Ci şi ca preambulul unei iminente decizii la nivelul UE care să ducă la abandonarea proiectului ruso-german Nord Stream despre care, după cum ştiţi, încă de la început, americanii au spus că este un lucru rău fiindcă va duce inexorabil la creşterea dependenţei europene faţă de Rusia.

Uşor de spus, dar puţin mai greu de făcut. Transmiţând un mesaj agenţiilor de presă prezente la Bruxelles, în cazul acesta celor de la Reuters, un oficial al Comisiei Europene a spus că, într-adevăr, UE nu are nevoie de conducta în cauză dar că orice decizie de închidere a proiectului (realizat până acum în proporţie de peste 90%) mu poate fi luată la nivel comunitar, ci doar de responsabilii din guvernul de la Berlin. Asta chiar în condiţiile în care, luna trecută, în Parlamentul European ceruse stoparea proiectului Nord Stream2. „Pentru UE în ansamblul său, Nord Stream nu contribuie la securitatea aprovizionării...Dar stoparea proiectului actual se poate face doar în urma unei decizii la nivel naţional. Nu este ceva care poate fi hotărât la nivel european“ - a declarat în faţa europarlamentarilor din Comitetul pentru industrii Dietter Juul Jorgensen, directorul general al departamentului energie din Comisia Europeană.

Ce va decide Germania? Chestiunea interesează nu numai datorită implicaţiilor în domeniul politicii energetice a celei mai puternice economii din UE care, în varianta în care Nord Stream 2 va dubla capacitatea de transport gaze din Rusia, îşi va asigura mai mult decât auto-suficienţa în domeniu şi se va pune la adăpost pentru ceea ce se anunţă o perioadă în care vor debuta mutaţii climatice semnificative. Dar mai este o chestiune importantă, anume corelarea necesară între Statele Membre tocmai pentru a constitui o piaţă unitară în relaţiile cu sursele externe, cu o capacitate unică de negociere care, evident, devine şi argument strategic de primă mărime. Deocamdată, pe piaţa energetică europeană pare să domnească haosul şi nu există o viziune comună pentru viitor.

Complet fals.

Oricât ar fi de important, Nord Stream, asemeni tuturor proiectelor bazate pe gaze naturale, are o valoare economică limitată în măsura în care folosirea gazelor este acum văzută ca o formulă intermediară (poate de câteva decenii) înainte să înceapă să producă investiţiile de mari proporţii pe care UE le face în domeniul energiilor alternative. Spre exemplu, în cadrul GREEN DEAL, 430 miliarde Euro vor fi investiţi în tehnologiile hidrogenului „verde“, combustibil pe bază de hidrogen creat cu ajutorul energiei regenerabile în loc de combustibilul fosil. Energia folosnd hidrogenul este extrem de versatilă, poate fi folosită sub formă de gaz sau în formă lichidă şi convertită apoi în electricitate sau combustibil. În acest moment sunt produse anual 70 milioane metri cubi de hidrogen anual, folosiţi an operaţiunile de rafinare a petrolului, producţia de amoniu, de oţel, de fertilizante, în industria alimentară.

 

Proiectele în domeniu sunt din ce în ce mai mari şi mai ambiţioase, nu se mai vorbeşte despre „viitor“, ci se dau termen de producţie extrem de apropiate, aşa cum este cazul unei mega uzine „H2 Green Steel“, oţelărie descrisă drept „gigantică“ de suedezi care spun că, folosind exclusiv hidrogen „verde“ vor atinge în 2030 capacitatea de producţie standard de 5 milioane tone anual oţel de foarte înaltă calitate.

Secţia de fabricare oxigen de la uzina 2 Green Steel, amplasată în regiunea Boden-Lulea din nordul Suediei

Nu e o întâmplare. Este doar un episod dintr-o mişcare foarte amplă făcută în ţările care se pregătesc (iar asta cere o perioadă de câteva decenii) pentru a trece segmente întregi din economiile lor naţionale în noua realitate de după efectuarea saltului civilizaţional care ne stă în faţă. Giganţii petrolieri au simţit presiunea schimbării care se pregăteşte în ţările europene care contează ca motor de dezvoltare şi au trecut la treabă în consecinţă: TOTAL solicită acum subsidiile necesare pentru a construi cea mai mare fabrică din Franţa pentru producerea hidrogenului, folosind doar energia solară în absolut toate procesele de producţie. SHELL dezvoltă o serie întreagă de proiecte în domeniu, inclusiv cel a clădi (până cel mai târziu 2040) cea mai mare fabrică europeană de producţie a hidrogenului „verde“, NorthH2 în Olanda. British Petroleum a semnat în noiembrie un parteneriat cu gigantul Ørsted pentru realizarea un proiect major vizând producţia de hidrogen în Germania, ENI şi EBEL au anunţat că vor crea proiecte similare în Italia, iar la finele anului trecut responsabili britanici au anunţat că vor demara în Scoţia primul proiect din lume vizând folosirea hidrogenului „verde“ pentru încălzirea locuinţelor. AIR LIQUIDE şi SIEMENS negociază proiecte „la scară foarte mare“, semnând deja un protocol care urmăreşte „reunirea experienţelor lor în tehnologia de electroliză cu membrană pentru schimbarea de protoni“, identificând împreună fondurile europene care să sprijine marile investiţii. Un exemplu asumat în comun: proiectul Air Liquide-H2V Normandia cu capacitate de 200 MW, „unul dintre cele mai abiţioase proiecte europene în domeniu“.

Ne interesează ceva din toate astea? Europa din care spunem că facem parte are propria sa strategie în domeniu, apoi Norvegia, Germania, Franţa, Spania, Olanda. În principiu, asta înseamnă bună guvernare: capacitatea de a proiecta noi zone de câştiguri naţionale în momentul în care economia funcţionează, nu de a căuta soluţii disperate şi a te întreba în mijloc de criză, cu ingenuitatea incompetenţei, ce te vei face pentru trei luni...

Iată un exemplu de gestionare preventivă a modelului de creştere economică: teoretic, cu Nord Stream 2 la îndemână, Germania are îndeplinit dezideratul autonomiei energetice depline. Deocamdată. Dar ştie că gazele sunt o investiţie intermediară şi în două sau trei decenii, proiecţia industrială va fi bazată pe perspectiva folosirii cât mai ample de energii alternative. Drept care, fără a da un semn că abandonează proiectul Nord Stream 2, Peter Altmeier, ministrul german al economiei, a declarat că are în vedere o alianţă cu Moscova pentru producţia la scară foarte extinsă de carburant sintetic pentru alimentarea sectoarelor industriei, energiei şi transporturilor. A mai spus că au loc tratative intense cu ruşii pentru un proiect de hidrogen „verde“. Denis Manturov, ministrul rus al energiei, a adăugat că ţara sa este gata să treacă pe primul loc investiţiile în acest sector.

Nu zic să facem şi noi. Acum n-avem cu cine şi nici cu ce. Dar măcar zona de cercetare ştiinţifică şi capacitatea prospectivă să fie finanţate în speranţa unor viitoare oportunităţi. Agenda Climatică, Green Deal, nu sunt obiective ideologice, ci cadre tehnice de acţiune pe care şi România şi le-a asumat, cel puţin formal. Deci şi în consecinţă, în afară de vorbe la Summituri, noi ce vrem să facem?