VIDEO Liderului grupării Hezbollah: „Dacă Siria se prăbuşeşte, îi vor urma Palestina şi Ierusalimul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul organizaţiei Hezbollah, Hassan Nasrallah (mijloc), a anunţat că Libanul se află într-un punct crucial al istoriei FOTO Reutes
Liderul organizaţiei Hezbollah, Hassan Nasrallah (mijloc), a anunţat că Libanul se află într-un punct crucial al istoriei FOTO Reutes

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a constituit un front împotriva Al-Qaeda şi a grupărilor afiliate organizaţiei teroriste, despre care se spune că susţine rebelii sirieni în războiul civil împotriva regimului de la Damasc. Nasrallah a avertizat că înlăturarea liderului Bashar al-Assad de la guvernare ar duce la dărâmarea Siriei, ca ţară, iar „dacă Siria se prăbuşeşte, îi vor urma Palestina şi Ierusalimul“.

„Dacă Siria se prăbuşeşte, îi vor urma Palestina, Cisiordania, Fâşia Gaza şi Ierusalimul. Vom intra într-o eră foarte întunecată“, a declarat Hassan Nasrallah, în cadrul unui discurs televizat ce marca a 13-a aniversare de la retragerea trupelor israeliene din sudul Libanului, relatează publicaţia israeliană „Haaretz”.

„În Israel totul este pregătit pentru un conflict ce poate dura ani întregi. Israelul se teme de atacuri aeriene. De-a lungul frontierelor, israelienii au construit oraşe în care au adus evrei din Etiopia, din România şi din Argentin, pe care îi plătesc şi îi înarmează. Pe partea graniţelor noastre (Liban, n.r.), nu se află aproape nimeni“, a explicat Nasrallah cu privire la pregătirile israeline în cazul unui eventual conflict cu organizaţia paramilitară şiite Hezbollah (clasificată de SUA drept organizaţie teroristă, n.r.). 

Hassan Nasrallah a încercat, astfel, să avertizeze asupra stării precare a siguranţei teritoriale în regiune. 

Războiul civil din Siria, iscat în martie 2011, a antrenat şi forţe externe. Potrivit liderului Hezbollah, grupări afiliate Al-Qaeda susţin cu armament şi instrucţie rebelii sirieni care luptă pentru înlăturarea regimului de la Damasc şi a preşedintelui Bashar al-Assad. În timpul luptelor de la graniţa de nord-vest a Siriei, unele proiectile au căzut peste aşezări de pe terioriul israelian, fapt ce a sporit tensiunile între Tel Aviv şi Damasc. Totodată, relaţia precară dintre Liban şi Israel datează de mai multe decenii, membrii Hezbollah fiind încă revoltaţi de invazia din anii '80 a armatei israeliene pe teritoriul libanez.

Astfel ,aducând în discuţie relaţia bună dintre Israel şi SUA (Washingtonul a investit masiv în sistemul de apărare a Israelului, n.r.),  şeful grupării libaneze a avertizat, în discursul său susţinut sâmbătă: 

„Siria reprezintă coloana vertrebrală a rezistenţei noastre şi trebuia să facă ceva în această privinţă. Dacă Siria ajunge în mâinile americanilor , rezistenţa va fi izolată, Iar Israelul va invada şi va supune Libanul, iar ţara noastră va reveni la era israeliană“.

Hassan Nasrallah a mai amintit de sprijinul pe care Hezbollah îl acordă regimului de la Damasc al lui Bashar al-Assad. „Ce se întâmplă acum în Siria este foarte important pentru Liban şi, totodată, pentru viitorul nostru. Noi ne aflăm la graniţă şi avem curajul de a vorbi sincer, poziţia noastră a fost una clară de la bun început. Reformele trebuie să înceapă odată cu discuţiile politice“, a adăugat acesta.

„Ne aflăm într-un punct crucial al istoriei. Nu este momentul să ne ascundem, ci trebuie să ţinem capul sus şi să înfruntăm uraganul. Cu toată sinceritatea, cu ce a greşit Libanul? Naţiunea libaneză nu este pregătită să facă faţă ameninţărilor israeline“, a conchis liderul grupării Hezbollah.

Liderul Hezbollah într-un discurs televizat: „Dacă Siria se prăbuşeşte, îi vor urma Palestina şi Ierusalimul”

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite