Comisia Europeană solicită statelor membre să-i primească pe afganii aflaţi în „pericol imediat“: „Trebuie să ne intensificăm sprijinul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Talibanii au întrerupt violent un protest în estul Afganistanului, ucigând cel puţin 3 persoane. FOTO:  AFP
Talibanii au întrerupt violent un protest în estul Afganistanului, ucigând cel puţin 3 persoane. FOTO:  AFP

Statele membre UE trebuie să primească persoanele din Afganistan care sunt „în pericol imediat”, precum jurnaliştii, personalul ONG-urilor şi avocaţii drepturilor omului, în special femeile, a declarat comisarul pentru afaceri interne Ylva Johansson. Comisia Europeană poate oferi sprijin financiar suplimentar la necesitate.

„Comisia Europeană urmăreşte ultimele evoluţii din Afganistan iar îngrijorările cresc. Astăzi, am împărtăşit cu miniştrii de Interne ai UE preocupările mele cu privire la situaţia extrem de gravă şi dificilă şi punctul meu de vedere cu privire la măsurile ce vor urma. Evacuarea personalului UE şi a cetăţenilor şi a personalului local care au lucrat cu UE şi statele membre din Afganistan este o prioritate imediată, (...) care este în desfăşurare în circumstanţe foarte dificile”, a spus comisarul pentru afaceri interne Ylva Johansson într-un comunicat.

Comisarul European adeclarat de asemenea că este recunoscătoare statelor membre implicate în procesul de evacuare şi ajutorare a afganilor.

„Sunt recunoscătoare statelor membre pentru angajamentul lor de a acorda vize personalului şi familiilor acestora şi pentru oferirea de locuri în avioanele care pleacă din Afganistan. Comisia este pregătită să coordoneze toate acţiunile necesare pentru ca aceştia să îşi găsească o nouă casă. Instabilitatea din Afganistan va duce probabil la creşterea presiunii migratorii. Prin urmare, ne pregătim pentru toate scenariile”, adăugat comisarul european, conform sursei citate.

În conformitate cu noul Pact privind migraţia şi azilul, marţi a fost convocată o reuniune de urgentă a reţelei Blueprint în cadrul căreia s-a discutat cu statele membre şi agenţiile UE despre posibilele evoluţii şi nivelul pregătirii.

Ylva Johansson: „Nu putem abandona persoanele aflate în pericol imediat în Afganistan”

„Nu ar trebui să aşteptăm până când oamenii ajung la frontierele externe ale Uniunii Europene. Aceasta nu este o soluţie. Ar trebui să împiedicăm oamenii să se îndrepte spre Uniunea Europeană prin rute nesigure, neregulate şi necontrolate, conduse de contrabandişti. În acelaşi timp, nu putem abandona persoanele aflate în pericol imediat în Afganistan. Jurnaliştii, personalul ONG-urilor şi avocaţii drepturilor omului din Afganistan se numără printre cei mai expuşi riscului, în special femeile.

  

Ar trebui să lucrăm îndeaproape cu ţările din regiune şi să fim pregătiţi să le oferim asistenţa umanitară şi pentru dezvoltare necesară. Trebuie să ne intensificăm sprijinul pe măsură ce situaţia evoluează. UE este angajată şi susţine programe legate de strămutarea forţată a afganilor de mulţi ani, în Afganistan şi în ţările vecine (în special Iran şi Pakistan)”, a mai spus comisarul European.

Comisarul european a solicitat statelor membre„ să îşi intensifice angajamentul în ceea ce priveşte relocarea, să crească cotele de reinstalare” pentru a-i ajuta pe cei evacuaţi din Afganistan. Şi potrivit sursei citate, Comisia Europeană va oferi sprijin financial suplimentar la necesitate.

„Pentru mine, este foarte clar că femeile şi fetele afgane se află într-o situaţie periculoasă: prioritizarea relocării în faţa rutelor neregulate are, de asemenea, o dimensiune clară de gen. Din nou, Comisia este gata să contribuie la coordonarea dintre statele membre şi să ofere sprijinul financiar suplimentar necesar pentru această importantă direcţie de lucru”, a declarat comisarul european.

Comisarul euroopean  adeclarat de asemenea că situaţia din Afganistan „reprezintă o provocare globală” şi este necesar ca toate statele să acţioneze împreună.

„UE va continua, de asemenea, să joace un rol de lider în sprijinirea refugiaţilor afgani din regiune. Ne vom folosi rolul de preşedinte al Grupului de bază al Strategiei de soluţionare pentru refugiaţii afgani şi al Platformei sale de sprijin în 2021 pentru a consolida răspunsul comunităţii internaţionale la situaţia refugiaţilor afgani din regiune şi, în consecinţă, pentru a stimula angajamentele politice, financiare şi materiale în jurul dimensiunii regionale a strămutării afgane.. Situaţia care evoluează rapid în Afganistan reprezintă o provocare globală, motiv pentru care trebuie să acţionăm împreună”, a mai spus comisarul euroapean conform sursei citate.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite