Germania. Creştin-democraţii Angelei Merkel, pe primul loc la alegerile regionale din landul Hessa. Verzii, umăr la umăr cu social-democraţii

Germania. Creştin-democraţii Angelei Merkel, pe primul loc la alegerile regionale din landul Hessa. Verzii, umăr la umăr cu social-democraţii

Angela Merkel, cancelarul federal al Germaniei Foto: EPA/EFE

Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a cancelarului federal german Angela Merkel s-a clasat pe primul loc la alegerile regionale din landul Hessa (Hessen), potrivit exit-poll-urilor prezentate imediat după închiderea urnelor. Scorul înregistrat de CDU este însă cu peste 10% mai mic faţă de cel obţinut în 2013.

Potrivit prognozelor prezentate de postul ARD la ora 18.00 (19.00, ora României), CDU a obţinut 28% din sufragii, cu 10,3% mai puţin faţă de 2013.
 
În acest timp, Partidul Social-Democrat (SPD) a întrunit 20% din opţiuni. Şi în acest caz se înregistrează o scădere semnificativă. Social-democraţii au pierdut 10,7% faţă de 2013.
 
Marii câştigători sunt consideraţi Verzii (Grüne). Chiar dacă se află pe locul trei, cu 19,5%, ei au înregistrat un avans de 8,4% faţă de alegerile precedente.
 
Stânga (Die Linke) a înregistrat 6,5% (+1,3%), iar Partidul Liber Democrat (FDP) a obţinut 7,5% (+2,5%).
 
Formaţiunea de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a întrunit 12% din opţiuni (+7,9%). 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: