Lecţia islandeză nu prinde la europeni

Lecţia islandeză nu prinde la europeni

În 2008, islandezii treceau printr-o situaţie întocmai precum cea care a îngenuncheat acum Ciprul: sistemul bancar se dezvoltase nenatural, era înţesat de active toxice şi ameninţa să tragă după el întreaga economie islandeză. Guvernanţii islandezi au aplicat însă o cu totul altă strategie: au lăsat băncile să intre în faliment, au majorat impozitele pentru bogaţi şi le-au scăzut pentru săraci.

Ştiri pe aceeaşi temă

Împrumutul de urgenţă luat de Cipru va fi folosit, în mare parte, pentru recapitalizarea sistemului bancar. Relaţia strânsă de codependenţă dintre guverne şi bănci a fost acutizată de criză, care a dus la transferarea riscului generat de datoriile publice prea ridicate ale statelor către sistemul bancar, cel care deţine cea mai mare parte a acestor datorii. Însă, înainte ca aceste dezechilibre să capteze toată atenţia în Grecia sau în Cipru, un alt stat din Europa a trecut printr-o criză similară, cauzată în totalitate de problemele băncilor. 
 
În octombrie 2008, Islanda devenea prima ţară europeană care intra în criză. Sistemul bancar s-a prăbuşit, trăgând după el întreaga economie naţională. Totul prin aplicarea strategiilor „de manual" pe timp de criză, spun economiştii.
 
Economia islandeză a trecut de la o contracţie de 10% în 2009 la o creştere de 3% în 2011. În 2012, creşterea economică anuală a Islandei s-a ridicat la 4,5%, reprezentând una dintre cele mai puternice rate de creştere din Europa. În ianuarie, rata naţională a şomajului se ridica la 5,8%, iar rata inflaţiei nu mai depăşeşte 6%. 
În timp ce toată lumea salva de urgenţă bancherii şi forţa populaţia să plătească pentru asta, Islanda şi-a lăsat băncile să dea faliment şi chiar a consolidat plasa de beneficii sociale.Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie
 
Dar criza Islandei nu trebuie confundată cu criza datoriilor de stat cu care se confruntă zona euro. „În timp ce Islanda s-a confruntat cu o criză bancară din cauza extinderii sectorului, Europa trece acum printr-o criză bancară cauzată de datoriile de stat", explică Jon Bjarki Bentsson, analist la banca Islandbanki. 
 
Sistem bancar cât 11 PIB-uri
 
La sfârşitul anilor '90, islandezii au decis că vor să-şi dezvolte economia cu ajutorul sistemului bancar. Zis şi făcut! S-au uitat către Elveţia şi Luxemburg, şi-au privatizat sistemul bancar şi, cu sprijin puternic din partea statului, acesta a ajuns să deţină active cu o valoare de 11 ori mai mare decât Produsul Intern Brut al ţării. 
 
Au „uitat" însă să organizeze şi un sistem eficient de reglementare, iar asta i-a costat, în final, întregul sistem. Băncile s-au afundat într-un vârtej de practici neortodoxe, împrumutându-se masiv una pe alta. Instituţiile financiare din UE rămâneau reticente faţă de grupurile bancare islandeze, aşa că acestea din urmă au început să se confrunte cu o lipsă acută de lichidităţi.
 
Atunci au început să ofere unele dintre cele mai ridicate dobânzi din Europa (de până la 10%) pentru a atrage cât mai multe depozite personale. 400.000 de cetăţeni britanici şi olandezi şi-au deschis conturi de economii la Icesave, cea mai mare bancă a ţării.
 
Dezechilibrele din sistemul islandez erau însă atât de mari încât, la doar câteva săptămâni după ce gigantul bancar american Lehman Brothers a intrat în faliment, principalele trei bănci din ţară au ajuns în pragul colapsului şi au fost naţionalizate.
 
Guvernul de la Reykjavik a preferat să lase băncile să intre în faliment şi să nu-şi plătească datoriile decât să le salveze cu banii contribuabililor. Însă, odată cu băncile s-a prăbuşit şi moneda naţională, coroana islandeză. 
 
Cum mica insulă din Atlantic se bazează pe importuri pentru aproape toate bunurile - de la alimente la materiale de construcţii - toate preţurile au explodat. Inflaţia a atins un prag-record de 17,1% în noiembrie 2008. Mai mult, cum populaţia fusese încurajată să se împrumute (mai ales în valută), islandezii s-au trezit peste noapte cu credite de două sau chiar de trei ori mai mari. Din cauza creditelor, multe firme au intrat în faliment. Rata şomajului a crescut, salariile au scăzut, veniturile statului s-au redus şi cheltuielile cu beneficiile sociale au crescut. 
 
Împrumut fără condiţiile FMI
 
A urmat apoi un împrumut de urgenţă de la FMI în valoare de 2,1 miliarde de dolari, care a mers exclusiv către controlarea cursului. Politicienii au decis să permită o depreciere controlată a coroanei. În acelaşi timp, aceştia au hotărât să ridice un zid de protecţie în jurul beneficiilor sociale, care nu au fost afectate de măsurile de austeritate. Totodată, taxele şi impozitele au fost micşorate pentru cei cu venituri mici şi majorate pentru cei cu venituri ridicate. 
 
Pentru că banii de la FMI au mers exclusiv către controlarea cursului, creditorul internaţional n-a avut niciun cuvânt de spus în strategia anticriză a guvernului. 
 
Între timp, strategia de ieşire din criză pare să dea roade. Deprecierea masivă a coroanei a ajutat Reykjavik să devină acum unul dintre cele mai aglomerate oraşe europene, notează jurnaliştii BBC. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: