Cel mai iubit dintre pământeni merge la Madrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nume sonore ale filmului românesc vor fi prezente săptămâna aceasta în Madrid. Românii din Comunitatea Madrid şi nu numai, sunt invitaţi zilele acestea să participe la vizionarea

Nume sonore ale filmului românesc vor fi prezente săptămâna aceasta în Madrid. Românii din Comunitatea Madrid şi nu numai, sunt invitaţi zilele acestea să participe la vizionarea filmului "Cel mai iubit dintre pământeni", nici mai mult nici mai puţin decât în compania protagoniştilor. Evenimentul este organizat de Centrul Hispano-Român din Alcala de Henares şi are ca scop integrarea românilor şi a culturii româneşti în societatea spaniolă.

Evenimentul va fi prezentat de Directorul Şerban Marinescu, interpreţii Maia Morgenstein, Dorel Vişan şi Mircea Albulescu.

Filmul lui Şerban Marinescu, "Cel mai iubit dintre pământeni", realizat în perioada 1992-1993, este prima producţie românească finanţată 100 % din capital privat. Investiţia totală a fost de 250.000 de dolari şi a fost suportată integral de SC Electronum.

Pelicula, dupa romanul cu acelaşi nume de Marin Preda, reconstituie cu măiestrie o parte a istoriei româneşti. Petrini, filozof de profesie, e ridicat de Securitate din paşnicul său cămin şi supus anchetei, din cauza unei scrisori interceptate pe care unul dintre foştii săi colegi de faculatate o încheia cu un banc stupid, schimbat frecvent între ei: "Aştept ordonanţe". Experienţa ca deţinut şi apoi între zidurile la fel de închise, ale "libertăţii" îi lărgesc eroului orizontul filozofic.

Proiecţiile vor avea loc: în 24 de octombrie, Alcala de Henares, Salón de Actos de la Junta Municipal II, Avda. de los Reyes Catolicos, la ora 19.00; pe 25 octombrie, în Coslada, Salón de Actos del Centro Hispano- Rumano,Travesia del Curtidór nŢ 1, la ora 19.00; în data de 26 octombrie în Torrejon de Ardoz, Centro Polivalente " Abogados de Atocha ", Calle Londres nŢ 11 B, la ora 19.00; pe 28 octombrie în San Martin de la Vega, în Centro Civico, la aceeaşi oră; ultima proiecţie va avea loc în data de 29 octombrie în Alcobendas, Centro Cultural Pablo Iglesias, Paseo de la Chopera nŢ 59, la ora 19.00.

Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite