Cel mai periculos loc de pe planetă: Taiwanul. Sau când identitatea devine problemă de securitate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
a

Insula principală  Taiwan se află în vestul Oceanului Pacific, la aproximativ 180 de kilometri de coasta sud-estică a Chinei continentale şi în ultimii ani a constituit un punct fierbinte în relaţiile internaţionale, în special între SUA şi China, dar afectând deopotrivă toată zona Asiei de sud-est, Australia şi Noua Zeelandă, Asia-Pacific.

În Occident a fost cunoscută până nu demult sub numele de Formosa (Insula Frumoasă), nume dat de marinarii portughezi în secolul al XVI-lea.

Confuziile în privinţa Taiwanului pot începe chiar de la numele oficial al acestuia: Republica Chineză (Republic of China, abreviat internaţional ROC), în comparaţie cu numele oficial a ceea ce cunoaştem prescurtat drept China - Republica Populară Chineză (People's Republic of China).

Confuziile pot continua cu pretenţiile Chinei de a privi Taiwanul drept parte componentă a sa, în contradicţie cu pretenţiile guvernului Kuomintang refugiat din China continentală în Taiwan, în urma pierderii războiului civil cu mişcarea revoluţionară comunistă a lui Mao Zedong, de a fi considerat descendentul „adevăratului” guvern oficial al Chinei, continuator al Republicii Chineze care a guvernat China continentală din 1911, iar iluzia că guvernul Kuomintang va recupera China continentală, Mongolia, Tibetul şi toate posesiunile dinastiei Qing, învingând cumva China comunistă, a alimentat politicile Taiwanului în anii 1970-1980, reflectându-se inclusiv în constituţia actuală a Taiwanului.

Dublăm acestea cu puternice diviziuni interne ale Taiwanului pe coordonate etnice, lingvistice, economice şi politice şi începem să realizăm deopotrivă complexitatea situaţiei pe plan extern, dar şi pe plan intern.

Articolul de faţă se va concentra pe identitatea naţională din Taiwan, ţinând cont de faptul că acest tip de identitate este unul dintre factorii importanţi în tratarea problemelor de securitate naţională ce vizează un anumit stat sau teritoriu.

Exact acest aspect îl scoate concis în evidenţă şi Francis Fukuyama în cartea sa Identity. Contemporary Identity Politics and The Struggle for Recognition, atunci când spune explicit că absenţa unei identităţi naţionale poate duce la război civil şi destrămarea statelor, contestarea unor valori esenţiale ale acestei identităţi, polarizarea din societate pot duce la conflicte şi situaţii asemănătoare celor din Libia, Siria, Yemen, Afganistan sau Irak, slăbind foarte mult statul şi influenţând negativ securitatea tuturor.

Scurt istoric

Insula Taiwan a fost colonizată de olandezi din secolul al XVII-lea, urmând apoi un val de emigranţi Hoklo şi Hakka din regiunile sudice ale Chinei, în special din Fujian şi Guangdong. După mijlocul secolului al XVII-lea, forţe loialiste dinastiei Ming, care pierduseră China continentală, s-au refugiat pe insulă şi i-au învins pe olandezi. Doar aproximativ 20 de ani mai târziu, în 1683, forţele Imperiului Qing au atacat insula şi au cucerit-o, devenind pentru prima dată parte a Chinei. Emigraţia din China continentală în Taiwan a continuat. În 1895, în urma înfrângerii Chinei de către Japonia în Primul Război Sino-Japonez, Taiwan a fost cedat Japoniei, care a stăpânit insula până în 1945.

În 1945, după 50 de ani în care a administrat Taiwanul ca o colonie, Japonia cedează insula, pe care SUA o dau în administrarea Republicii Chineze, fondată în 1911, condusă de Chiang Kai-shek şi de Partidul Naţionalist Chinez Kuomintang, care guverna China continentală. După numai 4 ani, în 1949, în urma pierderii războiului civil cu mişcarea comunistă condusă de Mao Zedong, Kuomintang, guvernul Republicii Chineze, Chiang Kai-shek şi peste 1,5 milioane de emigranţi din China continentală s-au refugiat aici, iar în Taipei s-a instaurat regimul condus de Chiang şi Kuomintang, care a guvernat cu o mână de fier până pe la sfârşitul anilor 1980. După aceea a urmat o perioadă de liberalizare a vieţii politice şi de boom economic. Partidul Naţionalist Chinez Kuomintag a început să mai piardă treptat din puterea exclusivă de până atunci.

Context actual

Deşi această situaţie actuală este în mare parte rezultatul evenimentelor petrecute între anii 1949-1950, istoria Taiwanului ne arată diviziuni ce îşi au rădăcinile adânc înfipte în istoria tumultuoasă a insulelor şi a numeroaselor invazii şi stăpâniri coloniale.

Astfel, este interesant de urmărit cazul identităţii taiwaneze, într-o zonă deosebit de tensionată în momentul de faţă, probabil unul dintre cele mai fierbinţi puncte de pe glob în acest moment. Deşi nu are o importanţă deosebită directă pentru România, nici ca apropiere geografică, nici ca interese strategice, are o relevanţă importantă pentru situaţia geopolitică la nivel mondial şi pentru reaşezarea plăcilor tectonice ale influenţei marilor puteri. De asemenea, scoate în evidenţă ce se întâmplă şi pericolele directe pentru securitatea naţională care apar atunci când avem identităţi aparent ireconciliabile supuse unei anumite presiuni.

China priveşte Taiwanul drept teritoriu chinezesc şi a spus că îl va uni politic chiar dacă va trebui să o facă forţat. Acest lucru apare atât într-o lege din 2005, cât reiese şi din declaraţia anuală a premierului Chinei către Congresul Naţional al Poporului (NPC), de unde a fost înlăturat cuvântul „peaceful” („în mod paşnic”) raportat la unirea Taiwanului cu China, cuvânt care apărea până în 2019 inclusiv. Divizarea internă a Taiwanului este unul dintre factorii principali care încurajează China în demersul ei bazat pe forţă, de asemenea puterea ei economică şi militară uriaşă, factorii externi, dar, poate mai ales, factorii interni ai Chinei sunt cei care pot determina decisiv felul în care vor decurge lucrurile în privinţa Taiwanului.

CARTOONARTS INTERNATIONAL
CARTOONARTS INTERNATIONAL

Sursa: The Japan Times

Identitatea naţională

Deşi ambele identităţi, cea a insularilor şi cea a celor veniţi de pe continent sunt orientate în mare în aceeaşi direcţie, respectiv păstrarea status-quo-ului sau independenţa faţă de Republica Populară Chineză, faptul că există acest clivaj identitar între cele două identităţi (clivajul nu este neapărat doar etnic, cât importanţa acordată diferitelor componente identitare comune, care, la rândul lor, totuşi, pot fi şi un pretext pentru un comportament de tipul in-group - out-group, conform teoriei identităţii sociale), lasă mult loc de manevră Chinei şi mai puţin guvernelor taiwaneze, securitatea naţională fiind direct afectată.

a

Sursa: taiwanball via taiwannews.com

Iată în acest sens un grafic interesant publicat pe site-ul The Jamestown Foundation despre principalele identităţi naţionale din Taiwan şi modul în care acestea privesc independenţa sau unificarea cu China, în funcţie de 4 condiţii. Este interesant de observat că, dacă s-ar schimba condiţiile din Taiwan în urma unificării cu China, nici măcar cei care se consideră din punct de vedere identitar chinezi nu ar mai dori în majoritatea lor unificarea. Ca să realizăm totuşi adevărata pondere a celor care se consideră doar chinezi în societatea taiwaneză, trebuie să ne uităm la ultimul grafic al articolului, unde se vede că aceştia reprezintă doar aproximativ 2,7% din populaţie, în scădere de la peste 25% în 1992. Pe de altă parte, cei care se consideră deopotrivă chinezi şi taiwanezi reprezintă 31,4%, iar cei care se consideră doar taiwanezi reprezintă 63,3%.

a

Sursa: The Jamestown Foundation

Principalele coordonate ale divizării interne în Taiwan

Taiwanul este divizat din punct de vedere identitar în principal pe câteva axe distincte teoretic, dar care de multe ori se suprapun. Iată mai jos cele mai importante dintre ele.

Etnic. Identitatea etnică este uşor confuză în Taiwan, mai ales că identitatea strict etnică se întrepătrunde uşor pe alocuri cu autoidentificarea naţională. Deşi aproximativ 70% din populaţia Taiwanului îşi are originile în imigranţii chinezi de acum câteva secole, de dinainte de cucerirea japoneză din 1895, denumiţi astăzi taiwanezi „hoklo”, la mulţi dintre aceştia, chiar şi din punct de vedere genetic, se observă un amestec cu populaţiile indigene. Populaţiile indigene reprezintă aproximativ 2,28% din populaţia totală a Taiwanului. Chinezii Hakka, proveniţi din Guangdong, de asemenea veniţi înainte de cucerirea japoneză, reprezintă aproximativ 15% din populaţie, iar nou-veniţii din China continentală, odată cu retragerea Kuomintang aici din 1949, reprezintă aproximativ 10% din populaţie. Se poate observa cum peste 95% din populaţie este de origine mai recentă sau mai veche din China continentală, deci chinezi Han, dar diferenţele sunt majore între aceste principale trei grupuri de populaţii chineze, la fel şi raportarea lor la o eventuală unificare cu China şi la autoidentificarea naţională a lor. Cei veniţi în Taiwan înainte de 1949 sunt numiţi în general „insulari”, în timp ce aceia veniţi din China în 1949 şi după sunt numiţi „continentali”, unii dintre aceştia suferind de un fel de nostalgie după China continentală. Continentalii au fost trataţi în mod privilegiat de Kuomintang, care a fost la putere în total peste 60 de ani, după 1949.

a

Distribuţia actuală a celor 16 triburi recunoscute ale indigenilor. Sursa: taiwannews.com

Lingvistic. Iată mai jos distribuţia principalelor limbi vorbite pe insulă. De menţionat că limbile „formosane” sunt limbile indigenilor taiwanezi, iar limba „taiwaneză” este de fapt mandarină care a suferit multe modificări, până a căpătat o anumită consistenţă proprie. Limba hakka este de asemenea originară din China continentală. De asemenea, deşi regiunea de pe hartă care arată acoperirea teritorială a limbilor indigene este extinsă, din punctul de vederea al numărului populaţiei aceştia reprezintă doar aproximativ 2,28% din populaţia totală a Taiwanului, ei locuind într-o zonă preponderent muntoasă.

c

Sursa: taiwannews.com

Social, economic. Avem aici o puternică divizare pe falia de dezvoltare nord-sud. Vina pentru această situaţie este pusă în special pe seama guvernelor Kuomintang, care după ce au venit în Taiwan în 1949 au preluat şi exercitat puterea aici, distribuind resursele în funcţie de propriile interese, care au dus la o dezvoltare fulminantă a Taipeiului şi a zonei de nord, în timp ce regiunile din sud nu au primit fonduri în mod proporţional. Zonele în care s-au aşezat noii imigranţi veniţi din China au primit fonduri şi avantaje net superioare zonelor locuite de vechii imigranţi din China şi de către populaţiile indigene. De exemplu, în Taipei cca 40% din populaţie este formată din „continentali”. S-a vorbit şi se vorbeşte în continuare despre o veritabilă discriminare pe toate planurile exercitată de guvernele nou-venite Kuomintang împotriva populaţiilor indigene, mai ales, dar şi împotriva vechilor imigranţi chinezi.

Această falie de dezvoltare se observă şi în ceea ce priveşte creşterea populaţiei. În timp ce în nord aceasta a crescut cu aproape 4 milioane în ultimele decade, în centru a crescut cu 1,14 milioane, iar în sud cu doar 0,86 milioane de locuitori. De asemenea avem de a face cu un adevărat exod al muncitorilor din sud către zonele mai bogate din nord, aceştia numindu-se „beipiao”, acest proces generând destule probleme sociale şi familiale.

s

Diferenţa de venit lunar între media naţională şi populaţia indigenă. Sursa: taiwannews.com

Politic. Avem de a face cu două partide principale, Partidul Democratic Progresiv (DPP), partid în creştere, la care aderă îndeosebi vechii locuitori ai insulei (care sunt, la rândul lor, urmaşi ai unor imigranţi chinezi din secolul XVII şi ai băştinaşilor), partid care a dat şi actuala preşedintă a Taiwanului, doamna Tsai Ing-wen, o puternică voce pro-independenţă, şi Kuomintang (KMT), îndeosebi urmaşi ai ultimului val masiv de imigranţi chinezi din secolul trecut, după înfrângerea Kuomintang de către armata comunistă chineză în războiul civil. În mod dramatic, ambele comunităţi se privesc cu oarecare suspiciune, considerându-se uneori reciproc drept „chinezi impuri”, respectiv „taiwanezi impuri”.

Criza identitară din Taiwan s-a reflectat inclusiv în partidul Kuomintang, în anii 1990 având aici o aripă care se considerau cetăţeni ai Republicii Chineze (nu ai Republicii Populare Chineze), iar alţii care se considerau taiwanezi, preşedintele partidului de atunci Lee Teng-Hui, care a devenit primul preşedinte al Taiwanului născut în Taiwan, înclinând către aripa taiwaneză şi întreprinzând mai multe reforme.

Iată aici, din nou de pe site-ul The Jamestown Foundation, un grafic care ne arată direcţia în care taiwanezii cred că ar trebui să se orienteze Taiwanul pe plan extern, în funcţie de afilierea politică.

a

Sursa: The Jamestown Foundation

Pandemia. Geopolitica vaccinurilor

Abordând un subiect actual foarte fierbinte, respectiv pandemia de COVID-19, este interesant de văzut cum se manifestă şi încrederea raportată la China în privinţa vaccinului anti-covid dezvoltat de această ţară. În mod oarecum surprinzător, în urma unui sondaj realizat de revista Global Views la începutul anului, doar 1,3% dintre cetăţenii Taiwanului ar fi fost de acord să se vaccineze cu un vaccin produs de China. Procentul este cu atât mai surprinzător cu cât, se pare că în urma unor intervenţii energice ale Chinei, Taiwanul nu reuşise să achiziţioneze destule vaccinuri anti-covid dezvoltate de Pfizer, de exemplu, iar teoretic orice ofertă de ajutor, chiar din partea Chinei (ofertă pe care China, de altfel, a şi făcut-o), nu ar fi fost uşor de refuzat. Şi Japonia şi Statele Unite au donat milioane de doze de vaccin Taiwanului (SUA au donat în total aproximativ 4 milioane de doze până în noiembrie) în încercarea de a contrabalansa ceea ce numeau „diplomaţia vaccinurilor” Chinei. Procentul de 1,3%, strict matematic, pentru că nu avem o corelare statistică directă, ar reprezenta doar aproximativ jumătate dintre cetăţenii taiwanezi care se consideră din punct de vedere identitar doar chinezi.

a

Sursa: The Japan Times

Concluzii. Identitate şi securitate

În ultimii ani a crescut numărul celor care se consideră taiwanezi, în detrimentul celor care se consideră deopotrivă taiwanezi şi chinezi sau doar chinezi. Cu toate acestea, marile probleme identitare interne rămân, cu atât mai mult cu cât nici China nu rămâne indiferentă sau inactivă pe aceste coordonate, exercitând şi anumite presiuni şi politici economice în consecinţă. Trebuie observat totuşi un lucru extrem de important pentru cazul Taiwanului: identitatea chineză şi identitatea taiwaneză nu se exclud deloc reciproc.

Iată un grafic foarte interesant, edificator oarecum, rezultat în urma unor studii anuale începute încă din 1992, conduse de Election Study Center, National Chengchi University, referitor la schimbările survenite în identitatea taiwaneză/chineză. Se observă în mod clar trendul ascendent al identităţii taiwaneze şi trendul descendent al celei chineze pe parcursul ultimilor 30 de ani.

g

Sursa: esc.nccu.edu.tw

În încheiere, totuşi, mi se pare emblematică această frază a lui Shih Cheng-Fong, emblematică deopotrivă pentru situaţia identităţii naţionale a Taiwanului, cât şi pentru situaţia sa internă: „În timp ce forţele armate bâiguie, şovăie pentru cine să lupte, Taiwan nu îşi poate asigura securitatea militară fără să îşi reconcilieze identitatea sa naţională.” Se pare că o reconciliere a acestei identităţi naţionale este în plină desfăşurare, dacă ne luăm fie şi doar după graficul de mai sus. Rămâne însă de văzut care vor fi acţiunile Chinei în această privinţă şi în privinţa Taiwanului în general, aceasta fiind de fapt una dintre cele mai arzătoare întrebări din geopolitica acestui moment.

Articol de Matei Blănaru, cercetător asociat la Centrul de studii sino-ruse din cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite