Brexit. Lupta pentru succesiunea lui David Cameron se intensifică. Cine este creditat cu prima şansă

Brexit. Lupta pentru succesiunea
lui David Cameron se intensifică. Cine este creditat cu prima şansă

Cei trei favoriţi la succesiunea lui David Cameron: Theresa May (stânga), Michael Gove şi Andrea Leadsom FOTO The Guardian

Principalii rivali în cursa pentru succesiunea premierului demisionar David Cameron îşi transmit, prin presa scrisă şi emisiuni televizate,  mesaje din ce în ce mai tăioase, într-un ultim efort de creştere a sprijinului în rândul conservatorilor, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit presei britanice, ministrul de Interne Theresa May este creditată cu prima şansă, fiind  susţinută deja de peste o sută de deputaţi conservatori din cei 330 care urmează să se exprime începând de mâine în privinţa succesorului lui David Cameron.

Theresa May, favorită certă

Ultimul lider conservator care şi-a anunţat susţinerea pentru cel mai longeviv ministru de Interne al Marii Britanii din ultimii 100 de ani este Philip Hammond.

„Pentru a obţine cel mai bun acord avem nevoie de o mână sigură, nervi de oţel şi judecată sănătoasă“, explică ministrul britanic de Externe într-un editorial publicat luni în „The Daily Telegraph“ în care o recomandă la şefia Partidului Consevatorilor şi implicit la postul de prim-ministru pe Theresa May.

Însă principalii săi rivali nu se dau bătuţi şi încearcă să-i blocheze calea, argumentând că succesorul lui Cameron, care a demisionat după votul britanicilor pentru ieşirea din Uniunea Europeană (UE), trebuie să provină din tabăra pro-Brexit. Ori Theresa May a făcut campanie pentru rămânerea în blocul comunitar, la fel ca Philip Hammond.

„Theresa este o candidată remarcabilă, dar ţara are nevoie să fie condusă de cineva care crede cu adevărat în oportunităţile oferite de ieşirea din UE“, a declarat pentru BBC secretarul de stat pentru Energie Andrea Leadsom, care a făcut campanie pentru Brexit şi a candidat la rândul ei pentru preluarea şefiei conservatorilor.

„Următorul premier va trebui să fie cineva care a susţinut ideea independenţei în timpul referendumului“, şi-a prezentat poziţia ministrul Justiţiei Michael Gove într-un editorial publicat în „The Sunday Telegraph“.

Un sondaj realizat de ICM pentru „The Sun on Sunday“ arată, totuşi, că ministrul de Interne are parte de un sprijin important în rândul conservatorilor, 46% dintre ei considerând că Theresa May este cea mai bună alegere pentru înlocuirea lui David Cameron, faţă de 18% pentru Michael Gove şi 7% pentru Andrea Leadsom.

Totodată, 59% dintre persoanele intervievate sunt de părere că următorul premier nu trebuie neapărat să fi apărat ieşirea Marii Britanii din UE în cursul campaniei pentru referendum.

Contestatul Boris Johnson prezice un „viitor radios“

„Theresa May a ieşit deja din blocul de start, lăsându-şi concurenţii fără şanse“, apreciază Martin Boon, de la Institutul ICM, în opinia căruia ministrul „este văzut în mod zdrobitor drept candidatul cel mai competent“.

Intervievată de postul ITV duminică dimineaţa, May a afirmat că ţara sa are nevoie mai mult decât de un premier pro-Brexit. „Avem nevoie de cineva care ştie să construiască pe moştenirea lui David Cameron“ şi să vorbească întregii ţări, a spus ea.

Referindu-se la negocierile cu UE, May a reiterat că nu va declanşa în acest an articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care prevede lansarea procesului ieşirii unui stat membru din UE, în cazul în care va prelua conducerea conservatorilor şi guvernului în toamnă.

 „Este important să găsim un acord bun asupra liberei circulaţii, precum şi asupra comerţului de bunuri şi servicii“, a adăugat ea, în contextul în care britanicii au votat în mare parte pentru ieşirea din UE în scopul de a opri fluxul de migranţi dinspre Europa.

„Brexitul ne-a transmis un mesaj clar, şi anume că nu mai putem lăsa libera circulaţie să continue ca până acum“, a subliniat ea.

De partea cealaltă, a candidaţilor care au pledat pentru Brexit, Andrea Leadsom suferă de lipsă de notorietate, în timp ce Michael Gove este afectat, la rândul său, de reputaţia de „trădător“, după ce s-a distanţat de aliatul său din campanie Boris Johnson, văzut până nu demult favorit la succesiunea lui David Cameron.

„Am sentimentul că nu este pregătit să se ridice la nivelul provocărilor“, a repetat duminică Gove pentru BBC, insinuând totodată că decizia fostului primar al Londrei de a renunţa la candidatură spune multe despre capacitatea sa de a gestiona situaţia post-Brexit.

În primul său articol publicat în „Daily Telegraph“ după anunţarea retragerii, Johnson a criticat manifestaţiile proeuropene care au avut loc după referendumul din 23 iunie, văzând în ele o „ieşire de isterie“.

„Viitorul se anunţă frumos şi radios“, a apreciat el, dând asigurări că este posibil ca Marea Britanie să limiteze migraţia şi să aibă acces în acelaşi timp la piaţa unică europeană.

Însă liderii europeni au avertizat deja Londra că accesul la piaţa unică este strâns legat de permiterea liberei circulaţii a cetăţenilor europeni în teritoriul britanic.

După desemnarea, până la 12 iulie, a celor doi finalişti la postul de prim-ministru de către deputaţii conservatori, urmează ca cei 150.000 de militanţi conservatori să se pronunţe în cursul verii. Succesorul lui Cameron va fi anunţat cel mai probabil la 9 septembrie.

Subliniind că referendumul nu are caracter constrângător, casa de avocatură Mishcon de Reya a anunţat că va cere Parlamentului să-şi exprime clar poziţia înainte de activarea articolului 50.

„Este ilegal ca actualul sau viitorul premier să invoce articolul 50 fără aprobarea Parlamentului“, a precizat duminică avocatul Kasra Nouroozi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările