INFOGRAFIE Europarlamentare. Europenii din 21 de ţări îşi aleg astăzi eurodeputaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
europarlamentare

Cetăţenii din 21 de state membre al Uniunii Europene, înclusiv din România,  votează duminică pentru a-şi alege reprezentanţii în Parlamentul European.

Grecia, Ungaria, Bulgaria, România şi Lituania au fost primele ţări care şi-au deschis secţiile de votare, la ora 4.00 GMT (7.00, ora României).

Scrutinul a avut deja loc în alte şapte ţări, începând de joi, inclusiv în Regatul Unit, care s-a resemnat să-l organizeze în ultimul moment, după o nouă amânare a Brexitului până cel mai târziu la 31 octombrie.

Aproximativ 427 de milioane de europeni se află la vârsta participării la vot şi sunt chemaşi la urne să aleagă, pe o perioadă de cinci ani, cei 751 de membri ai PE - o adunarea care şi-a sporit treptat puterile, dar a cărei alegere este marcată, în general, de o slabă prezenţă la urne (42,6% în 2014).

Rezultatele din Franţa şi Italia sunt cele mai aşteptate.

În Regatul Unit, care a deschis balul alegerilor joi, partidul eurofobului Nigel Farage este creditat pe primul loc, exploatând incapacitatea premierului Theresa May de a concretiza divorţul cu UE. Conducătoarea conservatoare a plătit preţul, anunţându-şi demisia vineri.

Olandezii, care au votat şi ei tot joi, au creat prima surpriză, printr-un avans, potrivit sondajelor, al laburisştilor (PvdA) conduşi de către Frans Timmermans, actualul număr doi în Comisia Europeană (CE).

Alte sondaje, efectuate în Irlanda, au arăta că Partidul Verde a ieşit în evidenţă. Îngrijorările apărute în Blocul comunitar, privind schimbările climatice, i-ar putea ajuta pe aceştia şi ar putea duce la reglementări mai stricte pentru industrii.

Social-democratul, un candidat la succesiunea lui Jean-Claude Juncker (PPE, dreapta) la conducerea CE, ar devansa liberalii (VVD) şi populiştii (FvD), care erau totuşi aşteptaţi în forţă.

Liga ministrului italian de Interne Matteo Salvini ar urma să fie unul dintre marii câştigători în mandate în alegeri. Liderul italian, purtat de discursul său antimigraţie, a postat sâmbătă o înregistrare video pe Twitter însoţită de mesajul ”Nu Eurabiei”.

În ceea ce priveşte formaţiunea de extremă dreapta din Franţa condusă de Marine Le Pen este creditată pe primul loc în intenţiile de vot în Franţa, urmată de lista preşedintelui Emmanuel Macron.

PPE şi social-democraţii (S&D) ar urma să rămână principalele formaţiuni în hemiciclul european. Însă aceste alegeri ar urma să marcheze sfârşitul capacităţii lor de a forma doar ele o majoritate cu scopul de a adipta proiecte legislative.

Liberalii (ALDE) speră să devină a treia forţă în PE, în baza unei alianţe cu viitorii macronişti. Verzii speră şi ei să devină un interlocutor indispensabil în acest peisaj politic care se anunţă mai fragmentat ca niciodată.

Această recompunere politică va fi determinantă în cursa în vederea posturilor-cheie în instituţiile europene. Mai ales în privinţa succesorului lui Jean-Claude Juncker, membru al PPE, la şefia Comisiei.

”Nimeni nu va putea să devină preşedinte al Comisiei fără să aibă susţinerea a cel puţin 376 din cei 751 de deputaţi europeni”, a subliniat un purtător de cuvânt al PE, Jaume Duch.

Şefii de stat şi de guverne se întâlnesc încă de marţi într-un summit pentru a discuta despre viitoarele nominalizări.

   Primele rezultate începând cu ora 19.00

Parlamentul European va publica primele estimări naţionale începând cu ora 18:00 (19:00 ora României), iar prima estimare a componenţei noului Parlament după ora 20:15 (21:15 ora României), în funcţie de informaţiile naţionale disponibile.

Primele estimări care vor include şi rezultate oficiale provizorii la nivel european sunt aşteptate în jurul orei 21:15 GMT (0:15 ora României), urmând să fie actualizate pe măsură ce rezultatele vor fi transmise de autorităţile naţionale.

Pe un ecran uriaş amplasat în Hemiciclul Parlamentului European, locul unde cei 751 de eurodeputaţi dezbat şi votează şi care duminică este transformat într-un imens centru de presă, vor fi proiectate estimările voturilor din ţările membre pe tot parcursul serii şi nopţii, informează legislativul Uniunii Europene, într-un comunicat de presă. Aici vor fi prezenţi liderii grupurilor politice şi candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene care vor reacţiona la rezultate.

În urma voturilor exprimate în cele patru zile ale procesului electoral vor fi aleşi 751 eurodeputaţi care îşi vor reprezenta ţările la nivelul UE până în 2024. România este acum reprezentată în legislativul UE de 32 de parlamentari, iar în cazul ieşirii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, va fi reprezentată de 33 de eurodeputaţi.

Grafic europarlamentare
Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite