Coreea de Sud propune un dialog cu Nordul privind unificarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coreenii împart cea mai fortificată graniţă, deoarece Războiul Coreean s-a încheiat printr-un armistiţiu, nu printr-un tratat de pace
Coreenii împart cea mai fortificată graniţă, deoarece Războiul Coreean s-a încheiat printr-un armistiţiu, nu printr-un tratat de pace

Luni, Coreea de Sud a propus un dialog Coreei de Nord pentru a discuta despre unirea celor două ţări. Încă este neclar dacă Phenianul va accepta oferta Seulului, mai ales pentru că ţara din nord vede orice încercare de unificare ca pe o preluare de putere. Coreea de Nord vrea o singură ţară, dar cu Phenianul la putere, potrivit „Associated Press“ (AP).

Ministrul Unificării din Coreea de Sud, Ryoo Kihil-jae a declarat într-o conferinţă de presă că ţara sa doreşte să discute în ianuarie despre un program de schimb, despre proiecte comune dar şi despre o legislaţie de care este nevoie pentru o Coree unificată. Ryoo a spus că dialogul ar implica şi reunirea familiilor separate de Războiul Coreean din 1950-1953.

Seulul a pus bazele unui comitet de unificare în iulie, la şase luni după ce preşedintele sudcoreean Park Geun-hye a declarat într-o conferinţă de presă că unirea cu Coreea de Nord ar fi o mină de aur din punct de vedere economic, şi nu un cost imens, notează AP.

Coreea de Nord însă a răspuns furios, spunând că planurile lui Park nu sunt altceva decât un complot să dărâme puterea Phenianului şi să construiască o Coree unificată sub sistemul sudcoreean.

Peninsula Coreea a fost separată în două, una dintre părţi fiind susţinută de SUA, cealaltă de socialismul sovietic, după eliberarea de sub ocupaţia japoneză ce a durat din 1910 până în 1945.

Coreenii împart cea mai fortificată graniţă, deoarece Războiul Coreean s-a încheiat printr-un armistiţiu, nu printr-un tratat de pace. Animozităţile dintre cele două părţi s-au accentuat atunci când trupele au schimbat focuri de armă de-a lungul graniţei, de două ori în luna octombrie a acestui an, conchide AP.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite