Jurnaliştii de la „România, te iubesc“ lansează cartea cu acelaşi nume: „De 10 ani luptăm pentru a schimba mentalităţi şi comportamente“

Jurnaliştii de la „România, te iubesc“ lansează cartea cu acelaşi nume: „De 10 ani luptăm pentru a schimba mentalităţi şi comportamente“

Jurnaliştii emisiunii „România, te iubesc!“ FOTO Pro TV

De peste 10 ani, căută şi informează publicul din toată România despre adevăruri pe care mulţi le-ar dori ascunse. După sute de reportaje de investigaţie, subiecte sensibile şi mii de kilometri parcurşi în ţară şi străinătate, Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu şi Rareş Năstase lansează cartea „România, te iubesc!“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Duminică, 18 noiembrie, de la ora 13.00, cei cinci se întâlnesc cu cititorii la Târgul Internaţional Gaudeamus. Volumul apare la Editura Humanitas, cu o prefaţă scrisă de Cristian Leonte, prezentatorul emisiunii „România, te iubesc!“. 

Cristian Leonte spune că ideea acestui volum a apărut la finalul anului trecut: „Ideea cărţii a fost a Directorului General al editurii Humanitas, doamna Lidia Bodea, admiratoare declarată a emisiunii, care îmi transmitea într-un mail, înaintea Crăciunului trecut, că este convinsă că lucrurile cu adevărat importante trebuie să existe şi în formă de carte şi ne propunea să punem într-un volum cele mai importante materiale ale emisiunii. Surpriza a fost uriaşă pentru noi“.

Volumul prezintă cele mai importante reportaje realizate de-a lungul celor 10 ani de „România, te iubesc!“, dar şi poveştile din spatele sutelor de ore de documentare pentru fiecare anchetă. „Avem viaţă în sânge“, „Tu ştii ce mai face copilul tău?“, „Dunărea, un fluviu de prostie“, „Dezastrul din pădurile României“, „Sclavi pe pământul mafiei“, „Standard pentru Est?“, „Cine a pus ARO pe butuci?“, „Căile furate române – CFR Marfă“ şi „Centura, veşnic neterminată“ sunt doar câteva dintre anchetele-document pe care cititorii le vor regăsi în carte.

Ce spun Paula, Alex, Cosmin, Paul şi Rareş despre cartea „România, te iubesc!“

„Volumul «România, te iubesc!» e o culegere de fapte şi poveşti româneşti. Îmi place să cred că e un fel de I. Petrică al jurnalismului românesc. Munca noastră de zece ani povestită şi pusă în pagină. Sunt mândră de tot ce înseamnă proiectul ăsta, de munca noastră, de gustul românilor care ne privesc cu drag din 2008. «România, te iubesc!» m-a scris şi rescris pe mine ca om şi jurnalist, iar pentru asta spun: viaţă, mulţumesc!“, a spus Paula Herlo.

Alex Dima a ales să vorbească în acestă carte despre două subiecte importante pentru el: „Dunărea şi pădurile - două comori pe care ţara noastră le are şi pe care nu reuşim să le preţuim la adevărata valoare. 

„Cartea «România, te iubesc!» a reprezentat o provocare pentru noi. Suntem învăţaţi să scriem pe imagini. De data aceasta, a trebuit să transformăm toate imaginile în cuvinte. A fost un exerciţiu interesant, dar n-a fost dificil pentru că am vorbit despre materialele noastre în care ne-am lăsat o parte din viaţa şi sufletul nostru. Mă bucur că am făcut exerciţiul ăsta în anul în care vorbim despre noi românii, despre Unire şi Centenar. De zece ani, noi vorbim despre români şi luptăm pentru a schimba mentalităţi şi comportamente. Acum găsiţi bucăţi din lupta noastră şi într-o carte“, a declarat Alex Dima. 

„Cartea asta este şi pentru noi o provocare şi un moment de cotitură. După 10 ani de emisiune, suntem maturi profesional şi încercăm să ne transmitem mesajele într-o tonalitate puternică. «România, te iubesc!» este locul în care ne exprimăm printr-un jurnalism curat, fără interferenţe şi după propria conştiinţă. Eu spun tot timpul că suntem os de Toma Necredinciosul. Trebuie tot timpul să ridici semne de întrebare şi să cauţi să afli răspunsurile corecte. Îţi trebuie şi o anumită umilinţă, de a nu te lăsa sedus de o glorie efemeră sau de replici facile şi, mai ales, de a nu considera că deţii adevărul exhaustiv. Bineînţeles, multă răbdare, anduranţă la muncă, nopţi pierdute şi tone de cafea“, a completat Cosmin Savu.

„Anul acesta emisiunea împlineşte zece ani. Mi-aş dori sincer ca subiectele pe care le-am abordat fiecare în această carte să nu mai fie de actualitate peste zece ani. Ar însemna că ne va fi tuturor mai bine şi că am început să ne rezolvăm măcar o parte din problemele sistemice care ne afectează vieţile zi de zi“, a declarat Paul Angelescu.

„Am simţit că suntem datori şi cu o carte, că modul în care fiecare dintre noi a făcut aceste anchete şi reportaje de televiziune trebuie să se găsească şi sub această formă. Sunt momente semnificative în carte, din toţi cei 10 ani petrecuţi pe teren şi cred că oamenii vor fi interesaţi să citească despre cum am ajuns să facem aceste poveşti“, spune şi Rareş Năstase, corespondent special „România, te iubesc!“.

 

citeste totul despre: