Partea chineză s-a mobilizat şi a caracterizat intervenţia Secretarului de Stat ca o acţiune ostilă la adresa ei, oficialul american „exagerând ameninţarea venită din partea Chinei printr-un limbaj ambalat cu atenţie, intervenind în afacerile interne ale Chinei, calomniind politicile interne şi externe ale Chinei şi încercând să suprime şi să îngrădească China”.

Strategia de răspuns a Chinei este tentativa de a demonta toate aserţiunile părţii americane, punct cu punct, rezultând un text amplu şi stufos, care nu face decât să reia şi să sistematizeze declaraţii anterioare punctuale la adresa Americii sau ale Vestului. În limbajul Beijingului, „să vorbim cu fapte şi cu cifre şi să dezvăluim lumii înşelătoria, ipocrizia şi nocivitatea SUA faţă de China”.

Remarcăm două aspecte din lunga reacţiei a părţii chineze, esenţială pentru a înţelege China de azi şi, mai ales, China de mâine:

  1. Tonalitatea ridicată, ofensată şi ofensivă a discursului, care aminteşte, de fapt, de stilul pe care a fost consacrat în relaţia bilaterală de către Directorul Biroului Comisiei Centrale pentru politică externă, Yang Jiechi, în faimoasa reuniune de la Alaska din 18 martie 2021, unde s-a întâlnit cei mai înalţi oficiali ai diplomaţiilor americane, respective chineze, şi au şocat audienţa – mai cu seamă partea chineză! - prin tonalitatea nemaivăzut a poziţiilor (analizele aici şi aici). China vrea să pară în ofensivă.
     
  2. Strategia de comunicare a Chinei este relativ identică în stil cu cea a Federaţiei Ruse: nu doar că nu îşi asumă nimic din poziţia Occidentului, pe care o respinge de plano, dar reacţionează încercând să acrediteze ideea că, de fapt, orice ar face Federaţia Rusă – şi China, în acest caz – este mult mai puţin decât a făcut Vestul în general şi America în special. Ideea de bază este că Occidentul nu mai are supremaţia morală pentru a apostrofa nicio altă ţară, pentru că şi el a greşit cel puţin la fel de mult şi, prin urmare, nu are autoritatea morală de a „da lecţii cuiva”.
     
  3. Dacă cele două strategii de comunicare, cea rusă şi cea chineză, sunt coordonate, nu putem ştii cu certitudine. Asistăm însă, indirect, la un „acord diplomatic”, mai mult sau mai puţin tacit, între Moscova şi Beijing care, în premieră, pe diapazoane diferite şi pe dosare diferite – Rusia pe cazul Ucrainei, China pe lumii întregi – practică acelaşi stil de diplomaţie şi pun pe masă acelaşi seturi de critici faţă de America şi faţă de Occident.

Cu ce rezultat şi câtă credibilitate? Greu de spus deocamdată, dacă ne raportăm la scara întregii planete.

Să trecem acum la partea a doua a răspunsului Chinei la strategia americană. Prima parte se poate citi aici.

A cincea greşeală: Între SUA şi Partidul Comunist Chinez (PCC)/guvernul chinez există mari neînţelegeri, însă acestea sunt între guvern şi sistem, nu între cele două popoare.

Faptele: Conducerea Partidului Comunist Chinez este alegerea istoriei şi a poporului. PCC şi guvernul chinez se bucură de susţinerea poporului chinez. Semănarea discordiei de către partea americană între Partidul Comunist Chinez şi poporul chinez dovedeşte tocmai ostilitatea lor faţă de calea sistemului chinez.

Partidul Comunist Chinez este centrat pe poporul chinez, de care este profund legat şi şi-a păstrat întotdeauna vitalitatea şi vigoarea. La sfârşitul anului 2021, PCC avea peste 95 de milioane de membri, ceea ce îl face cel mai mare partid din lume, aflat la putere pentru o perioadă lungă de timp, în cea mai populată ţară din lume. Sub conducerea acestuia, China a realizat două miracole majore: o dezvoltare economică rapidă şi o stabilitate socială pe termen lung; peste 800 de milioane de oameni au reuşit să iasă din sărăcie şi 1,4 miliarde de oameni au cunoscut modernizarea. Drumul pe care China l-a parcurs în doar câteva decenii a fost parcurs de marile puteri occidentale/ţările mari dezvoltate timp de secole.

Timp de 13 ani consecutivi, Universitatea Harvard a urmărit sondaje care arată că sprijinul public al Chinei pentru partid şi guvern s-a menţinut mult timp peste 90%, situându-se pe primul loc în lume. Edelman 2022, una dintre cele mai importante firme americane de relaţii publice, a publicat un sondaj prin care a arătat că încrederea publicului chinez în guvernul său a fost de 91% în ultimul an, situându-se pe primul loc în rândul ţărilor analizate.

Administraţia americană anterioară s-a angajat în McCarthy-ism (o perioadă de suspiciune intensă anticomunistă în SUA), atacând şi defăimând ferm Partidul Comunist Chinez, liderii chinezi, politicile interne şi externe ale Chinei, semănând discordie între PCC şi poporul chinez, contestând în mod deschis conducerea şi statutul de lider al Partidul Comunist Chinez, incitând reacţii anti-China şi anticomuniste, susţinând restricţiile privind vizele pentru membrii Partidul Comunist Chinez şi familiile acestora.

De când actuala administraţie americană a preluat mandatul, nu au fost aduse modificări substanţiale politicilor menţionate mai sus. În iunie 2021, Senatul SUA a revizuit şi adoptat „Legea americană de inovare şi concurenţă din 2021” de peste 2.000 de pagini, care prevede China drept concurent strategic al Statelor Unite, precum şi cea mai importantă provocare, calomniază calea de dezvoltare a Chinei, politicile interne şi externe, făcând declaraţii false. Pentru a rezista „influenţei şi acţiunilor rău intenţionate” ale PCC, SUA au alocat peste 200 de miliarde de dolari americani pentru a asigura avantajul lor faţă de China în domenii tehnologice cheie şi au pledat pentru mobilizarea strategică, diplomatică, economică, tehnologică şi alte mijloace americane pentru a desfăşura o competiţie strategică amplă cu China. De asemenea, Senatul SUA a propus, să aloce 300 de milioane de dolari pe an din anii fiscali 2022 până în 2026 pentru a „răspunde la influenţa rău intenţionată a PCC” şi să desemneze Departamentul de Stat al SUA şi Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională pentru a dezvolta capacităţile de investigare ale jurnaliştilor americani în ceea ce priveşte Iniţiativa „Centura şi Drumul”, inclusiv „sprijinirea organizaţiilor civice şi mass-mediilor independente” etc.

Folosindu-se de trecutul PCC, SUA continuă să suprime schimburile şi cooperarea firească interpersonală şi culturală dintre cele două ţări. De ceva timp, au existat incidente frecvente în care studenţii chinezi care studiază şi vizitează SUA au fost hărţuiţi şi reprimaţi în mod nejustificat de către partea americană. Cele mai multe dintre aceste persoane au fost întrebate dacă ele sau părinţii lor au fost membri ai PCC. Unii au fost expulzaţi din motive total nerezonabile, cum ar fi faptul că au fost suspectaţi că au legături militare pentru că aveau pe telefoane fotografii cu pregătirea lor militară din universitate. Aceste interogatorii depăşesc cu mult ceea ce partea americană pretinde a fi „aplicarea normală a legii”.

Partidul Comunist Chinez, guvernul chinez şi poporul chinez sunt inseparabile. Dacă partea americană pretinde că respectă poporul chinez, atunci ar trebui să respecte calea de dezvoltare şi sistemul politic ales de poporul chinez şi să respecte PCC, care reprezintă interesele fundamentale ale marii majorităţi a poporului chinez. Vizarea de către SUA a Partidului Comunist Chinez şi a guvernului chinez, reprezintă vizarea poporului chinez. Încercarea Statelor Unite de a diviza PCC, guvernul chinez şi poporul chinez va întâmpina cu siguranţă opoziţia unanimă şi contraatacul hotărât al celor peste 1,4 miliarde de chinezi.

A şasea greşeală: SUA cer schimbări în China în ceea ce priveşte drepturile omului pentru a menţine pacea, securitatea şi demnitatea umană, nu pentru a se opune acesteia.

Faptele: În prezent, drepturile omului în China sunt mai respectate ca niciodată, iar sentimentul de câştig, fericire şi siguranţă al poporului nu a fost niciodată mai puternic. În schimb, SUA au încălcat grav drepturile omului, atât pe plan intern, cât şi extern, iar ceea ce au făcut este îngrozitor. SUA sunt statul care încalcă cel mai mult drepturile omului din lume.

China a acordat întotdeauna prioritate maximă protejării dreptului la supravieţuire. A făcut întotdeauna din protejarea drepturilor şi  intereselor legitime ale cetăţenilor săi o sarcină de bază; din protejarea drepturilor minorităţilor etnice un element important şi din protejarea securităţii poporului un obiectiv pe termen lung.

Centrat pe poporul său, din ziua în care a fost fondat, principala misiune a PCC-ului a fost lupta pentru căutarea fericirii poporului chinez, pentru renaşterea naţiunii chineze, pentru care a luptat timp de peste 100 de ani. Aspiraţia poporului la o viaţă mai bună este scopul luptei noastre. China a continuat să dezvolte o democraţie populară pe scară largă, să promoveze protecţia drepturilor omului în cadrul statului de drept şi să protejeze justiţia socială, iar poporul chinez se bucură de drepturi democratice mai extinse, mai ample şi mai cuprinzătoare.

China a înfăptuit miracolul de a elimina sărăcia absolută. Până la sfârşitul anului 2020, toate cele 99 de milioane de persoane sărace din mediul rural din China, conform standardelor actuale, au fost scoase din sărăcie. 2021 a fost anul în care China a construit o societate moderat prosperă din toate punctele de vedere, rezolvând în mod istoric problema sărăciei absolute. Începând cu aplicarea Politicii de reformă economică a Chinei, aproximativ 800 de milioane de persoane din mediul rural din China au fost scoase din sărăcie conform standardului actual de sărăcie; conform standardului internaţional de sărăcie al Băncii Mondiale, China a redus sărăcia cu peste 70% din populaţia globală în aceeaşi perioadă. China a atins obiectivele de reducere a sărăciei din Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă  a ONU cu 10 ani mai devreme decât era prevăzut, aducând o contribuţie semnificativă la dezvoltarea reducerii sărăciei la nivel mondial şi la progresul drepturilor omului în lume. China a construit, de asemenea, cel mai mare sistem de educaţie, de securitate socială şi de sănătate din lume.

De la izbucnirea pandemiei de coronavirus, China a aderat la principiul punerii oamenilor şi ale vieţilor acestora pe primul loc, a formulat şi a pus în aplicare o politică generală de „zero Covid ” în lumina propriilor condiţii naţionale şi şi-a ajustat în mod constant măsurile de prevenire şi control ca răspuns la situaţia actuală, astfel încât să protejeze viaţa şi sănătatea oamenilor în cea mai mare măsură posibilă, asigurând în acelaşi timp şi o dezvoltare economică şi socială durabilă, sănătoasă şi stabilă, cu rezultate bune în materie de prevenire şi control. China are cea mai mică rată de infecţii de coronavirus şi mortalitate din lume.

China a participat în mod activ la guvernanţa globală a drepturilor omului şi a adus contribuţii şi a oferit soluţii chinezeşti la dezvoltarea drepturilor omului în lume. În ultimii ani, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a inclus în rezoluţiile sale „construirea unei comunităţi de destine comune ale omenirii” şi a adoptat în mod repetat rezoluţii ale Chinei precum „contribuţia dezvoltării la exercitarea tuturor drepturilor omului” şi „promovarea cooperării în domeniul drepturilor omului”. China a făcut, de asemenea, numeroase declaraţii comune în numele ţărilor în curs de dezvoltare privind „punerea în aplicare a dreptului la dezvoltare”, „reducerea sărăciei şi promovarea drepturilor omului”, „promovarea unei distribuţii echitabile a vaccinurilor globale”, contribuind la protejarea drepturilor fundamentale ale omului în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare, obţinând un sprijin larg din partea comunităţii internaţionale.

China este un susţinător şi un activist în promovarea cauzei internaţionale a drepturilor omului. Potrivit unui studiu publicat de Banca Mondială, implementarea integrală a iniţiativei „Centura şi Drumul” ar putea scoate 32 de milioane de oameni din sărăcie moderată, cu un cost mediu de trai zilnic de mai puţin de 3,20 dolari americani, ceea ce indică faptul că consolidarea comună a iniţiativei „Centura şi Drumul” va creşte semnificativ nivelul de protecţie a drepturilor omului în mai multe ţări. În faţa pandemiei de COVID-19, China a pus în aplicare cea mai mare acţiune umanitară globală de la fondarea Chinei Noi şi a promovat în mod activ construirea unei comunităţi de sănătate umană. În faţa deficitului global de dezvoltare, China a prezentat o iniţiativă de dezvoltare globală care are ca punct de plecare şi ca obiectiv promovarea bunăstării oamenilor şi realizarea unei dezvoltări umane globale şi a obţinut sprijinul a peste 100 de ţări şi a numeroase organizaţii internaţionale, cum ar fi ONU. Iniţiativa a forjat un consens internaţional larg pentru a promova punerea în aplicare accelerată a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă de către toate ţările, contribuind la consolidarea sinergiei internaţionale pentru o dezvoltare concertată şi oferind o garanţie puternică pentru dezvoltarea drepturilor internaţionale ale omului.

Dreptul la viaţă este cel mai mare drept al omului, iar supravieţuirea reprezintă baza pentru exercitarea tuturor drepturilor omului. SUA dispun de cele mai avansate echipamente şi tehnologii medicale din lume, dar au cel mai mare număr de infecţii şi decese cauzate de COVID-19 din lume. Prevenirea şi controlul epidemiei au fost întotdeauna extrem de politizate şi au devenit un instrument şi o monedă de schimb pentru ca partidele republicane şi democrate să se atace şi să se confrunte reciproc. Politicienii sunt preocupaţi doar de interesul propriu politic, ignorând viaţa şi sănătatea oamenilor. Prevenirea şi controlul neştiinţific, inegal şi neimputabil al epidemiei a afectat grav dreptul la viaţă şi la sănătate al poporului american.

Numărul deceselor provocate de COVID-19 în SUA a depăşit acum un milion, iar revista Atlantic Monthly din SUA a comentat că acest lucru a fost „neaşteptat”, „inevitabil”, „deosebit de dureros” şi „posibil de evitat în multe cazuri”. Însă politicienii americani au afirmat că „persoanele în vârstă se pot sacrifica pentru ţara lor” şi că „economia ţării este mai importantă decât viaţa persoanelor în vârstă”. Datele de la Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din SUA arată că majoritatea deceselor cauzate de COVID-19 s-a înregistrat la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani. Studiile realizate de Universitatea din California de Sud şi Universitatea Princeton arată că coronovirusul a redus speranţa medie de viaţă a americanilor cu 1,13 ani, cea mai mare scădere de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace. Dintre acestea, speranţa medie de viaţă a afro-americanilor şi a latino-americanilor a scăzut cu 2,1 şi 3,05 ani, în timp ce speranţa medie de viaţă a albilor a scăzut cu 0,68 ani.

Ziarul The Washington Post relatează că în spatele unui milion de americani care au murit din cauza pandemiei de COVID-19 se ascunde un număr mult mai mare - nouă milioane. Acesta este numărul americanilor care şi-au pierdut soţii, părinţi, bunici, fraţi şi copii din cauza COVID-19. Supravegherea realizată de Imperial College din Marea Britanie arată că, până la 23 mai 2022, peste 250 de mii de copii din SUA şi-au pierdut un tutore primar sau secundar din cauza COVID-19. Datele publicate în martie 2022 de către Biroul de responsabilitate guvernamentală american au arătat că 23 de milioane de persoane din SUA ar putea avea simptome pe termen lung de COVID-19, iar aproximativ un milion de persoane ar trebui să fie în imposibilitatea de a lucra din cauza efectelor secundare.

SUA sunt ţara cu cea mai mare violenţă cauzată de arme. Cu o populaţie de aproximativ 300 de milioane de locuitori, doar 4% din populaţia lumii, SUA deţin peste 400 de milioane de arme, reprezentând 46% din totalul armelor de foc private din întreaga lume, având şi cea mai mare rată de posesie de arme de foc în rândul civililor din lume, cu împuşcături care iau viaţa în medie a peste 110 de persoane în fiecare zi. Mulţi oameni deplâng faptul că este mai uşor să cumperi o armă în SUA decât să cumperi lapte praf.

Potrivit paginii „Gun Violence Archive” din SUA, aproximativ 45.000 de americani au murit din cauza violenţei cu arme de foc în 2021, iar la 24 mai 2022, 21 de persoane, dintre care 19 copii, au fost ucise într-un atac armat la şcoala primară Robb din Texas. Potrivit presei americane, acesta a fost cel de-al 39-lea atac armat în şcoli din SUA în acest an. Conform The Washington Post, în SUA au avut loc 202 împuşcături în masă în decurs de cinci luni şi jumătate în acest an. În ultimele câteva decenii, guvernul SUA nu a fost văzut să ia măsuri reale pentru a aborda aceste probleme. În ultimii 25 de ani, guvernul federal al SUA nu a reuşit să introducă niciun proiect de lege privind controlul armelor de foc. Cotidianul american The New York Times a comentat că SUA au devenit neguvernabile nu din cauza diviziunilor politice, a protestelor sau a necivilizaţiei, ci din cauza refuzului ţării de a-şi proteja şi îngriji cetăţenii - femeile, minorităţile şi, în special, copiii săi.

Părinţii fondatori ai SUA au afirmat că „toţi oamenii sunt creaţi egali”, menţinând în acelaşi timp instituţia sclaviei în Constituţia din 1789. Astăzi, în ciuda abolirii aparente a segregării, supremaţia albilor este omniprezentă, iar discriminarea împotriva minorităţilor etnice rămâne sistematică. „Virusul” rasismului adânc înrădăcinat în SUA s-a răspândit odată cu COVID-19, cu o incidenţă ridicată a crimelor motivate de ură împotriva populaţiei asiatice, cu persecutarea rasială continuă a popoarelor indigene, cu o discriminare neîntreruptă împotriva comunităţilor musulmane, cu un decalaj economic rasial tot mai mare şi cu o inegalitate rasială în creştere. La aproape 60 de ani de la strigătul „Am un vis” („I have a dream”) al lui Martin Luther King, vedem încă realitatea dură a lui Floyd „Nu pot să respir” („I can't breathe”).

Genocidul indienilor din SUA prin masacrare, deportare, sterilizare şi asimilare forţată a dus la o scădere drastică a populaţiei indiene de la 5 milioane în 1492 la 250 de mii la începutul secolului XX. Grupurile de nativi americani au fost neglijate şi discriminate pentru o lungă perioadă de timp, cultura indiană a fost fundamental distrusă, iar supravieţuirea între generaţii a vieţii şi a spiritului a fost grav ameninţată. Multe statistici guvernamentale americane îi ignoră complet pe indieni sau îi clasifică în grabă ca fiind „alţii”.

Shannon Keller, director executiv şi avocat al American Indian Affairs Association, a declarat: „Suntem diferiţi din punct de vedere cultural şi lingvistic, dar deseori nu suntem văzuţi ca un grup etnic, ci doar ca o clasă politică cu autonomie limitată în baza tratatelor noastre cu Comunităţii de Naţiuni a Sistemelor (Commonwealth).De la o istorie de deportări, măceluri şi asimilări forţate, până la sărăcia şi neglijarea generală de astăzi, indienii, care iniţial au fost proprietarii continentului, au o voce slabă în societatea americană, potrivit Atlantic Monthly.

Guvernul american a impus în mod istoric un sistem de internat pentru indieni pentru a promova educaţia engleză şi creştină şi a adoptat legi care interzic practicarea ritualurilor religioase transmise din generaţie în generaţie. Potrivit unui articol intitulat „SUA trebuie să se confrunte cu genocidul său”, publicat la 11 octombrie 2021 pe site-ul Foreign Policy din SUA, guvernul american a finanţat peste 350 de internate pentru nativi între secolele XIX şi XX, forţând copiii nativi să-şi părăsească familiile şi comunităţile pentru a frecventa internate îndepărtate în vederea asimilării culturale. Asimilarea culturală le-a fost impusă. Sute de mii de copii indigeni au fost forţaţi să îşi părăsească casele şi comunităţile, iar mulţi dintre ei au suferit abuzuri şi au murit în şcoli. În aceste internate, identităţile, limbile şi credinţele indienilor americani nativi, din Alaska şi Hawaii au fost suprimate. SUA au comis un genocid nu doar moral, ci şi legal împotriva propriului popor.

Rebecca Nagel, autoare indiană americană, susţine că informaţiile despre amerindieni au fost sistematic eliminate din mass-media şi din cultura populară americană. Organizaţiile educaţionale ale nativilor americani raportează că 87% din manualele de istorie ale statelor nu acoperă istoria indigenilor după 1900. Instituţia Smithsonian şi alţii au scris că conţinutul predat despre indieni în şcolile americane este plin de informaţii inexacte şi nu prezintă cu acurateţe ceea ce s-a întâmplat cu populaţia nativă. Fostul senator republican Santorum a mers atât de departe încât a declarat public, la Young America's Foundation, că „America este o ţară care s-a născut de la zero, înainte de a nu exista aproape nimic aici...şi, sincer, nu există aproape deloc cultură nativ-americană în cultura americană.”.

Teama, discriminarea şi suprimarea musulmanilor şi a islamului în SUA s-au intensificat. Bloomberg a raportat la 9 septembrie 2021 că discriminarea împotriva musulmanilor din SUA a crescut în cei 20 de ani de la Atentatele din 11 septembrie 2001. Associated Press News a relatat la 9 septembrie 2021 că un sondaj a arătat că 53% dintre americani au o părere negativă despre islam. În 2021, Consiliul pentru relaţii americano-islamice a publicat un raport în care se arată că organizaţia primeşte în fiecare an mai multe plângeri legate de intimidare şi de remarci de ură faţă de musulmani.

Institutul pentru alteritate şi apartenenţă de la Universitatea din California, Berkeley, a dat publicităţii, la 29 octombrie 2021, datele unui sondaj care arată că 67,5% dintre respondenţii musulmani au suferit prejudicii din cauza „islamofobiei” şi 93,7% dintre respondenţii musulmani au declarat că sănătatea lor fizică şi mentală a fost afectată negativ de „islamofobie”.

SUA sunt cele mai afectate de traficul de persoane şi de muncă forţată, nefiind încă ratificată Convenţia din 1930 privind munca forţată, Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului şi Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor. În fiecare an, aproape 100 de mii de persoane sunt traficate în SUA pentru muncă forţată, iar cel puţin 500 de mii de persoane sunt în prezent înrobiţi în SUA, între 240 de mii şi 325 de mii de femei şi copii fiind în sclavie sexuală.

Problema imigranţilor şi a refugiaţilor a devenit un instrument politic pentru atacuri partizane şi bătălii politice în SUA, guvernul schimbându-şi politicile şi aplicând legea în mod violent. Datele publicate de Agenţia americană de control al frontierelor arată că nu mai puţin de 557 de imigranţi au murit la frontiera sudică a SUA în anul fiscal 2021, mai mult decât dublu faţă de anul fiscal precedent şi cel mai mare număr din istorie de la începutul înregistrărilor, în 1998. În acelaşi an, SUA au reţinut peste 1,7 milioane de migranţi la graniţa sudică, inclusiv 45.000 de copii. În septembrie 2021, peste 15.000 de solicitanţi de azil din Haiti s-au adunat sub un pod din oraşul de frontieră Del Rio, Texas, dormind în corturi murdare sau pe pământ, în căldură, înconjuraţi de gunoaie, în condiţii de viaţă deplorabile. Poliţiştii de frontieră americani i-au agresat pe solicitanţii de azil, cu patrule călare pe cai, mânuindu-i cu biciul şi împingându-i în râu. Postul de televiziune Cable News Network (CNN) a comentat că scena aminteşte de zilele întunecate din istoria SUA, când patrulele de sclavi erau folosite pentru a controla sclavii negrii.

Guvernul SUA este indiferent la încălcarea sistematică a drepturilor omului ale poporului american, dar sub pretextul drepturilor omului atacă şi intervine în alte ţări, sfidând şi călcând justiţia cu puterea şi cu interese proprii.

Din 2001, SUA au purtat războaie şi au desfăşurat acţiuni militare în aproximativ 80 de ţări în numele „antiterorismului”, soldate cu moartea a peste 900.000 de persoane, dintre care 300.000 de civili. Războiul de 20 de ani al SUA în Afganistan a lăsat ţara devastată şi mijloacele de trai ale oamenilor în ruină. Potrivit statisticilor, un total de 47.245 de civili afgani şi între 66.000 şi 69.000 de soldaţi şi poliţişti afgani care nu au legătură cu Atentatele din 11 septembrie 2001 au fost ucişi în operaţiunile americane, iar peste 10 milioane de persoane au fost strămutate. Războiul din Afganistan a distrus bazele economiei afgane şi a lăsat poporul afgan în sărăcie. Atunci când SUA s-au retras din Afganistan, au îngheţat imediat miliarde de dolari din rezervele valutare ale Băncii Centrale a Afganistanului, lăsând economia afgană în pragul colapsului şi a înrăutăţit viaţa oamenilor.

În cadrul celei de-a 48-a sesiuni a CDO, numeroase ţări au condamnat SUA ca fiind „cel mai mare distrugător al drepturilor omului din lume” şi au îndemnat SUA să îşi rezolve propriile probleme majore în materie de drepturi ale omului.

SUA sunt un veteran al detenţiei arbitrare şi al torturii fără discernământ. De-a lungul anilor, Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a înfiinţat „închisori negre” în cel puţin 54 de ţări şi regiuni, deţinând până la 100.000 de persoane sub pretextul aşa-numitului „război împotriva terorismului”. Grupul independent de experţi în drepturile omului numit de CDO a emis o declaraţie la 10 ianuarie 2022, în care afirmă că practica SUA de a reţine în mod arbitrar persoane fără proces şi de a le supune la tortură sau rele tratamente în închisoarea Guantanamo timp de 20 de ani reprezintă o încălcare a legislaţiei internaţionale privind drepturile omului şi o „pată pe angajamentul guvernului american faţă de statul de drept”. SUA ar trebui să abordeze şi să corecteze în mod eficient propriile probleme sistemice şi de lungă durată privind drepturile omului, să reflecteze asupra dezastrelor umanitare pe care le-a provocat în întreaga lume şi să ofere lumii o explicaţie rezonabilă.

Foto: Avioane chinezeşti pregătite să zboare deasupra Taiwan-ului. Sursa DW.

A şaptea greşeală: SUA continuă politica unei singure Chine bazată pe „Legea relaţiilor cu Taiwan”, pe cele trei comunicate comune SUA-China şi pe „Şase asigurări pentru Taiwan”. Politica SUA faţă de Taiwan nu s-a schimbat.

Faptele: Principiul unei singure Chine este o normă universal recunoscută în relaţiile internaţionale şi un consens general al comunităţii internaţionale. Statele Unite şi-au încălcat  promisiunile, renunţând continuu la propriile angajamente şi la consensul dintre China şi SUA, nerespectând principiul unei singure Chine şi încercând să „folosească Taiwanul pentru a controla China”, care este una dintre principalele ameninţări la adresa păcii şi stabilităţii în strâmtoarea Taiwan.

În octombrie 1971, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat cu o majoritate covârşitoare Rezoluţia 2758, care a decis să restabilească sediul legitim al Republicii Populare Chineze în Organizaţia Naţiunilor Unite, ceea ce a rezolvat complet problema reprezentării Chinei în cadrul Naţiunilor Unite din punct de vedere politic, juridic şi procedural. Avizul juridic oficial al Oficiului pentru Afaceri Juridice al Secretariatului Naţiunilor Unite afirmă clar că „Taiwanul, ca provincie a Chinei, nu are statut independent” şi că „autorităţile din Taiwan nu se bucură de nicio formă de statut de guvernare”, iar titlul folosit ar trebui să fie „Taiwan, o provincie a Chinei (Taiwan, Province of China)”. Pe baza principiului unei singure Chine, Republica Populară Chineză a stabilit relaţii diplomatice cu 181 de ţări, inclusiv cu Statele Unite.

SUA şi-au luat angajamente faţă de China pe principiul unei singure Chine în cele trei comunicate comune sino-americane. Ele au declarat clar în „Comunicatul de la Shanghai” publicat în 1972: „Statele Unite recunosc că toţi chinezii de pe ambele maluri ale strâmtorii Taiwan cred că există o singură China şi că Taiwanul face parte din China. Guvernul SUA nu are nicio obiecţie la această poziţie.”

Statele Unite au declarat clar în „Comunicatul privind stabilirea relaţiilor diplomatice” publicat în 1978: „Statele Unite ale Americii recunosc că guvernul Republicii Populare Chineze este singurul guvern legal al Chinei. Guvernul Statelor Unite ale Americii recunoaşte poziţia Chinei conform căreia există o singură China şi Taiwan este parte a Chinei.”

Statele Unite au declarat clar în Comunicatul „17 august” emis în 1982: „În Comunicatul comun privind stabilirea relaţiilor diplomatice la 1 ianuarie 1979, emis de Guvernul Republicii Populare Chineze şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, SUA recunosc că Guvernul Republicii Populare Chineze este singurul guvern legitim al Chinei şi recunosc poziţia Chinei conform căreia există o singură China şi Taiwan este o parte a Chinei. Guvernul SUA nu are intenţia de a încălca suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei, nici de a interveni în afacerile interne ale acesteia sau în implementarea politicii celor „două Chine” sau „o Chină, un Taiwan”.

„Guvernul Statelor Unite declară că nu urmăreşte să implementeze o politică pe termen lung de vânzare de arme către Taiwan, că armele pe care le vinde Taiwanului nu vor depăşi nivelul de aprovizionare din ultimii ani după stabilirea relaţiilor diplomatice sino-americane, că este pregătit să îşi reducă treptat vânzările de arme către Taiwan şi să conducă la o reglementare finală. Prin prezenta declaraţie, Statele Unite recunosc poziţia consecventă a Chinei cu privire la rezolvarea aceastei probleme definitiv."

Partea americană nu şi-a onorat angajamentele în problema Taiwanului, ci a continuat să inverseze cursul istoriei.

Din punct de vedere politic, SUA au pregătit succesiv aşa-numita „Legea cu privire la relaţiile cu Taiwan-ul” şi „Şase asigurări pentru Taiwan” într-o singură declaraţie de politică a Chinei, cu tot mai multe prefixe pentru declaraţiile de politică ale SUA. Aceste două prefixe au fost născocite unilateral de partea SUA, care şi-a încălcat propriile angajamente din cele trei comunicate comune sino-americane şi, de asemenea, au încălcat principiul unei singure Chine recunoscut de Rezoluţia 2758 a Adunării Generale a ONU şi respectat în general de comunitatea internaţională. Acest lucru a fost ilegal şi invalid de la început, iar China nu l-a recunoscut şi s-a opus ferm de la bun început. De asemenea, SUA şi-au încălcat promisiunea de a menţine relaţii neoficiale doar cu Taiwan şi au îmbunătăţit continuu nivelul angajamentului SUA-Taiwan. În ultimii ani, secretarul SUA pentru Sănătate şi Servicii Umane, secretarul adjunct de stat şi alţi înalţi oficiali şi membri ai Congresului au vizitat Taiwan unul după altul. Ambasadorul SUA în străinătate s-a întâlnit de mai multe ori cu aşa-zişii „reprezentanţi” locali ai Taiwanul-ului.

Din punct de vedere militar, Statele Unite şi-au încălcat angajamentul de a reduce treptat vânzările de arme către Taiwan şi de a duce la o reglementare finală după o perioadă de timp, ci nu a oprit niciodată vânzările de arme către Taiwan, iar dimensiunea şi performanţa armelor au fost chiar îmbunătăţite continuu, inclusiv armele ofensive, cum ar fi rachetele anti-radiaţii, torpile grele şi avioanele de luptă F-16V. Până acum, vânzările totale de arme au depăşit 70 de miliarde de dolari americani. Reuters şi alţii au raportat, de asemenea, că membrii forţei de operaţiuni speciale din SUA au frecventat Taiwanul pentru a antrena trupele din strâmtoare.

Din 2021, liderii americani au declarat public de trei ori că, dacă va exista un război în strâmtoarea Taiwan, SUA vor ajuta la apărarea Taiwanului. Pe plan internaţional, SUA continuă să ajute Taiwanul să extindă aşa-numitul „spaţiu internaţional”. Recent, Statele Unite au răspândit absurditatea că Rezoluţia 2758 a Adunării Generale a ONU nu a abordat statutul Taiwanului, susţinând că toate ţările au dreptul de a defini singure un cadru de politică pentru China. De asemenea, au încurajat ferm Taiwanul să participe la cea de-a 75-a Adunare Mondială a Sănătăţii în calitate de observator. Au spus asta chiar în public ca să ajute Taiwan să-şi declare independenţa.

Ceea ce au făcut SUA a fost încălcarea angajamentului Statelor Unite care susţine că nu au intenţia de a implementa politica „două Chine” sau „o Chină, un Taiwan”. Henry Kissinger, fostul secretar de stat al Statelor Unite, a declarat la Forumul Economic Mondial de la Davos din 2022: „Statele Unite nu ar trebui să adopte o abordare echivocă sau progresivă pentru dezvoltarea soluţiei „două Chine”. Din câte înţeleg, acordul la care s-a ajuns atunci când China şi Statele Unite au stabilit relaţii diplomatice este că Statele Unite vor urmări principiul unei singure Chine. Susţinerea acestui principiu este crucială."

Autorităţile Partidului Democrat Progresist din Taiwan promovează cu încăpăţânare actul separatist „independenţa Taiwanului”, iar Statele Unite încurajează şi susţin în mod explicit şi secret forţele „independenţei Taiwanului”. Aceasta este cauza principală a tensiunii actuale din strâmtoarea Taiwan. A opri dezvoltarea tendinţelor de „independenţă a Taiwanului” şi a reduce coluziunea SUA-Taiwan înseamnă menţinerea păcii în strâmtoarea Taiwan şi în lume. Principiul unei singure Chine nu poate fi zdruncinat, suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei nu pot fi încălcate, iar linia roşie a „două Chine” şi „o Chină, un Taiwan” nu poate fi călcată în picioare. China este pe deplin încrezătoare, pe deplin capabilă şi pe deplin pregătită să oprească cu hotărâre activităţile separatiste ale „independenţei Taiwanului”, să împiedice cu hotărâre orice interferenţă externă şi să protejeze cu hotărâre suveranitatea naţională şi integritatea teritorială. Partea americană ar trebui să respecte cele trei comunicate comune sino-americane, să urmeze adevărata politică a unei singure Chine, să-şi pună în aplicare angajamentele, cum ar fi să nu sprijine „independenţa Taiwanului” şi să reflecteze cu seriozitate asupra propriilor cuvinte şi fapte greşite care continuă să aducă regrese. Aceste lucruri pun în pericol major pacea şi stabilitatea strâmtorii Taiwan şi dăunează grav relaţiilor sino-americane. SUA vor plăti, de asemenea, un preţ de neîndurat pentru asta.

Sursa chineză aici, din data de 19.06.2022.

(va urma)

Traducere: Paula Toma (coordonator proiect „China la zi”), Diana-Maria Ghinea, Yu Zhan.