Politicieni şi poliţişti italieni, printre cele peste 300 de persoane arestate cu suspiciune că ar face parte din gruparea mafiotă ’Ndragheta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 300 de persoane au fost arestate in Italia pentru posibile legaturi cu Ndragheta FOTO EPA-EFE
Peste 300 de persoane au fost arestate in Italia pentru posibile legaturi cu Ndragheta FOTO EPA-EFE

Poliţia militară italiană a arestat peste 300 de persoane, inclusiv politicieni şi oficiali, pentru suspiciunea că ar face parte din gruparea mafiotă ’Ndragheta, în ceea ce este descris drept a doua cea mai mare operaţiune de acest gen din istoria ţării.

În jur de 2.500 de ofiţeri au participat la percheziţiile din oraşul calabrez Vibo Valentia, joi.

Suspecţii au fost reţinuţi pentru suspiciune de şantaj, crimă, spălare de bani sau apartenenţă la o organizaţie mafiotă.

Investigaţia a început în 2016 şi a vizat cel puţin 11 regiuni italiene, inclusiv Lombardia, Sicilia, Veneto, Toscana şi Campania. Unii suspecţi au fost urmăriţi şi arestaţi în Germania, Elveţia şi Bulgaria.

Printre cei arestaţi se numără Giancarlo Pittelli, un avocat binecunoscut din Cantanzaro şi fost membru al partidului Forza Italia al lui Silvio Berlusconi. Pittelli, care a fost şi membru al unei comisii de justiţie şi coordonator regional al partidului lui Berluconi, este acuzat de legături cu mafia.

Un fost oficial regional, un primar, un oficial al unui partid politic şi un comandant de poliţie au fost şi ei printre cei arestaţi.

„Lucrez la această anchetă de când am devenit procuror-şef în Catanzaro”, a declarat Nicola Gratteri, procuror antimafia care a condus investigaţia. „Aceasta e cea mai mare operaţiune de la procesul din Palermo”, a adăugat el, referindu-se la acţiunile demarate împotriva mafiei siciliene în Palermo, între 1986 şi 1992.

Nicola Morra, preşedintele comisiei parlamentare antimafia, a declarat: „În această seară, statul a demonstrat încă o dată capacitatea sa de a reacţiona prin desfăşurarea de personal şi echipament pentru un atac frontal direct. De astăzi, în Calabria aerul pe care îl respiraţi este mai bun. Este aer cu gust de libertate. Astăzi este o zi frumoasă pentru legalitate”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite