În cauză, între altele, e scabroasa recidivă intelectuală a unor gânditori şi scriitori de stânga germani. Câţiva intelectuali publici progresişti (şi, ca de obicei, în bună parte antiamericani şi antisionişti) ai Germaniei s-au grăbit zilele trecute să semneze o scrisoare deschisă publicată de săptămânalul german Die Zeit, sub titlul imperativ de ”Armistiţiu acum”.

Misiva e o mostră tipică de propagandă deşteaptă. Textul ei reia revendicări în fond putiniste mai vechi, împachetate, ca de obicei, în formule sugerând o imaginară ”grijă pentru pace” şi meditaţii menite, chipurile, să ”dea diplomaţiei o şansă”.

Scrisoarea se axează pe susţinerea principalei idei a agitpropului Kremlinului în Europa şi Statele Unite: să nu se prelungească ”iresponsabil” şi primejdios războiul, dându-i-se Ucrainei arme.

E vorba, nota bene, de instrumentele necesare spre a se apăra unei ţări agresate şi supuse rapturilor teritoriale repetate, precum şi unei tentative de genocid. Până acum, Ucrainei, care nu le are în arsenalele proprii, nu i s-au dat din Vest arme în cantitate suficientă şi de o calitate adecvată ca să oprească succesele militare ruseşti din estul Ucrainei şi să răstoarne mersul războiului.

Semnatarii scrisorii pretind că n-ar vrea să dicteze nimănui nimic (nici Ucrainei să accepte cuceririle Rusiei). Dar exact asta fac. Pentru că solicită Occidentului ”să realizeze” că recucerirea de către ucraineni a teritoriului capturat de cotropitorii ruşi ar fi păsamite ”nerealistă” şi periculoasă.

Vestul ar trebui deci să-şi calibreze astfel sancţiunile şi exporturile de arme încât să obţină un ”armistiţiu acum”. Inutil de precizat că ”armistiţiul acum” ar însemna victoria Rusiei, consfinţirea rapturilor ei teritoriale şi îngroparea unei ordini mondiale bazate pe drept internaţional. Dar atât pot gânditorii stângii neocomuniste, neomarxiste şi postmoderne din Occident. Să întărească şi să sporească nedreptatea împărţirii inechitabile a arsenalelor, care avantajează net Rusia colonialistă, fascistă şi neoimperialistă, prin revendicări de sistare chiar şi a exportului de arme cu ţârâita, practicat de guverne apusene grav alăturea cu drumul, în această privinţă, precum cel german. Care nu pare în stare să se desprindă efectiv de pro-rusismul său îndelungat şi parcă inconturnabil.

Ca şi cum aceşti intelectuali publici ar fi complet naivi. Sau demenţi. Ca şi cum n-ar şti că Rusia e un imperiu terorist. Care a profitat din plin (în cucerirea Luganskului) de rezervele sale mari de arme. Sau, cum scrie ziarul britanic The Times, ”de industria sa mai mare de armament, cu fabrici de muniţie lucrând la turaţie maximă”, decât ale Ucrainei, ca şi de ”superioritatea artileriei” ruseşti.

Ca şi cum intelectualii publici cu pricina n-ar avea habar că ”Ucraina depinde total de generozitatea guvernelor străine în materie de procurare a armamentului de ultimă generaţie necesar”, după cum notează acelaşi cotidian londonez. Or, filosofii, gazetarii, juriştii germani numai naivi nu sunt.

Ori dezinformaţi. Ei ştiu bine ce solicită. Infamia lor e clară: vor să pună statul agresat în genunchi, astfel încât să fie silit să cerşească pacea. Una, în fapt imposibilă, pentru că Rusia nu pacea o vrea, ci imperiul şi anularea orientării spre vest a ucrainenilor, deci, înghiţirea întregii Ucraine.

Ce mai vor? Să silească statul cotropit să trateze din genunchi, frământându-şi căciula în mână în faţa unui ţar kaghebist, pe care-l iubesc probabil nespus în virtutea faptului că, în calitate de fost poliţist politic comunist, e produsul raiului muncitorilor şi ţăranilor care a fost cândva Uniunea Sovietică. O Uniune, pe care a o idolatriza marxist le-a fost multora din aceşti inşi duşi cu capul religia tinereţii.

Nu mai puţin îl adoră pe liderul fascist de la Kremlin extremiştii de dreapta şi fundamentaliştii creştini. Şi discursul lor e doldora de cuvinte de pace picurate, ca mierea, în urechile credulilor, ca să-i determine să aprecieze drept admisibilă ideea că responsabili pentru varsările de sânge ar fi nu agresorii ruşi, ci ucrainenii care-şi apără de asasini, violatori şi jefuitori nevoile şi neamul.

Şi ei ştiu, cu o expertiză impecabilă, egală cu a extremiştilor de stânga, să-i atribuie neobosit victimei mereu terorizate de sadicul şi sângerosul mafiot criminal întreaga vină pentru crimele făptaşului, mai ales dacă nevinovatul agresat îndrăzneşte să aibă curajul, demnitatea şi înţelepciunea de a se apăra.

Ce li se cuvine acestor intelectuali, cărora li se potriveşte de minune vorba lui Julien Benda despre ”trădarea cărturarilor”? Oprobriul veşnic. Şi, în măsura în care le reproduc ideile infecte, boicotul cărţilor lor.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle