Hollande vrea ca postul de premier să fie desfiinţat, iar Parlamentul să aibă puteri apropiate celor ale Congresului american

Hollande vrea ca postul de premier să fie desfiinţat, iar Parlamentul să aibă puteri apropiate celor ale Congresului american

Francois Hollande

Fostul preşedinte socialist François Hollande a pledat joi, cu ocazia marcării a 60 de ani de la adoptarea Constituţiei celei de-a V-a Republici, în favoarea desfiinţării postului de premier, cu scopul de a avea un singur ”şef de Executiv”, şi în favoarea dotării Parlamentului cu puteri apropiate Congresului american, relatează Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Există acest personaj, premierul, despre care nu ştim încă dacă este şeful majorităţii (...) sau (dacă) este un colaborator - acesta este cuvântul pe care l-a folosit Nicolas Sarkozy pentru a-l cataloga, la vremea respectivă, pe François Fillon”, a declarat fostul şef al statului la televiziunea Public Sénat.
 
 ”Eu consider că este necesar să mergem până la capăt: preşedintele Republicii trebuie să fie singurul şef al Executivului, deci să nu mai avem premier, să nu mai avem responsabilitate în faţa Parlamentului, să nu mai avem dreptul de dizolvare de către preşedintele Republicii a Adunării Naţionale”, a adăugat el.
 
În vederea evitării unei ”hiperpreşedinţii”, este necesar ”să existe un Parlament care să semene în multe privinţe cu puterea Congresului american (...) şi un preşedinte al Republicii ales pe cinci ani care trebuie să-şi îndeplinească mandatul şi care să fie neapărat şeful majorităţii”.
 
”Hiperpreşedinţia” ”nu este legată de Constituţia actuală”, ci de un ”parlament prea slab” şi de această ”diarhie în cadrul Executivului”, a apreciat el.
 
Intrată în vigoare la 4 octombrie 1958, Constituţia celei de-a V-a Republici a fost revizuită de 24 de ori în cei 60 de ani de când există.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările