Secularismul francez şi legea laicităţii a dobândit noi piloni de susţinere, după interzicerea afişării publice de către angajaţii la stat a simbolurilor religioase precum crucea şi burqa, dar care nu face decât să atace tradiţiile întregii comunităţi musulmane, nicidecum să ţintească un război în faţa cauzelor radicalizării jihadiste musulmane. Reacţiile pe scară largă ale statelor de religie islamică dar şi ale SUA au subliniat joaca de-a ucenicul vrăjitor şi ingineria socială de reformare a islamului radical încercată de Macron care riscă să afecteze exact instrumentele credibile ale luptei contra jihadismului şi terorismului, să supună produsele franceze la sancţiuni în statele musulmane şi să expună francezii ca ţinte peste tot în lume, fără a rezolva problema fundamentală a terorismului în Franţa.

Legea anti-islam, a separatismului sau a “întăririi principiilor republicane”?

 

Dezbaterile privind legea gândită iniţial pentru a combate terorismul, ulterior pentru a combate radicalizarea islamică pe care autorităţile o consideră sursa terorismului, a trecut prin diferite faze: s-a numit iniţial lege de combatere a separatismului, prin acest concept înţelegându-se segregarea de societatea franceză şi enclavizarea grupurilor de cetăţeni, apoi a devenit o lege de apărare a valorilor republicane, pentru a se dovedi, în fapt, o lege ce vizează cu preponderenţă islamul radical. Controversele au fost cu atât mai importante cu cât chiar Preşedintele Macron a spus că este vorba despre un separatism islamist, chiar dacă referirea la islam nu apare în lege sub nici o formă.

Teza şi explicaţiile din motivaţia legii se referă la “extremişti islamişti care crează comunităţi şi lansează idei care îi separă de valorile republicii franceze”. Ele se leagă de trei atacuri mortale care au avut loc în numai 4 săptămâni, după ce Franţa – ţara cu cea mai mare minoritate musulmană, peste 4 milioane de cetăţeni reprezentând 6% din populaţie – a fost deja ţinta atacurilor majore de la Charlie Hebdo şi Saint Denis-Bataclan, cu nenumărate victime. Documentul insistă asupra naraţiunii potrivit căreia “are loc o infiltrare insidioasă şi puternică la nivelul comunităţii care cangrenează fundaţiile societăţii noastre în anumite zone. Această infiltrare este, în cea mai mare parte, de inspiraţie islamistă”.

În acelaşi sens s-au pronunţat şi liderii informali ai promovării legii: Emmanuel Macron a pronunţat explicit, în discursul său din 2 octombrie, dintr-o periferie a Parisului, după decapitarea profesorului care a prezentat, la cursurile de educaţie civică, caricaturile lui Mahomed, că e vorba despre islamism radical, în timp ce premierul Jean Castex a citat, într-un interviu explicativ din Le Monde, care anunţa trimiterea miercuri, 9 decembrie, a legii în Parlament, doar motivaţii ale separatismului şi încălcării valorilor republicii venind din aceeaşi zonă, respectiv copii care refuză să se joace nu ne-musulmani sau recitând surate din Coran şi închizând ochii în clasa de muzică.

Pentru că varianta unei legi anti-islamice este inacceptabilă şi ridică probleme de constituţionalitate, autorităţile franceze au cochetat cu noţiunea de separatism, la care au renunţat chiar înaintea trimiterii în Adunarea Naţională pentru a evita criticismul şi aici. Aşa s-a ajuns la întărirea valorilor republicane, însă esenţa legii este clar împotriva cutumelor, obiceiurilor şi tradiţiilor islamice. Principalele valori republicane în discuţie care se vor apărate sunt secularismul şi libertatea de expresie, iar premierul Jean Castex a insistat asupra faptului că noua lege nu atacă libertăţile religioase, ci doar ideologia nefastă a islamismului, fiind, de fapt, "o lege a libertăţii, protecţiei şi emancipării în faţa fundamentalismului religios."

Principalele prevederi ale legii vizează şcolarizarea acasă, controlul strict al finanţărilor către moschei şi lăcaşuri de cult, combate controlul virginităţii şi poligamia- oricum interzisă explicit în Franţa – dar şi căsătoriile forţate. Pentru fiecare dimensiune, explicaţiile vin din Islam şi practici islamice: interzic retragerea din şcolile publice franceze începând cu vârsta de 3 ani pentru a evita învăţământul particular nesancţionat de stat(o variantă iniţială prevedea şi urmărirea directă a copiilor pe baza identităţii pentru a stabili că sunt la şcoală şi la ce şcoală), controlul strict al moscheilor, de la finanţare la trainingul imamilor, cu posibilitatea de a închide imediat acele instituţii care primesc subsidii de la stat şi nu respect secularismul şi valorile anunţate. Simbolurile evidente asociate unei religii sunt interzise spre a fi afişate nu numai la nivelul statului, ci şi a actorilor privaţi care sunt în relaţii contractuale cu statul francez. Doctorii pot fi condamnaţi şi să execute închisoare pentru că emit certificate de virginitate, sunt interzise permisele de rezidenţă aplicanţilor poligami şi sunt introduse pedepse dure împotriva limbajului urii în social media.

Reformarea forţată a Islamului. Iluminism Islamic?

 

Emmanuel Macron a plecat de la o problemă, cea a terorismului, a ajuns la o alta, pe baza unei premise false – terorismul e generat de radicalismul islamic – nu s-a mai uitat la motive, cauze sau studii sociologice, ci a încercat o inginerie socială care să întărească constrângerile generale împotriva Islamului şi practicanţilor religiei islamice indiferent de forma sa, combinată cu o politică de nivelare a religiei, de creare a unui islam de stat francez combinate cu iluminismul pe care să-l impună comunităţii musulmane din Franţa. Un ucenic vrăjitor, scăpat în magazinul de porţelanuri cu subtilitatea unui elefant, de unde efectul contrar al întregii sale susţineri şi schimbarea destinaţiei politicilor sale, unele lesne interpretabile drept anti-islamice în esenţa lor.

La baza legii nu apar deloc date referitoare la măsurile luate: câte cazuri de căsătorii forţate pe baza regulilor islamice există în Franţa, câţi copii abandonează cu totul şcoala publică şi preferă învăţământul neformal religios, câte certificate de virginitate au fost emise de către doctori în Franţa, cu perspectiva căsătoriei în familii musulmane. În plus, nu există nici un studiu sociologic pentru a arăta măsura în care terorismul în Franţa e generat de islamul radical şi care tip – salafismul jihadist este singura ramură ce îndeamnă la violenţă pentru a impune religia, celelalte componente ale Islamului respingând violenţa, ba chiar fiind un sprijin important pentru combaterea căderii în violenţă şi îmbrăţişării terorismului ca soluţie de către credincioşii musulmani, cum au demonstrat-o deja tehnicile de deradicalizare aplicate în Marea Britanie.

Şi la capitolul radicalizării islamice, în Franţa, chiar dacă există studii sociologice ce demonstrează cum are loc acest proces, componenta cauzelor se referă în mică măsură la religia ca atare, cât la radicalizarea din motive socio-economice şi de neacceptare în societate. Preşedintele Macron a anunţat că va exista un alt proiect pe aceste componente, dar a început cu legea anti-Islam care nu ajută deloc nici la capitolul credibilitate, cu atât mai mult unele prevederi fiind neconstituţionale.

În plus, pe dimensiunea anunţată de Macron, Franţa îşi propune crearea unui Islam iluminist de stat, care să se ocupe de integrarea comunităţii musulmane în societatea franceză. Fireşte că şi aceasta e o utopie, iar lecţiile învăţate din Turcia, Tunisia lui Ben Ali sau din alte locuri arată că Islamul şi credinţa în general îşi are propria devenire. Şi Karen Armstrong sau Joe Esposito vorbeau despre nevoia unei Reforme în Islam, dar asta nu se face dirijând scrierile şi impunându-l pe Ibn Kaldum, cum vrea Preşedintele francez, ci e o mişcare de decantare care trebuie să aibă loc în Islamul însuşi.

În plus, impunerea unei religii de stat demonetizează reprezentanţii şi clericii care se înrolează pe această direcţie, aşa cum Islamul în sine nu e unitar nici în interpretările Coranului şi a celorlalte scrieri religioase, nici în practicile sale, ci are nenumărate “Islamuri” în interiorul său, şi nu poate exista o singură abordare impusă întregii comunităţi musulmane.

Terorism, Islamism radical, laicitatea în Franţa

 

În rest, nu există nici un studiu şi nici o referire la principiul secularismului, a laicităţii şi a progresismului anti-religios francez care a făcut victime şi a stârnit reacţii şi la nivelul creştinilor practicanţi din societatea franceză, cărora li se interzice portul lanţurilor cu cruciuliţe sau a simbolisticii creştine în spaţii publice. Dezbaterea privind secularismul în aceşti termeni şi laicitatea interpretată în formule extreme, progresiste, a fost relansată, în paralel cu cele referitoare la locul islamului în societatea franceză şi cu limitele libertăţilor individuale.

Fără a mai vorbi despre asumarea de către Emmanuel Macron a posturii de apărător al libertăţii cuvântului şi a presei, cu referire directă la caricaturile lui Mohamed, considerate o blasfemie şi o injurie de către toţi practicanţii Islamului. Dacă o publicaţie satirică şi-a asumat acest gest, care răneşte şi nu ţine cont de sensibilităţile unei largi comunităţi franceze – dreptul de a umili, de a huli şi jigni – un preşedinte francez nu şi-a asumat niciodată această dovadă de impoliteţe, prost-gust, un gest ireverenţios şi gratuit. Cu atât mai mult cu cât acesta e referenţial pentru a proba laicitatea franceză şi devine componentă a valorilor apărate de actuala lege. Aici nu au fost studiate şi căutate rădăcinile motivaţiilor acţiunilor de radicalizare şi respectiv, ale atacurilor teroriste pentru a crea politici adecvate care evită aceste situaţii.

Din contra, există numeroase acuzaţii care plasează această lege în spectrul politicianist şi al calculelor meschine în perspectiva realegerii lui Macron ca preşedinte, în 2022, respectiv o glisare către dreapta şi extrema dreaptă de unde ar avea nevoie de voturi pentru a o submina pe Marine Le Pen, principala competitoare, şi a suplini plecarea reprezentanţilor de stânga din cadrul La Republique en Marche, partidul său. Criticile urmează şi alte reguli ale construirii politicilor publice de la care Emmanuel Macron şi guvernul său se abat astăzi prin această soluţie a legii de apărare a valorilor republicane.

Reacţiile au venit din întreaga lume musulmană, în frunte cu Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, devenit duşman personal al Preşedintelui Emmanuel Macron după repetatele tirade în Consiliul European. Dar şi liderii religioşi, şi cei politici musulmani au fost depăşiţi de critica şi preocupările venite de peste ocean, atât la nivel oficial cât şi public, la nivelul mass media, în care Franţa a fost criticată pentru crearea unui "mediu ostil" pentru toţi musulmanii francezi. Preşedintele Macron a negat, într-o scrisoare către redacţia Financial Times, de exemplu, că ar genera rasism împotriva musulmanilor prin noua lege, chiar dacă legile succesive ce discutau laicitatea au antrenat, ele însele, dezbateri puternice la nivelul societăţii franceze despre cât de departe ar trebui să meargă secularismul, laicitatea şi mai ales implicarea statului francez în modul de practicare a religiilor sau în impunerea neutralităţii religioase a spaţiului public prin constrângeri faţă de religii şi practicarea credinţei.

Francezii susţin, în marea lor majoritate, legea, potrivit sondajelor de opinie. Însă dacă 77% dintre francezi susţin că nu au probleme în a-şi practica religia, 44% dintre musulmanii francezi susţin că restul societăţii îi detestă profund, iar 61% dintre musulmanii care trăiesc cu venituri sub salariul minim susţin că sunt discriminaţi, ignoraţi şi trataţi ca cetăţeni francezi de rang doi. În plus, chiar Consiliul de Stat al Franţei, care consiliază Adunarea Naţională în legătură cu legile de adoptat, susţine că anumite părţi ale legii sunt neconstituţionale – ca exemplu fiind dată educaţia, limitările fiind în coliziune cu principiul libertăţii de a alege forma de educaţie care se află menţionat ca atare în Constituţia Franţei.

Greşelile ucenicului vrăjitor: ţinte false

 

Dacă e să analizăm acum pe fond situaţia legii de promovare a valorilor republicane franceze, putem spune că Emmanuel Macron se joacă cu focul, propune ţinte false şi, totodată, pierde aliaţii naturali în combaterea terorismului şi a radicalizării islamice. Nu mai vorbim despre improvizaţiile şi constructele sociale artificiale pe care le încearcă, inclusiv nivelarea societăţii franceze prin secularism şi laicitate interpretate în forme radicale precum combaterea simbolurilor purtate în public, fapt ce enervează şi alienează majoritatea credincioşilor practicanţi, de toate religiile, inclusiv zona conservatoare sau creştin democrată a societăţii franceze, şi ea îndrituită să-şi exercite libertatea de a trăi cum şi-o doreşte, de a trăi religia cum alege să o facă.

 

Ideea impunerii unui Islam iluminat de stat este o catastrofă majoră, deoarece alienează pe toţi credincioşii musulmani. Or, trebuie reţinut că opţiunile anterioare de de-radicalizare în Islam şi combaterea violenţei impusă pe linie religioasă conţine, invariabil, recursul la liderii naturali religioşi şi la imamii moderaţi, la credincioşii musulmani inclusiv conservatori dar care resping violenţa ca formă de impunere a unei forme de religie islamică. Or, când combaţi prin lege percepte ale unei întregi religii, nu ai cum să răzbeşti, subminezi zona moderată şi non-violentă în faţa credincioşilor şi-i împingi în zone radicale şi subterane.

De principiu, ideea de a combate prin lege, prin interdicţia unor practici, prin sancţiuni un asemenea fenomen cu rădăcini sociale profunde este o dovadă crasă de amatorism şi de lipsă de idei. E, de altfel, critica unanimă venită din lipsa datelor şi a studiilor la baza prezentei legi pe care, în multe puncte, nu ştii cui se adresează şi ce fenomene sunt cele sancţionate, care e întinderea lor. Dar fenomenele sociale nu se combat prin lege ci prin abordarea directă a cauzelor de natură social-economică de la baza acestor evoluţii. Ce a determinat, de la început, neacceptarea şi neintegrarea comunităţilor musulmane în societatea franceză, care a respins musulmanii sau imigranţii şi i-a împins spre enclavizare şi reguli proprii, formule de supravieţuire la limita sau dincolo de lege, respectiv a creat oportunităţi pentru propăvăduitorii violenţei, terorismului şi soluţiilor confruntaţionale.

În plus, întotdeauna este foarte sănătos ca, înainte de a da vina pe componente sociale majore, pe comunităţi întregi sau pe toţi practicanţii unei religii, să te uiţi mai întâi în oglindă şi să identifici unde au fost făcute greşelile statului care au dus la situaţia curentă. Asta pentru a nu trata întotdeauna efectele şi nu cauzele radicalizării islamice, ale terorismului şi violenţei interne din societatea franceză. Şi din punctul de vedere al practicii elaborării politicilor publice, mai întâi trebuie puse pe masă studiile cantitative, date şi fenomene sociologice, propunerile de soluţii, abia apoi elaborată o lege care să fie doar un suport, o formulă de sprijin a eforturilor de combatere a acestor tare sociale, vizând cauzele fundamentale, profunde, care au dus la aceste fenomene. Abordarea actuală pare extrem de facilă, superficială şi politicianistă, în orice caz inaplicabilă şi ineficientă.

Francezii transformaţi în ţinte la nivel global. Costuri în produsele franceze

Ba cineva ar putea spune că din contra: actuala lege crează toate premizele spre a accentua fenomenul radicalizării şi susţinerea celor mai violente forme ale islamului radical, în detrimentul variantelor mai moderate. În nici un caz o reformă artificială în Islam nu are şansa să determine schimbări majore pozitive din cauza lipsei de organicitate a reformei şi a ingerinţei externe a statului, respectiv a interdicţiilor ce vizează o categorie mult mai largă de credincioşi.

Şantierul pe care trebuie să se lanseze Franţa lui Macron este unul de regândire a ideilor identitare, al demnităţii şi libertăţii tuturor membrilor societăţii, al recunoaşterii egale ca cetăţeni francezi şi al egalităţii de tratament. Abia primele două componente ale sloganului Revoluţiei Franceze din 1789, Egalite şi Liberte pot duce, în final, la baza coeziunii societale franceze, la Fraternite. Solidaritatea şi recunoaşterea sunt componente relevate de Fukuyama ca fiind obligatorii şi semne ale evoluţiilor actuale pentru a combate generic populismul, extremismul şi naţionalismele bolnave din societăţile democratice, şi ele confruntate cu evoluţia foarte rapidă, pe alocuri explozivă, a tehnologiei care alterează şi influenţează democraţia şi politicul.

De asemenea, un studiu – fie şi nepublic, pentru uzul autorităţilor franceze – al impactului formulelor de interpretare ale separării statului de religie, ale legii laicităţii şi a locului şi rolului credinţei în societatea contemporană a secolului 21 ar fi utile. Dacă acest impact se dovedeşte negativ în zonele musulmane ale societăţii franceze? Dacă efectul formulei de interpretare actuală şi al exceselor inovaţiilor progresiste este tocmai radicalizarea, terorismul intern şi violenţa din societate?

Ca să nu mai spunem că e reprobabil ca analiza zonei credincioase practicante, a conservatorismului şi radicalismului extrem din societatea franceză să fie lăsată în mâna reprezentanţilor progresişti, laici şi seculari, ca să nu spunem a adepţilor ideologiei laicismului. În primul rând, pentru că exponenţii aceştia nu sunt pregătiţi să înţeleagă fenomenele pe care le resping ideologic şi politic de plano. Apoi pentru că nu au acces şi nu găsesc deschidere la comunităţile pe care le studiază în aceeaşi măsură ca musulmanii conservatori, de exemplu. Aici trebuie să investească Franţa, pentru a identifica resorturile profunde, cauze ale radicalizării, violenţei, terorismului şi soluţii serioase la problemele societăţii franceze de astăzi. Nu improvizaţii şi soluţii politizate, care pot crea efecte secundare mai nocive, mai grave, care să împingă mai departe spirala radicalizării şi scindării societăţii franceze.