După 25 de ani: „Ce-i de făcut?“
0
Tema Forumului Central European 2014 l-a inspirat pe Franz Karl Prüller, membru al Consiliului de Administraţie al Fundaţiei ERSTE, să reflecteze asupra celor 25 de ani care au trecut de la Revoluţia de Catifea, precum şi asupra situaţiei actuale din Europa şi din lume:
În 2014, marcăm mai multe aniversări, centenarul Primului Război Mondial fiind cu siguranţă cea mai importantă. De-a lungul acestui an, noi – ca europeni – am comemorat diferite momente istorice şi, în acelaşi timp, am asistat la noi lecţii tragice ale istoriei. Mă refer la ceea ce se întâmplă în imediata noastră vecinătate – Ucraina şi Siria – unde, de mai multe luni, au loc conflicte sângeroase. De asemenea, evenimentele din Bosnia şi Herţegovina, Ungaria şi unele ţări din vestul continentului, mai puţin sângeroase, dar la fel de tulburătoare, pun sub semnul întrebării încrederea noastră în validitatea societăţilor democratice, deschise şi liberale în care trăim.
Recent s-au împlinit 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului în 1989 – un eveniment care a simbolizat un nou început, nu doar pentru Germania de Est, ci pentru toată Europa şi întreaga lume, o perioadă de tranziţie către mai multă libertate, către mai multe societăţi drepte şi către prosperitate economică. Deşi a fost un proces adeseori dureros, acesta a fost încununat în urmă cu 10 ani, prin aderarea la UE a zece noi state, în special din fostele ţări socialiste ale continentului nostru.
Nu toate zonele Europei au avut ocazia să treacă prin acest proces în mod paşnic, evenimentele din fosta Iugoslavie culminând cu genocidul de la Srebrenica, în urmă cu 19 ani – cea mai gravă atrocitate pe teritoriul european, de la Holocaust încoace.
Tema celui de-al şaselea Forum Central European, „Noi şi Ceilalţi”, care a avut loc la Bratislava în perioada 14-17 noiembrie, m-a inspirat să rememorez unele amintiri, pozitive sau mai puţin pozitive, din trecutul nostru comun.
După părerea mea, anul 2014 reflectă multe dintre ambiguităţile Europei despre „Noi” şi „Ceilalţi”. Aceste ambiguităţi nu au fost în atenţia publicului de ceva timp: nici pentru mediul academic, nici pentru politicieni sau mediul economic, nici pentru noi, reprezentanţii societăţii civile. În ultimii 20 de ani doar o mână de oameni s-au adunat la evenimente precum Forumul Central European, pentru a aminti de ambiguităţile Europei, de ceea ce scriitoarea ucraineană Oksana Zabuzhko numeşte „secretele abandonate ale istoriei”: fragmente din memoria noastră colectivă şi individuală, multe datând din epoca socialistă, dar unele chiar de acum câteva secole. Le-aş numi fantomele zidului Berlinului, fantome care le vorbesc celor nedreptăţiţi despre injustiţii şi brutalităţi suferite de-a lungul secolelor, de oportunităţi ratate sau suprimate de către imperialiştii economici, de o siguranţă socială, culturală şi economică erodată şi ameninţată de cei consideraţi „outsideri”, fie ei romi, evrei, imigranţi, minorităţi sexuale sau oricine altcineva pe care se poate da vina, inclusiv politicieni corupţi.
La 25 de ani după căderea Zidului Berlinului, construim din nou ziduri, unele fizice, cum se întâmplă în oraşe din Slovacia, Republica Cehă, România, cu scopul de a „ţine afară” romii, iar altele prin ceea ce gândim şi ceea ce facem împotriva oamenilor disperaţi să găsească adăpost şi speranţă în Europa, precum şi împotriva celor pe care îi percepem ca „necorespunzători” ideilor şi valorilor europene, împotriva celor care, în contextul tensiunilor politice şi economice din jurul Ucrainei sau Turciei, sunt etichetaţi rapid drept „neeuropeni”.
Anul trecut în cadrul celei de-a zecea aniversări a organizaţiei tranzit, am colaborat cu un grup de artişti care se numeşte Chto Delat – rusescul pentru „Ce-i de făcut?”. Numele provine dintr-o carte scrisă acum 150 de ani de un cetăţean al unei ţări care este considerată astăzi din nou ca făcând parte din rândul „celorlalţi”, mai degrabă decât din „al nostru”. Autorul, Nicolai Chernyshevsky, a scris despre modul în care oamenii cu idealuri pot schimba lumea prin paşi mici. Dostoievski îl considera naiv, dar Lenin a fost atât de impresionat încât şi-a numit la fel lucrarea sa principală despre realizarea revoluţiei – Chto Delat.
Este timpul să ne întrebăm din nou: „Ce-i de făcut?”, pentru a ne conecta cu cei din societăţile noastre care refuză să privească lumea în alb şi negru şi care pot distinge existenţa lui „noi” în „ceilalţi” şi viceversa.
„Chto Delat?”, „Ce-i de făcut?” atunci când ne uităm la evenimentele tragice din Estul Ucrainei, la trezirile naţionaliste din Balcani, la structurile democratice fragile şi la creşterea extremismului în multe locuri din Europa? Cum să interzici „fantomele” trecutului, din ce în ce mai prezente, provenite din Războiul Rece şi din resentimentele chiar mai vechi faţă de Rusia, sau temerile legate de un „Islam” văzut ca ameninţare, câtă vreme sunt amintite evenimente din 1389 sau 1683, iar atrocităţile ISIS au loc chiar în faţa ochilor noştri? Mulţi vor fi de acord cu profesorul Timothy Snyder, un vechi prieten al Forumului Central European, care a declarat că ceea ce se întâmplă în Ucraina marchează începutul unei noi ere pentru toată Europa. El vorbeşte de un timp marcat nu doar de actualizarea unor vechi diviziuni între „Noi” şi „Ceilalţi”, dar mai ales de îndoielile cu privire la înţelegerea fundamentală a ceea ce este democraţia.
Sunt oameni care mor înecaţi în Marea Mediterană, sunt oameni care mor ucişi lângă graniţele Ucrainei şi ale Turciei. Iar Europa pare neputincioasă în oprirea acestor atrocităţi.
De ce suntem atât de slabi? Oare cetăţenii noştri şi-au pierdut încrederea în liderii aleşi în mod democratic sau poate că cel mai mare proiect de consolidare a păcii în lume şi-a pierdut farmecul? Sau oare este exact opusul: poate politicienii nu mai au încredere în NOI, CETĂŢENII? Şi, prin urmare, nu au curajul de a ne adresa nouă provocările? Se tem politicienii că nu vom fi alături de ei în această luptă? Jean-Claude Junker a pus această problemă foarte succint: ştim ce avem de făcut, dar nu ştim cum am putea fi realeşi ulterior; acest lucru trădează o neîncredere profundă a politicianului în maturitatea şi sinceritatea cetăţenilor.
Ce este de făcut în aşa fel încât vechile „fantome” şi noile prejudecăţi să nu ne acapareze minţile, la 100 de ani de la dispariţia vechii ordini europene, la 75 ani după cel mai devastator război – o consecinţă directă a războiului ce l-a precedat, la 70 ani după începutul a ceea ce am numit Războiul Rece între Est şi Vest, dar, de asemenea, la 625 ani de la bătălia de la Kosovo Polje sau la doar 330 ani de la asediul Vienei?
Istoria cântăreşte greu pe umerii celor conştienţi de ea, dar va avea consecinţe mai grave pentru cei care o ignoră. Aşa cum spunea Aldous Huxley: „Cea mai importantă dintre toate lecţiile istoriei este aceea că oamenii nu învaţă foarte mult din lecţiile istoriei". Noi, care suntem conştienţi de acest dicton, avem responsabilitatea de a ajuta să prevenim repetarea istoriei şi de a-i aduce împreună pe toţi cei care doresc să aibă o contribuţie în acest sens.
La Fundaţia ERSTE, avem convingerea că parteneriate puternice în societatea civilă pot garanta că cel puţin unele dintre lecţiile istoriei nu vor fi uitate, astfel încât „fantomele” hidoase ale Zidului Berlinului să fie alungate. Precum a declarat recent Abby Martin – moderatoare la Russia Today, care ar putea fi percepută ca fiind de partea „Celorlalţi”: „Până nu ne dăm seama cât de inutil este să construim ziduri, nu vom fi capabili să construim punţi!”
Articol semnat de Franz Karl Prüller, membru în Consiliul de Conducere al Fundaţiei ERSTE din 2012. Anterior a ocupat poziţia de Director al Programului de Dezvoltare Socială, punând un focus special pe proiectele de social banking şi antreprenoriat social.
Se încarcă comentariile...
