaţii externe la care a luat parte şi ministrul Aurescu, că "Ungaria se opune tuturor măsurilor care să exacerbeze situaţia din Ucraina, dar sprijină orice care ar ajuta la rezolvarea conflictului pe calea negocierilor...Nu vrem să cădem pradă unui conflict Est-Vest...toată isteria asta trebuie să ia sfârşit", interesantă remarcă ce vine în continuarea unei opinii anterior exprimate conform căreia "2021 a fost cel mai bun an în relaţiile Ungariei cu Rusia".

Pesemne că, în opinia guvernanţilor noştri, noi nu avem absolut niciun fel de probleme cu Ucraina în ce priveşte comunităţile româneşti din această ţară. Dar Ungaria îşi exprimă revolta pe acest subiect. Comunitatea maghiară din Ucraina nu este tratată corespunzător, spune acelaşi ministru de externe de la Budapesta într-un foarte recent interviu pentru Magyar Nemzet: "Ungurii din regiunea TransCarpatia s-au bucurat doar de lipsirea de drepturi, provocări şi, în multe cazuri, intimidare fizică...dacă ucrainienii nu dau înapoi de la asemenea politici, asta va limita în mod sever capacitatea guvernului nostru de a oferi orice tip de sprijin pentru Ucraina, chiar şi în acest conflict (cu Rusia, n.n.)". Mai clar nu se poate.

Deja, neoficial dar destul de insistent, aşa cum sunt cele mai multe zvonuri din Bruxelles lansate pentru testarea temperaturii pieţei, apare destul de clar perspectiva ca un vot unitar în NATO privind un angajament într-un eventual conflict în Ucraina să fie realmente problematic, asta fiind explicaţia ideii care se vehiculează privind formarea unei "coaliţii a bună-voinţei" pe modelul irakian dovedit istoric ca un succes total alături de Afganistan, grupând doar statele care vor vrea să-şi trimită militari în operaţiuni, în cel mai bun caz de interpunere, dacă vreodată Consiliul de Securitate al ONU va fi de acord cu asta.

Şi aşa extrem de complicate, relaţiile comunitare s-ar putea tensiona cu mult sau chiar cu foarte mult peste acest nivel în funcţie de foarte aşteptata decizie pe care a promis-o pentru 16 februarie Curtea Europeană de Justiţie. Atunci urmează să decidă asupra legalităţii noului instrument european, aşa-numitul "mecanism de  condiţionare" care, aplicat până la ultimele sale consecinţe ar putea să ducă la îngheţare miliardelor de euro din fondurile structurale destinate Ungariei şi Poloniei. Este vorba despre legislaţia votată de Parlamentul European care oferă Comisiei Europene cadrul necesar pentru a acţiona în apărarea valorilor democratice dacă şi atunci când ele sunt puse în primejdie de către politici naţionaliste şi eurosceptice practicate la un moment dat de guvernele unor State Membre. Ceea ce, din perspectiva Comisiei, este cazul Poloniei şi Ungariei. Am detaliat în numeroase rânduri acuzaţiile formulate de instituţiile europene (Parlamentul European alăturându-se criticilor severe ale executivului european) în legătură cu independenţa pierdută a justiţiei din Polonia sau dubiile serioase privind utilizarea fondurilor europene în Ungaria. Dar ambele ţări au contestat la CEJ deciziile Comisiei şi, iată, acum avem data la care se va formula decizia care, extrem de posibil, ar putea veni în sensul propunerii făcute de Avocatul General care, anul trecut, s-a exprimat pentru respingerea contestaţiei. Dacă va fi aşa, atunci, în termen de o lună, Comisia va fi liberă să acţioneze.  Şi nu trebuie uitat că, deja, semnal foarte clar asupra a ce-ar putea să urmeze, Comisia a decis "îngheţarea" altor miliarde de euro din programele destinate celor două ţări prin programele de recuperare post-pandemie.

Discuţia nu este deloc nouă, a fost formalizată în termeni foarte clari în cel de-al doilea Raport asupra statului de drept în Europa publicat în iulie anul trecut, dar exista posibilitatea ca Ungaria şi Polonia să mai beneficieze de o perioadă de graţie. Motivele invocate erau în principal două: pe de o parte, alegerile de pe 3 aprilie din Ungaria şi, mai nou, criza din Ucraina. Johannes Hahn, Comisarul pentru buget, a replicat însă că "noi acţionăm conform reglementărilor şi legislaţiei, nu putem ţine seamă de calendarul alegerilor". Ok, să vedem ce se va decide şi, cel mai interesant, care vor fi efectele pe pieţele politice locale.

În cazul în care cele două ţări vor fi aspru sancţionate, unii observatori mizează pe crearea unei relaţii profunde de susţinere a politicilor naţionaliste şi din ce în ce mai împotriva reglementărilor europene care deja au devenit caracteristicile poziţiior guvernelor de acum de la Budapesta şi Varşovia. Cu costuri economice de acum înainte foarte evidente, dar posibil de recuperat sau compensat, în cazul Ungariei, de apropierea de Rusia care-i garantează contracte energetice extrem de avantajoase. Este însă posibil ca perspectiva izolării europene să creeze o reacţie de respingere a formulelor de guvernare din cele două ţări şi să favorizeze semnificativ mişcările de opoziţie pro-europene.

Care va fi poziţia României în cazul unui conflict deschis între Ungaria, Polonia şi instituţiile europene în cazul în care disputa de acum evoluează dramatic? Am mai întrebat acest lucru, repet întrebarea care, în contextul de acum, ar putea să-şi dovedească o actualitate complexă: votul nostru va fi de susţinere a Poloniei - aliatul nostru strategic - şi implicit a Ungariei împotriva unei decizii a Comisiei Europene care să fie supusă, în final, judecăţii de ultimă instanţă a şefilor de stat şi guvern (dacă, prin absurd, s-ar pune pe agenda unui Summit o asemenea temă, fapt care ar însemna ignorarea unei decizii a Curţii Europene de Justiţie)?

Ce ne va fi mai aproape, pachetul de bani de la Bruxelles sau solidaritatea cu principiile revoltei guvernărilor de acum de la Varşovia şi Budapesta? Sau, după obiceiul străbun, stăm şi aşteptăm să vedem cum se dau bobii şi cine-ce iese, ca apoi să facem cuvenitele jurăminte de credinţă eternă?