Fără să se fi obosit vreodată să urmeze un parcurs normal de studii (a abandonat şcoala înainte de a-şi da bacalaureatul), s-a bazat doar pe capacitatea sa extraordinară de a convinge oamenii de justeţea unui ideal, pe puterea unui uriaş magnetism personal folosit în beneficiul unei idei : construcţia edificiului european. Principiul cu care şi-a început cariera politică în 1916 a rămas mereu acelaşi: punerea în comun a resurselor între naţiuni pentru a genera o capacitate mai mare de lucru, debutul pledoariei sale fiind cooperarea economică între trupele aliate. La Conferinţa de pace de la Paris, Monnet era asistentul ministrului francez al comerţului şi industriilor, Etienne Clementel care a propus „o nouă ordine economică” bazată pe cooperarea europeană…

 Oricine are ambiţie. Problema este dacă ambiţia este să fii ceva sau să faci ceva.

 Jean Monnet  

La 21 de ani, devine Secretar General adjunct al Ligii Naţiunilor de unde îşi va da demisia după doi ani, deziluzionat de imobilismul şi indecizia de care dădea dovadă organizaţia. Devine un om de afaceri foarte prosper, se implică în acţiunea de revigorare economică a ţărilor din Europa central şi de est,  contribuind direct la stabilizarea zlotului polonez în 1927 şi a leului românesc în 1928.  Fondează câteva bănci, merge în China la invitaţia lui Chian Kai Shek pentru a consilia în procesul de reconstrucţie al căilor ferate. În 1939 ajunge la Washington unde devine consilier al Preşedintelui Roosvelt, fiind la originea deciziei SUA de a lansa VICTORY PROGRAM, masivul program de înarmare care a marcat de fapt intrarea ţării în război. Contribuţie recunoscută de marele economist britanic Keynes care a afirmat că Monnet a reuşit să scurteze răboiul mondial cu un an de zile…

În 1943, devine membru al Comitetului Naţional de Eliberare francez, declarând pe data de 5 august că „Nu va fi pace în Europa dacă statele se vor reface pe baza suveranităţii lor naţionale, cu implicaţiile cunoscute în politică şi protecţionism economic…Statele din Europa nu sunt îndeajuns de puternice pentru a garanta prosperitatea necesară şi dezvoltarea socială pentru popoarele lor.  Iată de ce statele europene trebuie să se constituie într-o federaţie sau o entitate europeană care să le aducă împreună în cadrul unei construcţii economice comune” .

Fidel acestui crez, imediat după război, concepe structura primei entităţi a unei asemenea Europe Unite, Comunitatea oţelului şi cărbunelui, cea care avea să se transforme în Comunitatea Economică Europeană, apoi în Uniunea Europeană de azi.

Pe 9 mai 1950, Robert Schuman avea să citească un discurs istoric, pregătit de Jean Monnet, în care se anunţa această primă mare construcţie europeană:

Prin intermediul consolidării producţiei economice de bază şi instituirea unei noi Înalte Autorităţi ale cărei decizii vor fi obligatorii pentru Germania, Franţa şi celelalte ţări care se vor alătura, această propunere reprezintă primul pas concret către o Federaţie Europeană, absolut obligatorie pentru păstrarea păcii”.

Ideea unui continent stabilizat prin garanţia succesului construcţiei economice comune s-a dovedit realist, fapt demonstrat fie şi numai de faptul că ţările membre ale UE nu au mai cunoscut război în spaţiul european…UE a devenit primul mare actor economic al planetei, fiind acum într-un moment esenţial în care trebuie să se decidă dacă intră sau nu în faza finală a proiectului acestei construcţii commune, cel care să ducă în final la apariţia unei structuri statale commune.

Continuaţi! Continuaţi, căci nu există alt viitor pentru poparele Europei decât în Uniune!” spunea Monnet, mesaj reluat şi azi de mulţi dintre liderii politici europeni, în speranţa că tendinţele separatiste sau mesajele anti-europene nu vor reuşi să distrugă o construcţie care a asigurat, cel puţin până acum, un nivel fără precedent de prosperitate, cel pe care s-au clădit Statele Bunăstării….Se va putea oare? Mulţi sunt sceptici, din ce în ce mai sceptici din cauza unei crize economice şi sociale fără precedent în care măsurile de austeritate au afectat profund încrederea în visul european. Pe de altă parte, aşa cum afirma Jean Monnet, “populaţia va accepta schimbările doar de nevoie, identificând necesitatea doar pe timp de criză”.

Este criză, dar unde este Jean Monnet?