Topul celor mai vizionate filme în cinematografele din România în 2014

Topul celor mai vizionate filme în cinematografele din
România în 2014

Leonardo DiCaprio, protagonistul controversatei pelicule „Lupul de pe Wall Street“ FOTO outnow.ch

Filmul „Lupul de pe Wall Street/The Wolf of Wall Street“, regizat de Martin Scorsese, cu Leonardo DiCaprio în rolul principal, s-a clasat pe primul loc în preferinţele românilor, cu aproape 300.000 de spectatori în cinematografe în 2014.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pelicula „Lupul de pe Wall Street“, care a avut premiera în România pe 10 ianuarie şi a rulat în sălile de cinema timp de 12 săptămâni, a avut încasări totale de 5.353.093 de lei.

Potrivit box office-ului realizat de cinemagia.ro pe anul 2014, pe locul al doilea s-a clasat „Interstellar: Călătorind prin univers/ Interstellar“, de Christopher Nolan, cu 291.185 de spectatori, un film care îi are pe Matthew McConaughey şi Anne Hathaway în rolurile principale. Lungmetrajul a avut premiera pe 7 noiembrie şi a realizat încasări de 5.454.167 de lei.

Filmul „300: Ascensiunea unui imperiu/ 300: Rise of an Empire“, care continuă acţiunea din „300 - Eroii de la Termopile", s-a clasat pe locul al treilea. Astfel, continuarea în forţă a consolidării puterii imperiului persan de către regele Xerxes a fost urmărită în cinematografe de 274.444 de spectatori. Acest lungmetraj a avut premiera pe 7 martie şi a rulat timp 22 de săptămâni, având încasări de 5.538.340 de lei.

Filmul „Noe/ Noah“, cu Russell Crowe, regizat de Darren Aronofsky, s-a poziţionat pe locul al patrulea. Filmul, inspirat de povestea biblică a Arcei lui Noe a fost vizionat de 225.306 de spectator şi a adus încasări de 4.543.946 de lei.

Thrillerul „Lucy“, cu Scarlett Johansson şi Morgan Freeman în distribuţie, ce spune povestea unei femei, prinsă accidental într-o afacere cu droguri, dar a cărei soartă se schimbă radical, a înregistrat, de la premiera sa din 1 august, un număr de 223.863 de spectatori, iar în cele 15 săptămâni, cât a rulat în cinematografele din România, a realizat încasări de 3.934.745 de lei.

Topul 10 al filmelor preferate de români în 2014 continuă cu „Dracula: Povestea nespusă/ Dracula Untold“ ( 206.859 de spectatori şi încasări de 3.730.341 de lei), filmul SF „Gardienii galaxiei/ Guardians of the Galaxy“ (185.776 de spectatori şi încasări de 3.704.646 de lei), „Maleficent“ (180.637 de spectatori şi încasări de 3.575.496 de lei), „Pompeii 3D“ (178.602 de spectatori şi încasări de 3.556.257 de lei) şi „Godzilla 3D“ (172.676 de spectatori şi încasări de 3.456.766 de lei).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările